RO EN
Coșul este gol

COFACE: 55% dintre companiile active din Romania sunt infiintate dupa anul 2010

Cel mai recent studiu Coface Romania arata ca numarul companiilor insolvente in anul 2019 a fost de 6.384 firme, mai putin cu 22% fata de nivelul inregistrat in anul anterior. Datele indica si o scadere graduala a companiilor insolvente care inregistreaza venituri peste 0,5 milioane EUR (companii medii si mari). Astfel, numarul acestora din urma s-a situat la 444 pe parcursul anului 2019, sub media de 550 din ultimii trei ani. Aceasta evolutie s-a reflectat si in diminuarea pierderilor financiare care au fost de doar de 4,6 miliarde RON in 2019 la jumatate fata de media din ultimii trei ani.
Situatia mediului de afaceri activ in Romania
Analiza Coface releva si o serie de vulnerabilitati care pun presiune pe companiile din Romania. Astfel, sumele refuzate la plata cu instrumente de debit pe parcursul anului 2019 au fost in valoare totala de 3,2 miliarde RON, in crestere cu 67% fata de anul anterior, respectiv 1,9 miliarde RON. Numarul companiilor care si-au intrerupt activitatea in 2019 a crescut aproape de 160.000, fiind maximul din ultimul deceniu. In acelasi timp, numarul companiilor SRL nou inmatriculate anul trecut a ramas relativ constant aproape de 90.000. Cu alte cuvinte, la fiecare companie nou inregistrata anul trecut s-au inregistrat aproape 1,8 companii care si-au intrerupt activitatea, comparativ cu raportul OUT : IN de 1,6 din 2018.
Prin comparatie cu evolutiile regionale, companiile active in Romania sunt caracterizate de o varsta frageda cu durata medie de viata de doar 10 ani, cel mai putin din UE. Totodata, numarul companiilor care isi intrerup activitatea este constant peste cel al firmelor nou infiintate. Nu in ultimul rand, mediul de afaceri local este caracterizat de un grad de concentrare ridicat in randul marilor firme, primele 1.000 de companii concentrand jumatate din toate veniturile de la nivelul intregului mediu de afaceri, respectiv 500.000 de firme.
„Mediul de afaceri activ din Romania s-a confruntat si anul trecut cu o serie de evolutii contradictorii. Pe de o parte, insolventele s-au situat in 2019 la minimul ultimului deceniu, ceea ce ar putea indica o evolutie pozitiva a mediului de afaceri, mai ales in randul companiilor medii si mari. Pe de alta parte, faptul ca am atins maximul din ultimul deceniu la nivel de intreruperi, in timp ce numarul companiilor SRL nou inmatriculate s-a pastrat relativ constant, ne arata ca aceasta dinamica este determinata de un spirit antreprenorial care cauta in continuare solutii viabile si solide de dezvoltare. Crearea unui cadru predictibil si sustenabil este esentiala pentru pastrarea unui mediu prielnic dezvoltarii antreprenoriatului si companiilor din Romania. In acest sens, Coface se va implica in continuare in cresterea nivelului de intelegere asupra factorilor esentiali pentru afaceri sanatoase si vom continua sa initiem demersuri in zona de educatie antreprenoriala, in domeniul nostru de expertiza – managementul riscului de credit”, a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface Romania.
Distributia sectoriala si regionala a insolventelor
Cele mai multe insolvente deschise in anul 2019 au fost inregistrate in sectorul comertului cu ridicata si distributie (1.037), urmat de constructii (936) si comertul cu amanuntul (899). Analizand evolutia cazurilor de insolventa pe rol in ultimii 5 ani, se observa o tendinta de consolidare a gradului de concentrare a volumelor in primele 3, respectiv 5 sectoare.
Distributia teritoriala a cazurilor de insolventa in 2019 nu a suferit modificari semnificative fata de situatia existenta in anul anterior. Astfel, in ciuda scaderii cu 26%, Bucurestiul a ramas pe prima pozitie din perspectiva insolventelor, fiind urmat de regiunile N-V si S. Cele mai mari scaderi ale numarului de companii insolvente au fost inregistrate in zona de N-E (-35%), S-E (-27%) si Bucuresti (-26%).
Mediul de afaceri - principalele provocari
Prin comparatie cu ceea ce se intampla in regiune, companiile active in Romania sunt caracterizate, printre altele, de o varsta frageda. Astfel, 55% dintre companiile active astazi in Romania sunt infiintate dupa anul 2010, in timp ce doar 15% au inceput activitatea inainte de anul 2000. Doar 15% dintre companiile active astazi sunt in business de peste doua decenii, acestea concentrand aproape 40% din venituri, jumatate din active si o treime din angajati.
Datele arata ca aproape 1.4 milioane de companii si-au intrerupt activitatea dupa anul 2010, in timp ce totalul firmelor nou inmatriculate este doar la jumatate fata de acest nivel. De asemenea, Romania inregistra la finalul anului 2019 doar 25 de companii la 1.000 de locuitori, de doua ori sub media din ECE (Europa Centrala si de Est), precum si de trei ori mai multe insolvente raportate la numarul de companii. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter