La data de 23 februarie 2011, membrii Senatului Romaniei au decis prin vot sa adopte procedura de urgenta de dezbatere a legii privind performanta energetica a cladirilor din Romania. Forul superior al Parlamentului reprezinta, in acest caz, prima putere legislativa sesizata de initiatorul proiectului (din partea grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor). Conform prevederilor art.73, alin. (3) din Constitutia Romaniei, s-a solicitat si aprobat ca dezbaterea initiativei legislative sa se faca in procedura de urgenta. Dupa adoptare, noua lege va fi transmisa Camerei Deputatilor, ca ultim for decizional. In expunerea de motive aferenta viitorului act normativ se arata ca "la data de 8 iulie 2010, a intrat in vigoare Directiva europeana 2010/31/UE privind performanta energetica a cladirilor, iar Romania trebuie sa transpuna in legislatia sa prevederile acesteia, pana cel tarziu la 9 iulie 2012. Masurile stabilite urmeaza sa se aplice din anul 2013, cu exceptia cladirilor care fac obiectul inchirierii (pana la 31 decembrie 2015). Prin noul proiect de lege s-a optat – in loc de o modificare si completare facila a Legii 372/2005 – pentru o reglementare puternica, de incurajare a cresterii performantei energetice a imobilelor existente, ce permite elaborarea unei strategii consistente care include mecanisme si masuri financiare viabile in acest sens (…). Potrivit proiectului, Guvernului ii revine intreaga responsabilitate de a stabili cerintele minime pentru performanta energetica a cladirilor si elementelor acestora, pentru echilibrul optim dintre investitiile necesare si economiile de cost al energiei etc. Alte prevederi importante ale proiectului vizeaza lucrarile de renovare a cladirilor, potrivit carora, in loc de reabilitari minimale, sa fie realizate proiecte majore, extinse la intreaga suprafata a anvelopei". Legea are o importanta deosebita in contextul actual si se presupune ca va dinamiza puternic piata materialelor de constructii si domeniile conexe (mai ales, sectorul de tamplarie termoizolanta). Informatii suplimentare, la www.senat.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.