RO EN
Coșul este gol

PARLAMENTUL EUROPEI: Termen de 60 de zile pentru plata arieratelor statului

In urma cu o saptamana au fost finalizate negocierile dintre reprezentantii celor doua camere legislative ale UE (Parlamentul Europei si Consiliul Uniunii Europene) referitoare adoptarea unei directive care sa reglementeze termene stricte pentru plata arieratelor. Conform documentului oficial dat publicitatii (cu numarul de inregistrare 72363), urmeaza a fi luate masuri ferme, pentru eliminarea problemelor financiare le intampina intreprinderile comunitare mici si mijlocii atunci cand au de incasat diverse sume de la autoritatile publice si nu numai. In noile conditii, termenul-limita, valabil atat pentru sectorul de stat, cat si pentru cel privat, acceptat pentru plata creantelor aferente livrarior de bunuri/prestarilor de servicii, va fi de 30 de zile. De asemenea, a mai fost negociat un pachet suplimentar de masuri, dupa cum urmeaza: plafonarea la maximum 60 de zile a obligatiilor de achitare a arieratelor statului; stabilirea unei penalitati de 8% care se adauga ratei fixe a dobanzii in cazul depasirii termenului de plata (plus 40 de euro costuri de recuperare); prelungirea termenului legal de plata de la 30 de zile la 60 de zile pentru entitatile care presteaza servicii medicale; perioada de verificare a conformitatii bunurilor/serviciilor cu termenii contractuali se stabileste la nivelul de 30 de zile. Propunerile respective vor fi dezbatute si votate, cel mai probabil, in sesiunea plenara de la Strasbourg, care se va desfasura in luna octombrie a.c. Informatii suplimentare, la www.europarl.europa.eu  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter