RO EN
Coșul este gol

FMI: Taxele nu vor fi majorate in aceasta perioada

Pana pe data de 7 mai, o echipa de economisti ai Fondului Monetar International (FMI), precum si delegatia Bancii Mondiale efectueaza o vizita in Romania, pentru a evalua situatia principalilor indicatori din intervalul ianuarie-martie 2010, precum si in vederea stabilirii viitoarelor masuri ce trebuie aplicate de Guvern. Aceasta reprezinta cea de-a patra misiune de evaluare a acordului "stand-by", derulata conform programului convenit cu oficialii institutiei. Potrivit unor surse guvernamentale, principala dificultate care a atras atentia specialistilor FMI este aceea a neindeplinirii tintei de reducere a arieratelor, statul nereusind nici in primul trimestru a.c. sa se achite de datoriile ce trebuie platite din buget. Alte probleme se refera si la modul in care s-au majorat cheltuielile publice in prima parte a unui an in care FMI a impus diminuarea acestora prin reforme structurale, reduceri de personal din cadrul institutiilor statului etc. De altfel, stadiul de implementare a procesului de reformare (Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice – care s-ar putea aplica din 2011 etc.) reprezinta un alt element cheie al discutiilor cu ministrul Muncii si Protectiei Sociale. In acceptiunea FMI, calcularea ratei somajului, care a ajuns la 8,36% in luna martie a.c., ar trebui sa fie efectuata de o singura institutie, deoarece – in prezent doua organisme guvernamentale (Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Institutul National de Statistica) fac raportari distincte referitoare la numarul somerilor.
Decizia finala se va lua in iunie
Referatul de evaluare, elaborat de membrii delegatiei FMI conduse de Jeffrey Franks, va fi discutat la Washington in cea de-a doua jumatate a lunii iunie, pe baza acestuia urmand a fi luata decizia de eliberare a celei de-a V-a transe a imprumutului, in valoare de 850 milioane de euro. In cazul in care va fi acordata, suma va fi utilizata - cel mai probabil - in vederea sustinerii cursului de schimb dintre moneda nationala si principalele valute. Aceasta inseamna ca finantarea directa a deficitului bugetar nu va mai fi acceptata de conducerea FMI, intrucat "este exclusa posibilitatea ca o parte din bani sa fie alocati pentru bugetul de stat", dupa cum a precizat Jeffrey Franks. Astfel, Guvernul va fi constrans sa-si echilibreze cu forte proprii deficitul, pe baza implementarii urgente a masurilor de reforma structurala convenite cu FMI si Comisia Europeana si sa se asigure de faptul ca va indeplini toate angajamentele asumate, astfel incat sa nu apara riscuri care pot fi agravate de actualul context. In general, atat oficialii Bancii Nationale a Romaniei, cat si reprezentantul tarii noastre la FMI considera ca majorarea taxelor intr-o perioada de recesiune ar fi o metoda eronata, solutiile alternative aflate la dispozitia Guvernului constand in accelerarea reducerii cheltuielilor publice sau optimizarea procesului de incasare a taxelor existente. In opinia guvernatorului bancii centrale, principalele procedee de reducere a deficitului ar putea fi diminuarea cheltuielilor sociale si curente si alocarea de fonduri pentru investitii. Din pacate, suplimentarea investitiilor nu poate fi sustinuta, deoarece Executivul a derulat in primul trimestru a.c. mai putine cheltuieli la acest capitol, pentru a se incadra in tinta de deficit bugetar, in conditiile in care incasarile fiscale s-au situat sub nivelul programat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter