RO EN
Coșul este gol

Adresa: Jean Louis Calderon nr. 59, et. 1, ap. 7 , Bucuresti , Sector2
Telefon: 031.433.44.78
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Prezentare
GRAPHEIN: Crestere accelerata prin francize si promovarea de noi servicii
 
\"\"
 
 
 
 
 
Eugen Ursu (37 de ani)
Functia/Firma: Managing partner, Graphein;
Experienta profesionala: 15 ani in domeniul topografiei si geodeziei.
 
Graphein este unul dintre cei mai importanti experti locali specializati in asistenta topografica pentru infrastructura, cadastru si intabulare, oferind, de asemenea, servicii de scanare tridimensionala si masuratori BOMA, pentru urmarirea comportamentului in timp al constructiilor. Prezenta deja de sapte ani pe piata extrem de dinamica, firma si-a castigat reputatia in sectorul de masura a proiectelor sustenabile atat in Romania, cat si pe plan european. Obiectivul declarat este acela de cucerire a pozitiei de lider european pe segmentul de geodezie, contribuind, in mod direct, la eficientizarea proceselor si consturilor din domeniu. Aceasta tinta poate fi atinsa, in opinia expertilor Graphein, prin promovarea unor servicii precise, relevante si accesibile, precum si prin alocarea fondurilor necesare dezvoltarii permanente a propriei echipe.
 
- Care sunt principalele tendinte pe piata de topografie si scanare 3D pentru constructii?
- Scanarea 3D devine deja o parte integranta din aproape orice tip de proiect in care este implicat un topograf. Dronele echipate cu camere de fotogrametrie sau senzori lidar (Light Detection and Ranging), laser-scanerele fixe sau mobile sunt, in prezent, echipamente indispensabile pentru realizarea masuratorilor topografice rapide si precise. Indiferent daca vorbim despre relevee in santier sau despre relevarea cladirilor de patrimoniu, despre urmarirea comportarii in timp a constructiilor sau despre relevee BOMA, despre planuri de situatie pentru noi proiecte imobiliare sau chiar despre cadastru sistematic, noile tehnologii de scanare tridimensionala ii ajuta pe profesionistii din domeniu sa realizeze proiecte mult mai complexe. In ultima perioada, primarii din Romania isi doresc din ce in ce mai mult ca orasele pe care le administreaza sa se incadreze in categoria Smart City. Pentru ca acest deziderat sa se transpuna in practica, este esential ca entitatea respectiva sa beneficieze, in mod continuu, de date digitale care pot fi colectate dinamic sau static, in timp real sau intermitent. Toate aceste informatii vor fi asezate ulterior pe baza existenta, constituita din hartile generale si planurile cadastrale. Tehnologia permite acum folosirea mai multor metode de culegere (prin satelit, aeriene si terestre), iar pentru crearea datelor necesare unui oras digital 3D folosim, in momentul de fata, un mix de masuratori, realizate inclusiv cu drone dotate cu senzor lidar, scanare 3D mobila si scanare 3D terestra. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca BIM (Building Information Modeling) ia amploare in Romania.Chiar daca in tara noastra lucrurile sunt abia intr-o faza incipienta, folosirea acestor procese inregistreaza o crestere consistenta mai ales in cadrul birourilor de arhitectura si proiectare, in fazele de concept si design. Impactul cel mai mare al BIM in procesul de construire va fi consemnat atunci cand se va folosi inclusiv in cadrul etapelor de executie, de catre utilizatori sau companiile de facility management, in perioada de exploatare a cladirii. Pentru aceasta este nevoie de crearea unor modele de tip Digital Twin, procedura pentru care scanarea 3D e fundamentala in vederea realizarii unui model tridimensonal exact (As-Built).
- Ce schimbari au fost generate de pandemie in acest sector de activitate?
- Impactul pandemiei de Covid-19, care a marcat evolutia economiei la toate nivelurile in 2020, a fost relativ redus in cazul sectorului de constructii, care a continuat sa fie unul dintre cele mai dinamice din economie. Anul trecut, am asistat la o anumita inertie, multe proiecte fiind continuate dupa ce au fost demarate in 2019. Chiar si asa, sectorul analizat nu a resimtit atat de puternic socul generat de criza sanitara si cea economica, care a urmat in mod implicit. Cred ca 2021 se va situa la un nivel similar anului anterior, resimtindu-se in piata o efervescenta din partea dezvoltatorilor imobiliari, precum si a autoritatilor locale.
- Ce cifra de afaceri ati inregistrat in primul semestru al acestui an si cum estimati ca va evolua aceasta in 2021?
- Vanzarile din semestrul intai sunt similare celor din perioada corespunzatoare a anului precedent, in ceea ce priveste biroul din Bucuresti. Notabil este faptul ca am reusit sa dezvoltam, in ultimele 12 luni, cinci parteneriate in franciza (doua hub-uri, doua francize comerciale si o franciza tehnica). Ne mandrim in special cu hub-urile regionale de la Iasi si Cluj-Napoca, care au inceput sa dezvolte proiecte semnificative. Estimam ca, la nivelul retelei de franciza, cifra de afaceri va fi cu 50% mai mare fata de cea din 2020.
- Care sunt cele mai mari companii din domeniul constructiilor ce utilizeaza solutiile pe care le comercializati si la ce proiecte participati in prezent?
- One United Properties, Iulius Real Estate, Prime Kapital, DESA, Alusystem, PORR si marile birouri de arhitectura sunt doar cativa dintre cei 200 de clienti activi pe care Graphein ii are la momentul actual. Mi-ar placea sa-i putem enumera pe toti, pentru ca fiecare este la fel de important. Printre proiectele majore, as aminti monitorizarea stadioanelor Rapid si Ghencea, la care sunt montate sisteme centralizate si digitalizate de atentionare, pentru a preveni evenimente neprevazute ce ar putea afecta structura cladirilor.
- Ce investitii aveti in vedere, pe termen scurt?
- Pentru 2021-2022, vrem sa participam activ la dezvoltarea BIM in Romania, alaturi de asociatia BIMTech si sa ajutam cat mai mult la digitalizarea oraselor. Avem in plan dezvoltarea retelei de francize in zone ca Timisoara, Brasov, Constanta, Galati si alte locatii, astfel incat sa avem o acoperire nationala. Vrem sa oferim dezvoltatorilor, constructorilor, arhitectilor, proiectantilor, administratiilor publice - si nu numai - o solutie dupa cele mai inalte standarde, in ceea ce priveste masuratorile topografice si scanarea 3D. Un proiect al nostru, amanat din cauza pandemiei, a fost cel al internationalizarii, prin deschiderea unui birou de sine statator in afara Romaniei. Urmarim, de asemenea, tranzactii de tip M&A (achizitii si fuziuni) pentru dezvoltarea companiei si diversificarea solutiilor aduse pentru constructiile de pe plan national. In perioada urmatoare, ne propunem sa atragem o finantare de 0,6 milioane de euro pentru proiectele proprii. Cautam parteneri cu sisteme comune de valori, fie „business angels”, fie fonduri de investitii, care sa aiba incredere in viziunea noastra si care sa ne ajute sa crestem accelerat afacerea, in conditiile in care noi le asiguram un ROI (return of investment) mai mare pe termen mediu si lung.
- Mentionati principalele dificultati pe care le intampinati in activitatea curenta?
- Provocarea cea mare a fost, pentru noi, incetinirea procesului de internationalizare, cauzata de restrictiile de circulatie impuse de autoritatile nationale in incercarea de limitare a efectelor negative ale pandemie. Chiar si in aceste conditii, Graphein a derulat activitati specifice in Germania, Franta, Elvetia, Belgia, iar in prezent are proiecte active in Olanda si Danemarca.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia August 2021)

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter