Problemele de guvernanta a tehnologiei care decurg din politica internationala au facut ca geopolitica digitala sa devina rapid o problema pe care CIO din intreaga lume trebuie sa o abordeze si sa o controleze, afirma analistii Gartner.
Patruzeci si unu la suta dintre consiliile de administratie considera schimbarile de putere si turbulentele manifestate la nivel geopolitic ca fiind unul dintre cele mai mari riscuri pentru performanta, potrivit unui sondaj Gartner. Gartner previzioneaza ca pana in 2026, 70% dintre companiile multinationale vor ajusta lista tarilor in care isi desfasoara activitatea pentru a-si reduce expunerea geopolitica.
„Geopolitica digitala este acum una dintre cele mai perturbatoare tendinte pe care CIO trebuie sa le abordeze, multi dintre acestia f6iind preocupati in acest moment de dispute comerciale, de impactul pe care o legislatie locala o are asupra operatiunilor globale si de restrictiile impuse de reglementarile guvernamentale privind achizitia si utilizarea tehnologiei digitale,” a spus Brian Prentice, VP analist si Gartner Fellow. „Ei trebuie sa se familiarizeze cu aceasta noua realitate si sa se pregateasca pentru impactul ei,” a adaugat Prentice.
Geopolitica descrie influentele geografice asupra relatiilor de putere in relatiile internationale. Concurenta care rezulta intre natiuni se manifesta in diverse domenii, inclusiv economic, militar si la nivelul societatii. Datorita importantei tot mai mari pe care tehnologia digitala o joaca in fiecare dintre aceste domenii, geopolitica digitala se contureaza ca o categorie de impact unica si distincta.
Gartner sustine ca CIO trebuie sa joace un rol esential in evaluarea riscului corporativ si, daca este necesar, in redefinirea arhitecturii sistemelor digitale. Ei vor trebui sa gestioneze sau sa exploateze patru fatete distincte ale geopoliticii digitale (vezi Figura 1).
1. Protejarea suveranitatii digitale
Suveranitatea digitala va fi o sursa principala de obligatii de conformitate complexe, dinamice si in continua expansiune pentru companiile multinationale. Guvernele o abordeaza in primul rand prin competentele lor legislative si de reglementare, cum ar fi legile privind confidentialitatea precum GDPR, si apeleaza din ce in ce mai mult la legislatia extrateritoriala. Companiile care au de-a face cu cetatenii unei jurisdictii sunt obligate sa respecte legile acesteia, indiferent de locul in care isi desfasoara activitatea sau de locul in care locuiesc cetatenii.
CIO trebuie sa fie implicati in mod proactiv in a se asigura ca modelul si practicile operationale ale organizatiei IT reflecta legile si reglementarile in vigoare la momentul actual. Rolul lor este de a fi la curent cu prevederile cadrului legal si de a prezenta altor directori modul in care organizatia IT sustine conformitatea la nivelul intregii companii.
2. Construirea unei industrii tehnologice locale
Industria tehnologica este de mare interes pentru factorii decizionali ai politicilor publice din intreaga lume datorita dimensiunii sale, cresterii rapide, importantei strategice, veniturilor fiscale, posibilitatilor de angajare si lipsei de cerinte pentru un avantaj specific al resurselor nationale.
Multe guverne nationale investesc in dezvoltarea unui sector tehnologic propriu. De exemplu, SUA incearca sa abordeze dezechilibrul regional in productia globala de cipuri prin Legea Creating Helpful Incentives to Produce Semiconductors (CHIPS) pentru America, iar Digital Economy Strategy 2030 a guvernului australian include construirea unui sector tehnologic dinamic si emergent ca pilon cheie.
Eforturile de a infiinta o industrie tehnologica nationala ofera CIO o oportunitate de a se implica proactiv intr-un dialog cu guvernele. Acestia trebuie sa adapteze in plan local initiative specifice in tari care au cea mai buna integrare intre expertiza locala si accesul la sprijin guvernamental pentru co-inovare.
3. Atingerea capacitatii militare necesare
Digitalizarea tot mai mare a operatiunilor militare si de securitate nationale va limita disponibilitatea unor tehnologii in diferite tari. Companiile si CIO sunt afectati de amploarea emergenta a razboiului cibernetic, precum si de digitalizarea tehnologiilor existente de lupta si de securitate.
CIO nu mai pot conta pe disponibilitatea tehnologiei utilizate de companie pentru operatiunile sale in orice tara in care opereaza si probabil se vor confrunta cu furnizori restrictionati si mandatati. Pentru a minimiza intreruperile, ei trebuie sa infiinteze un centru de excelenta pentru riscurile legate de furnizori si tehnologii, dublat de o evaluare regulata a expunerii furnizorilor cheie la restrictiile guvernamentale in continua evolutie.
4. Exercitarea controlului direct asupra guvernarii spatiului cibernetic
Concurenta nationala pentru controlul asupra guvernarii spatiului cibernetic va avea impact asupra operatiunilor companiilor multinationale. Pe masura ce tehnologia digitala se devine parte integranta in toate aspectele societatii, natiunile incearca sa se asigure ca propriile tehnologii reflecta si sustin in aceeasi masura valorile lor de baza si cetatenii lor. Guvernele ajung din ce in ce mai mult la concluzia ca au nevoie de o infrastructura digitala nationala pe deplin protejata.
Actiunile intreprinse de guverne pentru controlul guvernarii spatiului cibernetic sunt dincolo de influenta CIO, dar vor avea un impact profund asupra capacitatii unei companii de a opera la nivel international. CIO pot extinde gradul de intelegere al echipei executive pe subiectul competitiei transnationale pentru controlul asupra spatiului cibernetic si impactul pe care il are asupra operatiunilor companiei lor prin realizarea unui briefing anual de actualizare a situatiei din mediul cibernetic.