RO EN
Coșul este gol

BRCC: Romania, cea mai independenta energetic tara din UE, sigura pentru investitii

In procesul de digitalizare sustinut prin PNRR, prin care peste 2,2 miliarde de euro urmeaza sa fie investite in Romania, autoritatile au o noua propunere de valoare unica pentru investitorii straini care doresc sa dezvolte business-uri in Romania: suntem tara cu cea mai mare independenta energetica din UE. Contextul razboiului din Ucraina a aratat lumii necesitatea de a avea resurse proprii de gaze si de a nu mai depinde de importurile din Rusia. Declaratia a fost facuta in cadrul primei editii a BRCC FORUM: New Horizons for UK-Romania Trade and Investment. Conferinta in format hibrid a reunit peste 50 de reprezentanti ai mediului de afaceri Marea Britanie – Romania si reprezentanti ai sectorului public, care au dezbatut, in cadrul celor trei paneluri, subiecte precum oportunitatile de investitii din peisajul economic britanic – romanesc, beneficiile asupra eficientei la nivel de economie, inovatia si cresterea productivitatii agregate, impactul start-up-urilor si IMM-urilor pe piata din Romania, precum si mai multe studii de caz de la companii care dezvolta afaceri internationale intre Marea Britanie si Romania.
„Nu este deloc riscant sa investesti in Romania. Este o tara UE, o tara NATO si este foarte sigura. Mai mult decat atat, este cea mai independenta tara din UE din punct de vedere energetic, conform datelor din 2020. De exemplu, un raport recent arata ca Romania era dependenta de importurile de energie in proportie de 28%, comparativ cu media UE de 57%. Imaginati-va ca Italia, de exemplu, are un grad de dependenta este 73%, iar Germania este dependenta de importurile de energie in proportie de 64%. Din aceasta perspectiva, Romania este o tara si mai sigura”, a spus Bogdan Mihailescu, ministru consilier si sef al Departamentului Economic si Comercial, din cadrul Ambasadei Romaniei in Regatul Unit.
In cadrul aceluiasi eveniment, panelistii au dezbatut si pe marginea schimbarilor mediului de afaceri in contextul geopolitic complicat al razboiului din Ucraina, care a generat o crestere a interesului investitorilor straini fata de Romania.
„A existat interes in special in sectoarele de aparare si securitate, atat pentru investitii, cat si pentru furnizare catre statele de frontiera. Deci exista, desi este aproape gresit sa spunem, oportunitati in momente dificile. Cred ca Romania este inca o tara si va continua sa fie o tara de mare interes”, a spus Anne-Marie Martin – Director al Camerelor de Comert Britanice.
Conferinta a acoperit toate punctele cheie ale relatiilor comerciale bilaterale, precum si potentialul climatului de afaceri din Romania, de la climatul fiscal si digitalizarea relatiei mediul privat - stat, pana la capacitatile fortei de munca cu inalta pregatire si noul rol central al tarii in context geopolitic.
„Este cu adevarat o realizare cum Romania a continuat sa-si accelereze cresterea si vizibilitatea globala in ultimii ani fata de concurentii sai regionali. Acum vedem ca seturile de abilitati ale fortei de munca romanesti devin din ce in ce mai diverse, constituind cel mai important factor de atragere a investitiilor straine.
Au trecut de mult vremurile in care Romania era alternativa mai ieftina, A devenit alegerea necesara alaturi de costurile inca atractive cu forta de munca, disponibilitatea si stabilitatea fortei de munca plus un peisaj fiscal si politic mai stabil.”, a spus Colin Lovering, proaspat numit presedinte al Camerei de Comert Britanice Romane.
Interesul tot mai mare al investitorilor straini se datoreaza in principal fortei de munca din ce in ce mai calificate si educate, dar mai degraba ieftine, permitand companiilor sa acceseze resurse umane valoroase la costuri avantajoase.
 
 
Andrei Babadac, consilier la InvestRomania „Climatul de atragere a companiilor straine sa investeasca in Romania in ultimii 2 ani este din ce in ce mai bun, odata cu redeschiderea economiei, noi cei de la investRomania am vazut o crestere a solicitarilor facute de investitorii interesati sa dezvolte proiecte in Romania, iar ISD-ul a crescut cu 141% in 2021 fata de 2020. Calitatea de munca foarte calificata, la un pret foarte competitiv este principala atractie pentru investitori. De exemplu, toti inginerii nostri vorbesc cel putin o limba straina, ceea ce nu se regaseste foarte des in alte tari.”
Au fost expuse, de asemenea si avantajele sectorului IT dezvoltat din Romania, vorbitorii subliniind necesitatea parteneriatelor public-privat, ca factor cheie pentru cresterea mediului de afaceri si pentru cresterea capacitatilor acestuia de extindere catre pietele internationale.
Mihaela Tudor, antreprenor PR & Media, fondator si CEO la TUDOR Communications & 2Value.ro „Avem companii romanesti exceptionale, care pot ajuta afacerile sa se digitalizeze. Tehnologia este foarte bine dezvoltata in Romania si aici exista si se pot dezvolta solutii pentru orice tip de afacere. Cel mai important lucru este stabilirea unor parteneriate public-private puternice pentru dezvoltarea afacerilor. Din pacate, nu ne gandim suficient la viitor si ne lipseste o viziune. Romania vine cu oportunitati de a deveni antreprenor foarte usor. Trebuie sa-i invatam pe oamenii din Romania sa gandeasca pe termen lung, pe 10 ani, pe 50 de ani. Pentru ca lucrurile sa mearga inainte, avem nevoie de o viziune, de un plan, iar, ca romani, trebuie sa ne unim, sa ne punem unii pe altii pe aceeasi lungime de unda.”
Se asteapta ca finantarea UE prin Planul National de Rezilienta sa consolideze procesele de digitalizare ale statului si sa ofere noi perspective de dezvoltare a afacerilor.
Bogdan-Mihai Dumea, Secretar de Stat – Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii „Digitalizarea este acum principalul obiectiv al Ministerului, pentru usurarea vietii cetatenilor in interactiunea cu statul. De fapt, avem mai multe surse de finantare la dispozitie; Pentru digitalizare avem 2,2 miliarde de euro care vor fi investiti. Va fi un mare pas inainte si vom folosi aceste fonduri pentru un viitor mai bun pentru tara noastra. Este un volum de investitii fara precedent. Mobilizarea atat a sectorului privat, cat si a statului va fi foarte importanta. Toate tarile europene vor avea oportunitatile de a veni aici si de a investi si folosind aceste fonduri.”
Avantajele geografice ale Romaniei, precum si sectoarele bine dezvoltate ale economiei tarii, cum ar fi IT&C, contribuie, de asemenea, la lista de atractii pe care Romania le are de oferit investitorilor din Marea Britanie.
„Multe afaceri din Marea Britanie sunt mari comercianti internationali, iar Romania are o pozitionare excelenta. Se afla la intersectia a 3 piete mari: UE, Orientul Mijlociu si Asia Centrala. Daca te uiti la Romania din Est, e poarta de intrare in UE. Suntem cu 6 zile pe mare mai aproape de China decat portul Amsterdam, asa ca puteti aduce marfuri din Asia mai repede. Putem avea un pret de inchiriere pentru spatii industriale de pana la 2 euro pe metru patrat, ceea ce este de necrezut. Unul dintre cele mai atractive sectoare, care contribuie foarte mult la PIB, este sectorul IT&C. Peste 6 miliarde de euro este cifra exporturilor, iar Marea Britanie este un mare consumator de servicii IT&C. Este un ecosistem foarte vibrant pentru companiile IT si start-up-uri si vad un mare potential de cooperare in acest domeniu intre Romania si Marea Britanie. Cred cu adevarat ca dezvoltarea legaturilor dintre cele 2 tari si cele 2 piete este cel mai important lucru pentru cresterea comertului si a investitiilor. Recent a fost lansat in Marea Britanie un centru de competente romanesc, care se va concentra in intregime pe oportunitatile din Romania. Va prezenta potentialul de investitie existent in Romania catre companiile britanice, va oferi sfaturi si va lucra indeaproape cu BRCC”, a conchis Bogdan Mihailescu, ministru consilier si sef al Departamentului Economic si Comercial, din cadrul Ambasadei Romaniei in Regatul Unit.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter