RO EN
Coșul este gol

PWC: Importurile din afara UE care genereaza emisii ridicate de CO2 vor fi taxate

Toate companiile care vor importa produse cu emisii mari de carbon din tari non-UE in UE vor fi cel mai probabil afectate de Mecanismul de ajustare a carbonului la frontiera (CBAM) si trebuie sa se inregistreze ca declarant in scopuri CBAM. Din octombrie 2023, importatorii/declarantii acestor marfuri in UE vor trebui sa respecte anumite obligatii conform regulamentului CBAM.
CBAM reprezinta unul dintre elementele cheie ale pachetului „Fit for 55” al Uniunii Europene si va contribui la realizarea obiectivului ambitios al UE de reducere cu 55% a emisiilor de carbon in comparatie cu nivelurile din 1990 pana in 2030 si de a deveni un continent neutru din punct de vedere climatic pana in 2050. Obiectivul acestuia este de a impiedica anularea eforturilor pe care UE le face pentru a reduce emisiile din cauza unei cresteri a emisiilor in afara Uniunii, care ar fi determinata de relocarea productiei in tari din afara UE sau de cresterea importurilor de produse care genereaza emisii ridicate de dioxid de carbon.
Practic, CBAM va fi o taxa aplicabila importului de produse care genereaza emisii ridicate de dioxid de carbon din afara Uniunii Europene.
 
Care este scopul Regulamentului CBAM?
CBAM isi propune sa abordeze riscul de relocare a emisiilor de carbon prin introducerea unei taxe la import pentru sectoarele care genereaza emisii ridicate de dioxid de carbon, echivalent cu tarifarea carbonului pentru bunurile produse la nivel local (adica Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii).
In prezent, in UE exista cca. 11.000 de unitati de productie a materiilor prime acoperite care fac obiectul Sistemului European de Comercializare a Certificatelor de Emisii (denumit ETS). Exista mult mai multi producatori din afara UE care sunt supusi altor regimuri (deseori cu costuri mai mici). Aceste organizatii au un avantaj competitiv – acest avantaj va creste pe masura ce UE creste pretul carbonului.
Pe scurt, ETS inseamna ca intreprinderile achizitioneaza certificate pentru emisiile legate de carbon si contribuabilul restituie aceste certificate pentru fiecare tona de emisii generata pentru anul in cauza.Solicitand producatorilor din afara UE sa declare emisiile incorporate si ulterior sa plateasca o taxa suplimentara, UE asigura conditii de concurenta egale, protejand productia interna, fara a afecta competitivitatea pietei locale.
Domeniul de aplicare al CBAM: marfuri si emisii Categoriile de produse din domeniul de aplicare al CBAM sunt aluminiu, fier si otel, produse minerale, ingrasaminte, electricitate, hidrogen, precursori si produse din aval din otel si fier. O extindere la alte produse este probabil sa aiba loc in viitor.
Emisiile care intra in sfera de aplicare sunt emisiile directe si, in anumite conditii, indirecte de gaze cu efect de sera din procesul de productie a marfurilor asupra carora producatorul detine controlul direct. Comisia va evalua metodologia pentru emisiile indirecte si posibilitatea de a include mai multe produse din aval inainte de sfarsitul perioadei de tranzitie.
Calendarul CBAM si actiunile necesare Din 1 octombrie 2023 pana in 31 decembrie 2025, se deruleaza o perioada de tranzitie, in care importatorii vor avea numai obligatii de raportare a emisiilor incorporate in produsele CBAM importate, fara obligatie de plata a unei taxe. Informatiile vor fi raportate intr-o baza de date electronica ce va fi pusa la dispozitia declarantilor de catre Comisia Europeana – Registrul Tranzitoriu CBAM.
Incepand cu octombrie 2023, importatorii/declarantii acestor bunuri in UE vor trebui sa respecte urmatoarele obligatii:
- Daca importa in UE produse din categoriile de produse vizate de regulamentul CBAM, trebuie sa colecteze de la furnizori date pentru fiecare tip de produs, cantitate importata, emisiile incorporate si pretul carbonului platit in tara de origine.
- Sa transmita un raport CBAM trimestrial, primul raport urmand sa fie depus in ianuarie 2024 pentru ultimul trimestru din 2023.
Incepand cu 2026, obligatiile vor fi:
- Sa achizitioneze certificate CBAM pentru produsele importate in UE. Pretul acestor certificate va fi egal cu media saptamanala a pretului certificatelor EU ETS.;
- Sa verifice emisiile incorporate: datele colectate si calculate privind emisiile incorporate trebuie verificate de catre un verificator acreditat.
- Sa trimita o declaratie anuala CBAM si sa restituie certificatele CBAM, pana la data de 31 mai a fiecarui an urmator celui de raportare. Certificatele CBAM care corespund emisiilor incorporate declarate urmeaza sa fie restituite pentru anul precedent.
Aspecte vamale ale CBAM Intrucat este strans legata de procesele vamale ceea ce ar putea genera o povara administrativa suplimentara la importul acestor bunuri in UE, CBAM va fi o taxa asupra importurilor anumitor marfuri. Prin urmare, recomandam operatorilor economici implementarea proceselor necesare pentru a respecta aceasta noua legislatie. Mentionam ca marfurile aflate in domeniul de aplicare CBAM pot fi importate numai de declarantii care sunt autorizati de o autoritate CBAM (care urmeaza sa fie atribuita). Companiile din afara UE nu pot folosi reprezentarea vamala directa. Intr-un astfel de caz, comisionarul vamal/alta persoana care actioneaza ca reprezentant vamal indirect va fi cel obligat pentru indeplinirea obligatiilor CBAM.
Clasificarea tarifara a marfurilor: Marfurile din domeniul CBAM sunt determinate pe baza clasificarii tarifare conform Nomenclaturii Combinate UE (denumite in continuare coduri NC). Practicile de eludare care pot fi utilizate pentru clasificarea produselor sunt, de asemenea, abordate de CBAM, de exemplu modificari minore ale marfurilor pentru a le face sa se incadreze intr-un alt cod NC pentru care nu exista un motiv suficient sau o justificare economica, in afara de a evita, in intregime sau partial, oricare dintre obligatiile CBAM.
Originea marfurilor: CBAM se aplica marfurilor originare din tari terte, cu anumite exceptii (de exemplu, Islanda, Norvegia, Lichtenstein, Elvetia). Originea marfurilor este determinata pe baza regulilor de origine nepreferentiale, asa cum sunt definite in legislatia vamala a UE.Determinarea tarii de origine poate fi o provocare pentru lanturile de aprovizionare complexe. Prin urmare, este important ca operatorii economici sa-si revizuiasca lantul de aprovizionare si sa identifice astfel de situatii. Importanta determinarii originii corecte a marfurilor importate consta in faptul ca, in cazul in care a fost platit un pret al carbonului in tara de origine, importatorul este eligibil pentru o reducere a numarului de certificate care trebuie depuse.
Regimuri vamale: Obligatiile CBAM se aplica emisiilor care sunt incorporate in marfurile importate in UE. Utilizarea regimurilor vamale speciale sau a altor proceduri ar putea influenta cantitatea de emisii care trebuie raportata. Se recomanda efectuarea unei analize amanuntite atunci cand apare una dintre urmatoarele situatii:
- utilizarea regimului de perfectionare activa (de exemplu, materiile prime sunt aduse in UE pentru prelucrare)
- utilizarea regimului de perfectionare pasiva (de exemplu, marfuri UE sunt exportate din UE si aduse intr-o tara terta pentru prelucrare sau reparatii)
- scutirea pentru bunuri returnate (de exemplu, marfuri care au fost exportate din UE si sunt returnate intr-o perioada de 3 ani in aceeasi stare).
Regulamentul CBAM a fost publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 16 mai 2023 si se va aplica incepand cu octombrie 2023. Este de asteptat sa fie publicate in perioada urmatoare legislatie europeana / locala suplimentara, precum si anumite indrumari astfel incat sa acopere aspecte procedurale, procesul de autorizare, definirea autoritatilor competente, sanctiuni etc.
 
Autori: Ana Maria Iordache, Partener D&B David si Baias, si Ludmila Petrescu, Senior Manager, Customs, Excises & Environmental Taxes, PwC Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter