RO EN
السلة فارغة

CECE: Piata europeana de utilaje pentru constructii pe un trend ascendent

In anul precedent, conform datelor statistice furnizate de CECE (Comitetul European pentru Echipamente de Constructii), vanzarile de utilaje din Europa au crescut cu 15%. Piata a evoluat foarte puternic in trimestrul intai, dupa care in urmatoarele trei luni s-a consemnat o incetinire vizibila, pentru ca in semestrul al doilea sa fie reluat ritmul alert de dezvoltare. Practic, s-a ajuns din nou la nivelurile raportate in 2006 si 2008, insa pana la varful din 2007 mai exista un decalaj de aproximativ 20%. Este important de mentionat faptul ca pietele cu probleme din Europa Centrala, de Sud si de Est au inregistrat cresteri peste media generala raportata pe plan continental. Din acest motiv, diferentele dintre nordul si sudul continentului au inceput sa se diminueze. La inceputul lui 2018 barometrul afacerilor din domeniu indica faptul ca 75% dintre managerii companiilor europene specializate in fabricarea utilajelor de constructii au declarat ca sunt optimisti, aratand ca perspectivele de dezvoltare sunt foarte bune, in vreme ce 21% dintre respondenti le considera satisfacatoare. De asemenea, 70% dintre producatorii de utilaje pentru drumuri si terasiere afirma ca exista sanse obiective de imbunatatire a livrarilor, aceleasi estimarii fiind anuntate si de 40% dintre producatorii de echipamente pentru betoane, cu toate ca 20% dintre operatorii din acest din urma domeniu sunt mai degraba mai pesimisti. Cele mai pozitive evaluari le au reprezentantii companiilor producatoare de componente si piese de schimb, care isi manifesta optimismul intr-o proportie de peste 80%. In aceste conditii, o estimare obiectiva in ceea ce priveste evolutia pietei de profil indica o posibila majorare a livrarilor cuprinsa intre 5% si 10%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter