Legile privind achizitiile publice au fost publicate in Monitorul Oficial de luni, 23 mai 2016, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice. "Avem in Monitorul Oficial cele patru legi ale achizitiilor publice care transpun directivele europene in domeniu. Acestea urmeaza sa intre in vigoare in trei zile de la data publicarii, respectiv pe 26 mai 2016. (…) Odata cu cele patru legi, ANAP a repornit un proces de transformare a legislatiei secundare. Vor fi trei norme de aplicare, care se vor concretiza prin Hotarare de Guvern, dar am avut deja o etapa de preconsultare publica. Acum sunt in forma semifinisata pe site-ul agentiei, urmand ca in perioada urmatoare sa integram si observatiile ministerelor de linie. Angajamentul Guvernului este ca pe 31 mai 2016 sa reusim aprobarea acestor Hotarari de Guvern", a declarat Bogdan Puscas, presedintele ANAP.
Mai mult, legat de adoptarea setului de norme privind aplicarea noilor legi, presedintele ANAP a precizat ca "normele privind concesiunile de serviicii si cele de lucrari ar putea sa mai intarzie, pentru ca necesita o atentie mai mare, avand in vedere ca se urmareste deblocarea unor proiecte de infrastructura mare, care au asteptat ani de zile noile prevederi cu privire la parteneriatul public privat".
Cele patru legi publicate in Monitorul Oficial sunt: Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (clasice) - Of. nr. 390/2016; Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale - Of. nr. 391/2016; Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii - Of. nr. 392/2016 si Legea nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) - Of. nr. 393/2016.
Informatii utile pentru autoritatile contractante
ANAP atrage atentia autoritatilor contractante cu privire la procesul de evaluare a documentatiilor de atribuire /anunturilor /invitatiilor de participare publicate in SEAP. Pana la adoptarea normelor metodologice de aplicare a legilor, procesul de evaluare a documentatiilor de atribuire si a anunturilor/ invitatiilor de participare, se va realiza astfel:
- ANAP va evalua documentatiile de atribuire noi transmise in sistem pana la data de 16 mai 2016 inclusiv, tinand cont de faptul ca prevederile legale mentionate instituie un termen de maximum 10 zile prevazut pentru evaluarea conformitatii documentatiilor de atribuire;
- procesul de evaluare ex-ante a documentatiilor de atribuire retransmise in SEAP ca urmare a respingerii de catre ANAP, precum si a anunturilor/ invitatiilor de participare, elaborate in conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, s-au realizat pana la data de 25 mai 2016, ora 17:00;
- documentatiile de atribuire noi, transmise dupa data de 16 mai 2016, cele retransmise, precum si anunturile/ invitatiile de participare incarcate in SEAP dupa data de 25 mai 2016, ora 17:00, vor fi returnate, in vederea elaborarii si transmiterii spre evaluare a acestora, in conformitate cu prevederile noii legislatii.
Pentru a consulta textele celor patru legi, click aici!