RO EN
Coșul este gol

ME: Inchiderea capacitatilor pe carbune nu poate fi facuta fara noi investitii pe gaz

Inchiderea capacitatilor de carbune nu poate fi facuta fara a avea cel putin investitiile pe gaz pe care le avem preconizate, a afirmat, luni, Elena Popescu, Ministerul Energiei, Directia Generala Politici Energetice si Green Deal, in cadrul unui eveniment de specialitate.
"Nu facem in totalitate inlocuirea carbunelui cu gaz. Avem 1.300 de MW si inchidem 4.950 de MW pana in 2.030. Deci, este o comparatie total nejustificata. Ce inlocuim? Inchidem carbunele si il inlocuim cu niste capacitati de gaz care pot avea rol si de back-up la regenerabile, dar va fi o crestere mare a ponderii surselor regenerabile de energie. Lucram la strategia de hidrogen. Poate nu stiti ca in PNRR exista acest jalon: elaborarea strategiei de hidrogen, la care am inceput sa lucram. Deci, pot sa va asigur ca nu suntem chiar asa exclusi din discursul european. Intr-adevar, suntem intarziati cu multe investitii. Daca aveam acele investitii despre care vorbeati, Tarnita si 3 si 4 de la Cernavoda - era extraordinar acum. Nu am fi avut probleme nici pentru Moldova. Mergem in directia care trebuie, numai ca despre ce am vorbit am justificat de ce nu merge, de ce nu le inchidem ireversibil, total si pentru totdeauna capacitatile acum, desi ele sunt trecute in calendarul din planul de restructurare si care a fost initial in ordonanta de urgenta. Ne luam totusi o marja de prudenta sa vedem cum trecem iarna aceasta. Si-o iau toate statele membre. Discursul este in linie cu ce se intampla la nivel european.", a afirmat Elena Popescu la webinarul EPG - Lansare Raport: Eliminarea Carbunelui in Romania.
In ceea ce priveste "cele doua investitii" de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), Elena Popescu a subliniat ca s-au primit bani din Fondul de Modernizare.
"Am gandit acele capacitati in contextul reducerii unitatilor de carbune si in contextul in care am insistat atunci cand am negociat Planul de Restructurare cu CEO ca este nevoie sa mentinem Complexul Energetic Oltenia in acea zona, in operare. (...) Am insistat ca acest operator sa fie mentinut in zona tocmai datorita faptului ca este o zona monoindustriala, ca toata economia acestei zone este legata de acest operator - si am venit cu propunerea catre Comisie si, pana la urma, i-am convins sa diversificam mixul acestui operator, adica sa inchidem capacitatile pe carbune cele mai vechi si cele mai ineficiente - si, in perioada aceasta de tranzitie, pana cand sursele regenerabile de energie vor creste in mod semnificativ in sistem, astfel incat sa poata inlocui un 'based load' impreuna cu niste instalatii de stocare", a explicat Popescu.
Ea a dat asigurari ca este nevoie de aceste capacitati, au fost incluse in planul de restructurare, "a fost inteles rationamentul".
"De ce le includem impreuna cu alte surse regenerabile de energie? Ne bazam si pe sursele interne de gaze. Avem surse interne. Dependenta Romaniei de gaz natural nu este comparabila cu a celorlalte state din jurul nostru sau alte state europene. Ne bazam pe sursele de gaz din Marea Neagra, ne bazam pe surse alternative care vin din coridorul sudic. (...) Suntem constienti ca si infrastructura de gaze pe care am inclus-o in PNRR trebuie sa respecte niste standarde tehnice. Deci, mergem catre directia care trebuie si care se afla in reglementarile europene. Dar, acum sa renuntam si la carbune si la gaz, ca nici carbunele nu-i bun, nici gazul nu-i bun... O sa avem multi care spun: nici nuclearul nu este bun. Trebuie sa fim realisti. Haideti sa utilizam ceea ce avem si sa ne conformam in linie cu directiile de decarbonare. Deci, nu iesim din aceasta directie de decarbonare si de reducere a emisiilor, dar trebuie sa ne utilizam resursele indigene. In acest context geopolitic deosebit de dificil. Numai probabil Transelectrica si cei implicati direct in functionarea sistemului realizeaza pericolul in care se afla sistemul energetic", a adaugat ea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter