Romanian Business Leaders (RBL) a lansat decalogul fiscal al antreprenorilor romani, un set de 10 masuri necesare ca Romania sa nu se opreasca din cresterea economica, in conditiile unei recesiuni globale. In contextul discutiilor coalitiei de guvernare de modificare a Codului Fiscal, masurile sunt preponderent fiscale, dar privesc si modernizarea statului.
Mentinerea cotei unice, care a stat la baza cresterii clasei de mijloc si a generat locuri de munca. A adus progres, crestere economica si a scos la lumina zona veniturilor gri.
Aplicarea unitara si egala a impozitelor, fara sectoare de afaceri cu tratament fiscal preferential, care creeaza inechitate in economie, si impovareaza fiscal sectoarele neprivilegiate.
Plafonarea maximala a contributiilor sociale (sanatate si pensii) la veniturile salariale. Este cea mai sigura metoda pentru cresterea veniturilor salariale pentru romani. Asa vor disparea si munca la negru si formele alternative de angajare.
Cresterea colectarii taxelor. Suntem o tara cu o evaziune fiscala foarte mare, cu cel mai mare decalaj de colectare a TVA din Uniunea Europeana. Prin digitalizarea si profesionalizarea ANAF, acest decalaj trebuie sa scada rapid.
Reducerea cheltuielilor statului. Cresterea numarului de angajati in sistemul de stat si salariile mari creeaza concurenta mediului privat si pune o presiune foarte mare pe bugetul statului, buget pe care din ce in ce mai putini contribuabili il alimentam.
Asigurarea unei politici fiscale stabile. In fiecare an suntem bombardati de amenintari de modificari fiscale, de noi impozite si taxe, fiscale si parafiscale. Avem interpretari fiscale neunitare si controale pe subiecte netransate la timp.
Digitalizarea reala a statului. E nevoie sa aducem expertiza mediului privat in digitalizarea statului, pentru ca know-howul este in mediul privat. Si este nevoie sa crestem accelerat aptitudinile digitale ale functionarilor. Nu doar ca va usura presiunea birocratica asupra antreprenorilor, ci va aduce bani mai multi la bugetul de stat, pentru ca va transparentiza afacerile.
Simplificare administrativa nu tine numai de digitalizare, tine si de usurarea mediului economic de obligatii administrative absurde.
Nevoia acuta pentru un stat performant. Astazi contribuabilii si cetatenii lucreaza ca sa tina in viata un aparat de stat urias, neperformant. E timpul ca statul sa lucreze pentru contribuabili, si nu invers.
Transparenta in decizii. Antreprenorii romani doresc sa fie consultati in mod real, nu de forma, dupa ce masurile sunt decise, atunci cand se iau decizii care ii privesc.
„Noi, antreprenorii Romanian Business Leaders, ne dorim sa contribuim la constructia unui stat modern, performant, echitabil. Doar impreuna, mediu de afaceri – administratie publica – societate, putem face acest lucru. Pentru ca ne dorim o tara in care generatiile viitoare sa isi doreasca sa traiasca”, a declarat Dragos Petrescu, Presedinte RBL.