RO EN
السلة فارغة

JCB va livra armatei americane 1.600 de utilaje, pentru 142 milioane USD

Producatorul britanic de utilaje si masini pentru constructii JCB va livra 1.600 de echipamente armatei SUA, dupa ce a semnat cu autoritatea nord-americana al doilea cel mai mare contract din istoria de 71 de ani a grupului. Comanda, in valoare de 142 milioane USD, vizeaza achizitia de manipulatoare (stivuitoare) telescopice pentru teren accidentat (noile modele 527-58M), pentru derularea de operatiuni in intreaga lume.
"Aceasta comanda reprezinta o veste foarte buna pentru noi si un mod excelent de a ne incepe anul. Este a doua cea mai valoroasa comanda din istoria companiei noastre si cu atat mai binevenita cu cat in 2017 aniversam 40 de ani de productie a stivuitoarelor telescopice JCB", a declarat Graeme Macdonald, CEO al grupului JCB.
Cea mai mare comanda primita de producatorul britanic dateaza din 2005, avand ca beneficiar tot armata americana, care a platit atunci 206 milioane USD pentru achizitia catorva sute de versiuni militare de mare viteza ale buldoexcavatoarelor JCB. Comercializat sub denumirea High Mobility Engineer Excavator (HMEE), utilajul poate depasi viteza de 96,5 km/ora (60 mph), fiind livrat fortelor armate ale SUA din toata lumea: Marea Britanie, Suedia, Germania, Australia si Noua Zeelanda.
Ca in cazul HMEE, noile stivuitoare telescopice 527-58M sunt produse in cadrul fabricii JCB din Savana (SUA).
Grupul JCB a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri globala de 2,34 miliarde lire sterline (-5%), anul trecut compania comercializand, in total, 59.844 de unitati (-6,5%). Rezultatul s-a situat peste media din domeniu, in contextul in care pe piata globala a utilajelor pentru constructii scaderea din 2015 s-a situat la 14%. In tara noastra, distribuitorul exclusiv al utilajelor JCB este compania Terra Romania, care a incheiat anul 2016 cu incasari totale de circa 20 milioane de euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter