Consiliul Concurentei (CC) a lansat cel de-al doilea raport denumit „Provocarile pietei unice si concurenta in sectoare sensibile”, elaborat in colaborare cu Centrul Roman de Politici Economice (CEROPE) si Societatea Academica din Romania (SAR). In cadrul acestuia, intr-un capitol separat, este analizat domeniul achizitiilor publice. “Perceptia generala in societatea romaneasca este mai curand negativa cu privire la modul in care se deruleaza procedurile de licitatie publica. Chiar daca, din punct de vedere statistic, aplicarea procedurii de negociere fara publicare nu reprezinta o mare problema (ca procent, suntem sub media europeana), aparitia unor cazuri de contracte mari astfel atribuite declanseaza automat o reactie critica la adresa intregului sistem de achizitii. Daca astfel de abateri afecteaza mai ales obiectivele importante, atunci proportia sumelor angajate depaseste cu mult procentul de contracte ca atare, deci subiectul poate fi intr-adevar relevant”, se precizeaza in raportul Consiliului Concurentei.
De asemenea, in document se precizeaza ca “imaginatia sau lipsa de discernamant a autoritatilor nu au limite in impunerea de cerinte inutile de calificare. Ca reactie, o serie de operatori economici specializati in afacerile cu statul s-au asigurat preventiv cu toata gama de certificari posibile si nu pot fi eliminati cu usurinta din competitie. Insa excesul de solicitari birocratice si complet nerelevante determina neparticiparea unui mare numar de firme care vor sa se concentreze pe performanta economica, nu pe alocarea de timp si resurse in acumularea de diplome de la diverse autoritati de certificare si pe indosariatul documentelor”.
Pentru a citi analiza din domeniul achizitiilor publice, click aici