RO EN
السلة فارغة

KONECRANES anunta ajustari pozitive semnificative in planul profitabilitatii

Furnizorul finlandez de tehnologii de ridicare Konecranes - unul dintre cei mai importanti competitori ai pietei internationale de poduri rulante - a raportat pentru ultimele trei luni ale anului fiscal anterior comenzi de 929,8 milioane de euro, cu aproape 27% mai mari fata de valoarea anuntata in perioada corespunzatoare a exercitiului financiar precedent. Valoarea totala a comenzilor contractate la finele perioadei analizate se situa la 1,71 miliarde euro, ceea ce se traduce printr-un avans de 11,7%. In ceea ce priveste vanzarile, acestea au cumulat in acelasi interval 910,8 milioane de euro, situate la aproximativ acelasi nivel ca in anul anterior. Pentru intregul an 2018, comenzile inregistrate s-au plasat la 3,09 miliarde euro (+2,8%), iar cifra de afaceri a fost de 3,13 miliarde euro (+0.6%). Oficialii Konecranes au subliniat, de asemenea, evolutia optima a profitabilitatii, care a ajuns la 9,4% (fata de 8.8%) in trimestrul al patrulea. De remarcat mai este si evolutia oarecum omogena a comenzilor, care au consemnat cresteri solide pentru toate diviziile. Practic, pe segmentul echipamentelor industriale avansul a fost de 17,7%, determinat dupa eliminarea impactului exercitat de fluctuatiile valutare) si generat in principal de solicitarile pe segmentul macaralelor de proces si celor standard. In ceea ce priveste tehnologiile portuare, valoarea comenzilor a inregistrat un spor de 57,4%, impulsionata de un proiect de mare valoare derulat in portul Khalifa, din Abu Dhabi. In conditiile date, pentru 2019 se estimeaza majorari ale vanzarilor in intervalul 5% - 7%, precum si o continuare a procesului de imbunatatire a marjei de profit. Pe piata nationala, Konecranes detine o reprezentanta in Timisoara, care, in 2017, a raportat vanzari de 16,77 milioane de lei cu 32% mai mari fata de anul anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter