RO EN
السلة فارغة

SCHINDLER: Crestere cu 4,9% a volumului de comenzi aflate in executie in 2020

Intr-un an in care pietele globale s-au confruntat cu o incertitudine politica si economica in crestere, precum si cu alti factori perturbaturi daca ar fi amintiti numai protectionismul, volatilitatea valutara si cresterea costurilor cu forta de munca, furnizorul elvetian de ascensoare si scari rulante a reusit sa continue cresterea, concretizata printr-o majorare a comenzilor cu 3,9% pana la 12,12 miliarde franci elvetieni – CHF si a incasarilor cu 3,6%, acestea atingand 11,27 miliarde CHF. Profitul operational a atins 1,25 miliarde CHF, corespunzator unei marje de 11,2%. Cererea globala de echipamente noi s-a ajustat pozitiv fata de anul precedent, mai ales datorita pietei din China, cu toate ca in anul precedent Schindler a participat la mai multe proiecte comerciale si de infrastructura mare in America de Nord si Asia/Pacific. In ceea ce priveste indicatorul de backlog (comenzi aflate in curs de executie), la 31 decembrie 2019 acesta se situa la 9,04 miliarde CHF, fiind cu 4,9% mai mare fata de perioada de referinta. Referindu-se la incasari, oficialii grupului elvetian au afirmat ca ratele cele mai mari de crestere au fost inregistrate in cele doua Americi, urmate de Asia/Pacific si EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa). In ultimul an, Schindler a accelerat procesele de inovare si a sporit investitiile in cateva proiecte strategice. Astfel, au fost consemnate progrese notabile in transformarea digitala a afacerii. De asemenea, a fost finalizat programul de modularitate, pe baza caruia va fi lansata noua generatie de ascensoare din 2020. Tot in 2019, a fost lansata platforma de software BuildingMinds, destinata proprietarilor si operatorilor de imobile, care ii ajuta pe acestia sa gestioneze in mod unitar proprietatile si furnizorii de servicii. Mai trebuie amintit faptul ca un punct important al strategiei de dezvoltare a companiei elvetiene este reprezentat de atasamentul acesteia fata de valorile sustenabile, pe aceasta linie inscriindu-se eforturile de reducere a amprentei de carbon si de crestere a securitatii la locul de munca. In Romania, Schindler este cel mai important furnizor de ascensoare si scari rulante activ pe piata de profil, raportand pentru 2018 o cifra de afaceri de 77,9 milioane de lei, in scadere cu 22% fata de anul precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter