Dupa deschiderea, in prima parte din 2013, a procedurii de insolventa pentru antreprenorul de constructii Baumeister, controlat de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu prin intermediul Nova Group Investment, activitatea firmei a fost preluata de o alta firma (Sigur Industrial Construct), care – la cel mai recent termen de judecata – a formulat contestatii (respinse ca tardive sau neintemeiate) impotriva unor cereri ale creditorilor, admise anterior. Data fiind complexitatea dosarului, abia in iunie 2013 judecatorul sindic din cadrul sectiei a VII-a Civile a instantei a declarat deschisa insolventa Sigur Industrial Construct, desemnand ca administrator judiciar provizoriu biroul Activ Lichidator IPURL, urmatorul termen pentru continuarea procedurii fiind stabilit in noiembrie 2013. Mai trebuie precizat ca dosarul de insolventa a fost stabilit la solicitarea furnizorului Arabesque, reprezentand unul dintre creditorii Baumeister SA, iar pe rolul instantei superioare (Curtea de Apel Bucuresti) a ajuns un alt dosar de recurs, privind o cerere de revizuire a unei hotarari a Tribunalului Bucuresti, care se va judeca la primul termen, tot in noiembrie a.c. In aceeasi luna, magistratii Tribunalului Capitalei mai sunt solicitati sa stabileasca daca, pentru creditorul Inreco Remix, poate fi adoptata o exceptie de conexitate la dosarul principal al Baumeister si, in cazul in care cererea va fi admisa, se va pune problema solutionarii unui dosar distinct. Un aspect aparte al acestei spete, nemaiintalnit in alte situatii similare, este dat de faptul ca numarul exact de dosare aflate in diversele instante si stadiul acestora constituie principalele aspecte necunoscute, iar mai multi furnizori ce detin creante au luat decizia de a inainta actiuni judiciare separate. In acelasi timp, pentru un alt agent economic ce are legatura cu societatea aflata in dificultate financiara (Baumeister Constructii Civile) administratorul si actionarii au luat aceeasi decizie de schimbare a denumirii (Activ Constructii Industriale), cu scopul – ramas momentan fara rezultat – de a evita insolventa. In orice caz, instanta a observat ca exista riscul transferului unor active si a hotarat ca, potrivit art. 47 din Legea insolventei, sa ridice debitorului Activ Constructii Industriale dreptul de administrare, desemnand Cabinetul Individual de Insolventa Iordanescu Radu sa se ocupe, provizoriu, de indeplinirea atributiilor prevazute de art. 20 din aceeasi lege. In orice caz, este tot mai posibil ca insolventa Baumeister sa se finalizeze cu falimentul, in pofida faptului ca, inca de la finele anului trecut, circa 54 de firme ce detineau creante in valoare de aproape trei milioane de euro au initiat un protest impotriva practicilor de neplata a datoriilor acestei societati. Potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice, Sigur Industrial Construct (fosta Baumeister SA) a raportat pentru 2012 o cifra de afaceri de 35,4 milioane de euro, cu o pierdere neta de 0,6 milioane de lei, in casa si conturile la banci existand un deficit de -6,3 milioane de lei. La 31 decembrie 2012, creantele cumulau 69,6 milioane de lei, datoriile se cifrau la 61,2 milioane de lei, iar activele imobilizate au fost evaluate la 36,5 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.