RO EN
السلة فارغة

VDMA: 70% dintre firmele germane de utilaje au probleme cu noile comenzi

Un studiu recent, realizat de sucursala din Baden-Wurttemberg a VDMA, indica faptul ca 70% dintre companiile active in domeniile ingineriei mecanice din regiune se confrunta cu probleme reale in ceea ce priveste comenzile de utilaje si echipamente. De asemenea, aceeasi cercetare mai indica faptul ca 41% dintre respondentii care au participat la studiu se asteapta totusi ca situatia sa de amelioreze oarecum in urmatoarele sase luni. In pofida acestui optimism moderat, este de mentionat faptul ca 60% dintre firme descriu situatia curenta din planul profiturilor ca fiind nesatisfacatoare. Dupa cum era previzibil, vanzarile din 2020 vor fi inferioare celor raportate in exercitiul financiar precedent, conform evaluarilor a 89% dintre specialistii intervievati, 28% dintre manageri estimand chiar o scadere abrupta (mai mare de 25%). Toate acestea i-au determinat pe reprezentantii VDMA sa estimeze rezultate totale in landul analizat de 70 miliarde euro, la finele anului, ceea ce corespunde unui declin de 16%. Consecinta imediata va fi ca planurile de investitii se vor revizui imediat in sens negativ. Pentru 2021, prognozele sunt mult mai optimiste si se asteapta o crestere a cifrei de afaceri din domeniu cu aproximativ 2,4%. In ceea ce priveste cererea de pe pietele internationale, increderea este, de asemenea, deosebit de limitata, de exemplu pentru cea mai mare destinatie de export a producatorilor din Baden-Wurttemberg (este vorba despre SUA) prognozele fiind negative. De asemenea, asteptarile de la alte piete majore cum ar fi Brazilia, India, Marea Britanie, Federatia Rusa si diverse state membre ale UE sunt pesimiste. Pentru China, speranta este mult mai mare, un sfert dintre firmele germane estimand ca relatiile comerciale din directia respectiva se vor imbunatati pe termen scurt. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter