RO EN
Coșul este gol

Afaceri de 26 milioane de euro, pentru Merloni Termosanitari Romania

Pe fondul scaderii pietei autohtone de centrale termice cu 10%, cifra de afaceri a companiei Merloni TermoSanitari Romania, din Bucuresti, a inregistrat, in 2008, o majorare moderata cu aproximativ 4%, comparativ cu indicatorii financiari consemnati in 2007 (in valoare de 25,7 milioane de euro). Pentru 2009 se estimeaza o sporire a nivelului vanzarilor cu 40%-50% pe sectorul panourilor solare. "In 2008 am consemnat cresteri importante pe segmentul de mijloc (cu modelele Clas - conventional), pe cel superior (Genus), dar si cu modelul Genus Premium (centrala termica in condensare). Cele mai mari ponderi in ceea ce priveste vanzarile le inregistram in zonele de centru, vest si est ale tarii", a afirmat Ilinca Rusescu, reprezentant al firmei. In perioada urmatoare, strategia pentru dezvoltarea companiei se concentreaza pe comercializarea produselor eficiente, ecologice si cu un grad cat mai scazut de consum, in concordanta cu solicitarile existente pe piata. "Consumatorul tinde sa se informeze cat mai bine inainte de a face o achizitie pe termen lung. Cele doua cresteri ale pretului la gaze (aplicate in 2008) si cele din intervalul urmator vor face ca beneficiarul sa opteze pentru echipamente cu randament cat mai mare si cu un consum de combustibil cat mai redus. Astfel, desi in 2008 piata centralelor termice per ansamblu a prezentat o stagnare (sectorul celor conventionale fiind in scadere cu 3% - 4%), sunt preconizate sporiri importante pe segmentele sistemelor termice in condensare (+25%), recunoscute pentru importanta economiei de combustibil, dar si pe cel al echipamentelor care functioneaza cu energie regenerativa (panouri solare)", a precizat Ilinca Rusescu. Din punct de vedere al canalului de distributie, volumul vanzarilor catre clientul final sunt direct influentate de modalitatea prin care se realizeaza debransarile. ''In consecinta, principala problema pe care o intampinam in activitatea specifica se refera la formalitatile impuse clientului final, in anumite zone ale tarii, pentru a se debransa de la sistemul centralizat", a concluzionat reprezentantul firmei.
***
Gama de produse a firmei include centrale termice murale Ariston, cu schimbator bitermic de caldura sau cu doua schimbatoare, marca Genus. De asemenea, societatea comercializeaza si modele noi, dotate cu functii multiple, dintre care se distinge capacitatea de autoreglare termica la conditiile meteo existente, ceea ce poate diminua consumul de energie cu pana la 15%. Oferta de centrale conventionale este completata de unitatile termice in condensare - cu puteri de pana la 35 kW (Genus Premium), respectiv de 45kw si 65 kW (Genus Premium HP). Informatii suplimentare, la www.mtsgroup.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter