RO EN
Coșul este gol

FMI: Estimarile privind contractia economica de 3% sunt pesimiste

In perioada 26 iulie - 4 august 2010, o misiune comuna a Fondului Monetar International si Comisiei Europene se afla intr-o misiune de evaluare la Bucuresti, in vederea efectuarii unei noi revizuiri a acordului cu Romania. Astfel, expertii institutiei financiare internationale vor verifica modul in care guvernantii au indeplinit criteriile de performanta stabilite pentru finele lunii iunie, urmand sa se discute si despre un nou set de prognoze referitoare la contractia economica din acest an. Ulterior, in urma incheierii celei de-a cincea revizuiri a acordului, Consiliul Director al FMI ar trebui sa supuna aprobarii in luna septembrie eliberarea celei de-a sasea transe din imprumut, in valoare de peste 900 milioane de euro (respectiv 769 milioane Drepturi Speciale de Tragere - DST). Dupa analiza preliminara a principalilor indicatori macroeconomici specifici tarii noastre, Jeffrey Franks - seful delegatiei FMI - a precizat ca "in urmatoarea perioada se impune revizuirea prognozei privind scaderea Produsului Intern Brut (PIB) al Romaniei in 2010, cota stabilita in prezent (-0,5%) nemaifiind realista. Cu toate acestea, cea mai recenta estimare a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care ia in considerare o contractie de 3% a PIB este pesimista si indica un declin prea accentuat". Referindu-se la reformele structurale realizate de statul roman in ultimele luni, oficialul institutiei de la Washington a adaugat ca exista domenii unde "situatia este optima", dar sunt si sectoare in care procesul de reforma trebuie accelerat. "Desi la acest capitol remarcam un progres semnificativ in ultimele luni, se impune accelerarea reformei sistemului de pensii si implementarea legii salarizarii unitare in sectorul de stat. Deocamdata, tinta deficitului bugetar din 2010 convenita cu autoritatile romane, de 6,8% din PIB, nu va fi modificata, orice schimbare a acestui indicator fiind, deocamdata, prematura. Totusi, vom purta discutii cu oficialii Ministerului Finantelor Publice despre tinta de deficit bugetar, o echipa a FMI fiind deja prezenta la sediul institutiei pentru a analiza datele", a subliniat Jeffrey Franks.
Capital Economics mizeaza pe o diminuare de 2,5% a PIB
Vizita misiunii FMI din tara noastra reprezinta o ocazie potrivita pentru analistii internationali de a elabora noi prognoze cu privire la evolutia economiei Romaniei din acest an. Dupa ce oficialii BERD au dat publicitatii un document in care se preciza ca scaderea economiei romanesti va fi de 3% in 2010, iar pentru anul viitor PIB ar putea consemna o stagnare, agentia Capital Economics - Marea Britanie sustine faptul ca o eventuala contractie a PIB s-ar putea limita la nivelul de 2,5%. "Este evident faptul ca, spre deosebire de Ungaria, masurile fiscale de austeritate anuntate de guvernul roman au mentinut pana acum pe linia de plutire acordul cu FMI, insa vor necesita sacrificii. Anticipam acum o depreciere de 2,5% in acest an si credem ca, daca economia Romaniei va stagna in 2011, aceasta va putea fi considerata drept o evolutie buna", a declarat Neil Shearing, economist-sef pentru pietele emergente (din Europa Centrala si de Est) al Capital Economics. Expertul agentiei britanice sustine ca posibila redresare a veniturilor bugetare - ca urmare a aplicarii planului guvernamental de austeritate - s-ar putea situa la un nivel echivalent cu 2,3% din PIB, insa "intarzierile consemnate la implementarea mai multor masuri pot determina neindeplinirea obiectivului de limitare a deficitului bugetar, convenit cu FMI". "Credem ca, in contextul macroeconomic actual, deficitul bugetar al Romaniei va fi in acest an de 7% din PIB, iar o cota de 6,5% din PIB este posibila pentru 2011. Probabil ca board-ul FMI va accepta o derogare pentru 2010 (de la 6,8% la 7% din PIB), insa anul viitor situatia ar putea deveni mult mai dura, intrucat - pentru a ajunge la tinta de 4,4% din PIB - executivul de la Bucuresti va fi obligat sa adopte noi masuri fiscale", se mai precizeaza in documentul agentiei din Londra. In concluzie, Neil Shearing mai afirma ca "desi exportatorii romani vor beneficia de un sprijin competitiv datorita deprecierii leului, relansarea economica de pe pietele-cheie de export din zona euro va intarzia probabil in acest an. Astfel, cererea externa nu reprezinta o premisa favorabila unei dezvoltari economice sustenabile timp de mai multi ani, fiind necesara - in acest sens - relansarea consumului intern, extrem de improbabila dupa aplicarea masurilor de austeritate. Astfel, economia romaneasca va reveni pe un trend ascendent apropiat de potentialul acesteia cel mai devreme in anul 2013, cand s-ar putea consemna o majorare de 4% a PIB". Informatii suplimentare, la www.imf.org, www.capitaleconomics.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter