PWC: Ambitiile energetice evidentiaza decalajele dintre tehnologie si investitii

Pentru a fi atinsa neutralitatea climatica (nivel zero al emisiilor nete de gaze cu efect de camp) la nivel global pana in 2050, productia de energie regenerabila ar trebui sa creasca de opt ori fata de nivelul din 2021, iar investitiile anuale in sistemele de distributie sa se tripleze, arata o analiza PwC, realizata pe baza datelor Agentiei Internationale pentru Energie (IEA). Si toate acestea in conditiile in care, pana in 2050, cererea de energie la nivel global este estimata sa creasca cu pana la 20% fata de 2021. Insa, ambitiile globale de a reduce agresiv emisiile de dioxid de carbon, in conditiile in care consumul de energie reprezinta aproximativ 73% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera, au scos in evidenta decalaje mari intre tehnologiile, infrastructura si investitiile existente si nivelurile mai ridicate de care va fi nevoie in viitorul imediat pentru a asigura tranzitia catre o noua paradigma energetica.

In Romania, investitiile in energie regenerabila s-au intensificat in ultimii ani, dar mai este mult pana la atingerea angajamentului din Planul National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice 2021-2030 (PNIESC). Potrivit celor mai recente date ANRE, Romania are o capacitate de productie de 3 GW de energie eoliana si 1,5 GW de energie solara. Conform versiunii actuale a PNIESC, adoptate in octombrie 2021, Romania isi propune astfel ca ponderea energiei din surse regenerabile sa ajunga la 30,7% in consumul final brut de energie pana in 2030 prin punerea in functiune de noi centrale eoliene, fotovoltaice si hidroenergetice, precum si prin cresterea numarului de prosumatori. Prin versiunea Strategiei pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera (STL) notificata de Romania catre Comisia Europeana in aprilie 2023, ponderea energiei din surse regenerabile in consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 creste la 36,3%. Per total, prin PNIESC 2021-2030, Romania si-a propus ca, in perioada 2021-2030, sa instaleze capacitati aditionale de 6,9 GW de capacitati de productie de energie din surse regenerabile. Valoarea investitiilor pe care Romania le poate realiza prin co-finantare din PNRR si Fondul pentru Modernizare depaseste 16 de miliarde de euro, in domenii precum energie regenerabila, inlocuirea carbunelui, productia si utilizarea hidrogenului verde, energie nucleara, cogenerare de inalta eficienta, biocombustibili, modernizarea infrastructurii energetice. Raportul PwC a analizat decalajele care trebuie depasite pentru construirea unui sistem energetic fiabil, accesibil si verde.

 

In prezent, aproximativ 80% din cererea de energie primara este satisfacuta de hidrocarburi precum petrolul, gazele naturale si carbunele. Restul de 20% este furnizat de sectorul energiei electrice si, deja, 38% din acest procent este produs prin tehnologii care nu emit CO2 -nuclear, hidro, solar si eolian.

In ultimii ani, cu ajutorul schemelor de subventii, al creditelor fiscale si al scaderii costului nivelat al energiei, instalarea de capacitati de productie de energie electrica din surse regenerabile (in special solare si eoliene) a crescut foarte mult. La nivel mondial, intre 2016 si 2021, au fost adaugati la sistemul energetic 1.282 de GW de capacitate de productie de energie din surse regenerabile, iar Agentia Internationala pentru Energie (AIE) estimeaza ca, intre 2022 si 2027, vor fi instalate alte 2.400 GW. Cu toate acestea, pentru a se ajunge, la nivel global, la un nivel net zero al emisiilor nete pana in 2050, capacitatea instalata de productie de energie pe baza de resurse generabila va trebui sa creasca la peste 27.000 GW. Construirea acestora intr-un ritm mai rapid decat cel actual este necesara nu doar pentru a decarboniza nivelurile actuale de consum de energie electrica, dar si pentru a se asigura ca exista suficiente surse de energie primara pentru consum.

 

Toata energia electrica generata de turbinele eoliene sau de panourile solare trebuie sa ajunga la utilizator. Extinderea si consolidarea retelei este un efort costisitor si consumator de timp. In ultimul deceniu, s-a investit in medie 300 de miliarde dolari pe an la nivel global, insa, potrivit IEA, investitiile anuale vor trebui sa creasca pana la o valoare cuprinsa intre 560 si 780 de miliarde dolari pana in 2030. Doar banii nu rezolva insa complet problema, deoarece provocarile legate de extinderea retelelor includ, de asemenea, perioadele lungi de autorizare, complexitatea tehnica si lipsa fortei de munca calificate si a materialelor, ceea ce poate contribui la cresterea costurilor. Guvernele au un rol important de jucat in stabilirea politicilor si a regimurilor de autorizare, in reducerea timpului necesar pentru aprobarea si dezvoltarea proiectelor si in oferirea de stimulente pentru investitii.

 

Energia electrica din surse regenerabile tinde sa fie intermitenta – soarele nu straluceste intotdeauna, iar vantul nu bate intotdeauna - in timp ce cererea de energie electrica este relativ constanta si previzibila. Prin urmare, pentru a avea o tranzitie ordonata catre o retea decarbonizata, va fi nevoie de crestere semnificativa a capacitatii de stocare a energiei electrice, sub forma de baterii sau de sisteme de pompare a energiei hidroelectrice. In 2022, la nivel global, au fost adaugate 16 GW de stocare in baterii la scara de retea, iar potrivit IEA, pentru a se incadra in obiectivele de zero net, este necesara o crestere de 143 de ori pana in 2050.

 

Aproape 20% din emisiile de CO2 la nivel global sunt cauzate de patru produse asa-numite “greu de eliminat”, care reprezinta o provocare mare pentru electrificare: otelul, cimentul, amoniacul si plasticul. Gasirea de alternative la productia de energie pe baza de hidrocarburi este dificila din cauza costurilor ridicate, precum si a dimensiunii si volumelor de substitutie necesare. Desi poate parea paradoxal, companiile din industria hidrocarburilor dispun de capitalul, know-how-ul, abilitatile tehnice si amploarea necesare pentru a fi facilitatori esentiali ai tranzitiei energetice. Ca atare, implicarea lor este necesara pentru o tranzitie usoara catre un sistem energetic sustenabil.

 

In timp ce capacitatea de productie de energie existenta si planificata este proiectata pentru a satisface cererea globala, aprovizionarea cu mai multe minerale brute ramane insuficienta si, prin urmare, este considerata critica. Aceste minerale critice, inclusiv litiul, cobaltul, nichelul, grafitul, aluminiul, cuprul, metalele din grupul platinei si elementele de pamanturi rare, sunt esentiale pentru fabricarea vehiculelor electrice si a capacitatii de stocare a bateriilor. Prin urmare, lipsa acestor minerale va avea probabil un impact semnificativ asupra ritmului si amplorii tranzitiei energetice. Pentru a se mentine pe calea spre net zero pana in 2050, IEA estimeaza ca economia mondiala va avea nevoie de patru ori mai multe minerale critice in 2030 decat cele produse in 2021.

 

Potrivit BloombergNEF, investitiile in tranzitia energetica au ajuns in 2022 la paritate cu cele in hidrocarburi, ambele ridicandu-se la 1.100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, sunt necesare investitii substantial mai mari pentru a atinge obiectivele tranzitiei energetice la nivel mondial, estimarile variind intre 4.000 si 6.000 de miliarde dolari pe an. Amploarea acestei provocari subliniaza rolul semnificativ al sectorului financiar in sprijinirea tranzitiei catre un viitor energetic durabil si necesitatea elaborari si implementarii unor politici care sa incurajeze investitiile

In concluzie, reducerea acestor decalaje este marea provocare, iar pentru a asigura o tranzitie ordonata este nevoie de pasi detaliati si concreti. Statele trebuie sa-si alinieze eforturile nationale la evolutiile regionale si globale, deoarece gradul de interdependenta in timpul tranzitiei va creste, politicile si viteza de executie intr-o tara afectandu-le direct pe celelalte prin preturile si disponibilitatea energiei.

Trebuie gasit un echilibru corect intre accesibilitate, securitatea aprovizionarii si durabilitate. La un calcul matematic simplu, hidrocarburile vor exista in productia de energie si in urmatoarele decenii. In timpul tranzitiei, va fi esential sa se echilibreze obiectivele de accesibilitate si securitate a aprovizionarii si realizarea de progrese in vederea atingerii obiectivelor de decarbonizare.