Companiile romanesti pot beneficia de protectie extinsa in derularea relatiilor comerciale cu partenerii extreni in conditiile in care Comisia Europeana a autorizat prelungirea pana la 30 iunie 2021 a schemei de asigurare pe termen scurt a riscurilor non-piata si temporar non-piata pe care EximBank o ofera in numele si in contul statului roman.
Acest produs de asigurare a fost lansat in prima parte a acestui an, in contextul pandemiei COVID-19, pentru a sustine continuarea activitatii exportatorilor romani si pastrarea locurilor de munca prin preluarea riscurilor comerciale si politice aferente debitorilor din tarile Uniunii Europene si OECD, si era valabila pana la 31 decembrie 2020.
Facilitatea se adreseaza tuturor categoriilor de exportatori - intreprinderi mici, mijlocii si mari - pentru care EximBank poate acoperi pana la 85% din pierderile inregistrate ca urmare a producerii unor riscuri comerciale si politice aferente partenerilor comerciali din tarile Uniunii Europene si OECD.
”Ca urmare a reevaluarii situatiei economice generate de epidemia COVID-19, Comisia Europeana a prelungit valabilitatea acestei scheme de asigurari ceea ce creeaza cadrul pentru ca EximBank sa poata oferi exportatorilor romani un grad ridicat de protectie in derularea afacerilor cu parteneri externi. Este o masura suplimentara de sprijin pe care EximBank o implementeaza in noul context economic local si global, asigurand pentru firmele romanesti un nivel de sustinere similar cu cel al companiilor europene”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank.
Prin intermediul acestei scheme de asigurare, EximBank poate prelua riscurile pe termen scurt la care sunt expuse intreprinderile mici, mijlocii sI mari, indiferent de volumul cifrei de afaceri la export, numarul de parteneri externi pe care doreste sa ii asigure, pe o perioada a riscului (care include durata de fabricatie si durata de rambursare) de pana la doi ani.
Pentru a beneficia de aceasta facilitate, exportatorii trebuie sa aiba schimburi comerciale si/sau un istoric al platilor favorabil (in cazul in care exista deja o relatie comerciala), iar cumparatorii trebuie sa aiba un istoric pozitiv in ceea ce priveste despagubirile, probabilitatea de neplata trebuie sa fie acceptabila, iar ratingul financiar intern si/sau extern al trebuie, de asemenea, sa fie acceptabil. Perioada de asteptare, respectiv perioada cuprinsa intre data producerii riscului asigurat si data la care exportatorul este indreptatit sa solicite plata despagubirii, este de 90 de zile.
In calitate de Export Credit Agency (ECA) in Romania, EximBank a dezvoltat si ofera in numele si in contul statului roman produse de asigurare - care protejeaza incasarile exportatorilor impotriva riscurilor asociate partenerilor externi si a riscurilor asociate tarii de destinatie si faciliteaza accesul la produsele de finantare, putand fi cesionate in favoarea bancilor finantatoare, pentru completarea mix-lui de garantii. Banca poate acoperi riscurile exportatorilor pe toate pietele internationale, atat din Uniunea Europeana cat si din spatiul extracomunitar.