RO EN
Coșul este gol

ALPINE: S-a desemnat administratorul judiciar. Mai poate fi salvata compania?

Casa de Insolventa Transilvania (CITR) - Filiala Bucuresti a fost desemnata administrator judiciar al companiei Alpine SA, dupa ce Tribunalul Ilfov a dispus inceperea procedurii de insolventa la finele lunii septembrie 2013. Termenul pentru definitivarea tabelului de creditori a fost stabilit pentru luna decembrie a acestui an. CITR va analiza situatia companiei si va elabora un plan de reorganizare pornind de la premisa salvarii afacerii, a pastrarii locurilor de munca si a redarii companiei circuitului economic. Cazul insolventei Alpine a determinat, la nivel national, rezilierea unor contracte in valoare totala de peste 130 milioane de euro, ce vizau construirea a 16 kilometri de autostrada, 50 km de cai ferate si o cladire de birouri apartinand grupului belgian Atenor, care a atribuit contractul companiei Octagon (ce a realizat lucrarile la fundatia obiectivului).
La data de 24 septembrie 2013, magistratii sectiei civile a Tribunalului Ilfov au respins solicitarea de suspendare a cauzei pentru procesul in care este implicata societatea Alpine SA - reprezentand subsidiara din tara noastra a antreprenorului austriac aflat in dificultate financiara. Astfel, judecatorii completului F18 au luat decizia deschiderii procedurii generale a insolventei impotriva debitorului, cu pastrarea dreptului de administrare. Astfel, actuala echipa manageriala a Alpine este indrituita sa conduca activitatea firmei, concomitent cu administrarea bunurilor din avere, existand posibilitatea de a dispune de acestea. Totusi, acest drept va fi exercitat sub supravegherea administratorului judiciar - Casa de Insolventa Transilvania (CITR) - Filiala Bucuresti. Practicienii in insolventa mai au sarcina ca, potrivit legii, sa efectueze formalitatile privind mentionarea la registrul comertului a reprezentantilor sai permanenti, sa trimita o notificare privind deschiderea procedurii generale impotriva debitoarei catre toti creditorii mentionati in lista depusa de debitor, sa convoace, in termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, adunarea generala a asociatilor debitoarei pentru desemnarea administratorului special, sa intocmeasca si sa depuna la dosar diversele rapoarte prevazute de actul normativ privind insolventa etc. Urmatorul termen pentru continuarea procedurii a fost stabilit la 7 ianuarie 2014, iar decizia instantei, cu titlu executoriu, poate fi atacata cu apel - tot la Tribunalul Ilfov - in 30 de zile de la comunicare. Mai mult ca sigur ca unii creditori ai firmei vor folosi aceasta cale de atac, deoarece si pana in prezent, la termenele anterioare, s-au formulat diverse cereri de interventie si contestatii ce au fost, insa, respinse.
 
CITR isi propune "salvarea afacerii si a locurilor de munca"
Printr-un comunicat dat recent publicitatii, CITR anunta ca decizia instantei de intrare in insolventa (la cererea proprie) a Alpine SA a fost publicata la 25 septembrie 2013, iar termenul pentru definitivarea tabelului de creditori a fost stabilit pentru luna decembrie a acestui an. „Casa de Insolventa Transilvania va analiza situatia companiei si va elabora planul de reorganizare pornind de la premisa salvarii afacerii, a pastrarii locurilor de munca si a redarii companiei circuitului economic. Principalele lucruri pe care le urmarim in reorganizarea companiei sunt constituite de stabilizarea financiara a acesteia si de salvarea locurilor de munca. Vom reusi astfel sa cream o independenta juridica si financiara care sa ne permita achitarea datoriilor si mentinerea patrimoniului existent”, a declarat Rudolf Vizental, Managing Partner in cadrul CITR. Mentinerea dreptului de administrare de catre actuala echipa manageriala, sub controlul administratorului judiciar, este justificata de expertii CITR prin prisma faptului ca Alpine SA, in calitate de subsidiara a Alpine Bau GmbH - Austria (a doua firma de constructii din tara respectiva), a intrat in procedura de insolventa ca o consecinta a declararii falimentului companiei-mama si pe fondul unui context nefavorabil ce afecteaza domeniul constructiilor in general. In luna iunie 2013, eforturile de restructurare a Alpine Bau GmbH au esuat, iar compania a intrat in faliment, cu datorii de peste 2,56 miliarde euro si pierderi de 450 milioane de euro in 2012. Strategia de reorganizare ce va fi elaborata de catre Casa de Insolventa Transilvania va tine cont si de strategia administratorului judiciar al Alpine Bau GmbH, dupa cum se mai arata in comunicat. ”Experienta practica dobandita in ultimii ani, prin implicarea activa in restructurarea unor companii din sectorul constructiilor, ne-a specializat in acest domeniu. In acelasi timp, ne-a permis sa cream sinergii intre proiecte pentru maximizarea veniturilor si optimizarea costurilor”, a mai explicat Rudolf Vizental. Practicienii CITR sustin ca, in ultimii doi ani, mai multe companii importante din domeniul constructiilor au fost afectate de situatia economica dificila si au intrat in insolventa. Astfel, CITR gestioneaza procedurile de reorganizare judiciara a unor societati semnificative din sectorul de constructii, cu precadere antreprenori, precum Romstrade, Concefa, Amarad, ICIM SA sau grupul Euroholding. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter