RO EN
السلة فارغة

EINHELL: Cresteri ale vanzarilor, dar probleme in planul profitabilitatii

Raportul financiar dat publicitatii de furnizorul german de scule electrice Einhell indica pentru intervalul ianuarie – septembrie a.c. vanzari de 463 milioane de euro, cu 2,9% mai mari fata de intervalul corespunzator din anul precedent, profitul aferent perioadei analizate diminuandu-se cu 12,7% pana la 26,6 milioane de euro (ceea ce se constituie o transpunere a unei marje de 5,8%). Desi in crestere, incasarile se plaseaza la un nivel inferior celui estimat initial de expertii companiei. Din analiza geografica a operatiunilor rezulta livrari de 194,3 milioane de euro pentru zona DACH (Germania, Austria si Elvetia), in crestere de la 187,4 milioane de euro in intervalul de referinta. In ceea ce priveste activitatea din estul Europei, aceasta a generat rezultate de 48,8 milioane de euro, inferioare celor din anul 2018, care se cifrau la 53,7 milioane de euro. Deprecierea respectiva a fost cauzata de situatia dificila din Turcia, peste care s-a suprapus decelerarea economica din regiunea analizata, cele mai bune rezultate fiind raportate de subsidiarele din Polonia si Croatia. De mentionat faptul ca Einhell continua in mod consecvent implementarea strategiei proprii de internationalizare a operatiunilor, fapt demonstrat inclusiv de recentele contacte stabilite cu un potential partener din Africa de Sud. De asemenea, in ultima perioada au fost intensificate eforturile de consolidare a pozitiei competitive detinute in Asia de Sud-Est, iar in SUA o larga parte a portofoliului a suferit un proces de ajustare. Toate acestea ii determina pe oficialii grupului sa priveasca in mod optimist evolutia livrarilor din regiunile respective. In ceea ce priveste produsele, platforma Power X-Change reuseste sa-si extinda gama de aplicatii. Un alt obiectiv strategic este legat de ambitia Einhell de a avea una dintre cele mai bune oferte de service la nivelul retelelor DIY. In concluzie, prognozele pe termen scurt sunt pozitive si indica o cifra de afaceri de 605 milioane de euro pentru intregul an fiscal in curs, precum si o profitabilitate bruta de 5,5%. Pe piata din Romania, compania a raportat in 2018 vanzari de 30,78 milioane de lei, in crestere cu peste 3,9% fata de anul anterior. Produsele Einhell sunt livrate prin intermediul retelelor de bricolaj si cash&carry, fiind de asemenea disponibile la distribuitorii profesionisti si in magazinele online. In ceea ce priveste service-ul, acesta este asigurat in Bucuresti si in punctele agreate, existente la nivel national.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter