RO EN
السلة فارغة

BAUER va recupera în semestrul al doilea întârzierile din prima parte a anului

Veniturile totale realizate de grupul german Bauer în primele şase luni din 2018 au fost de 792,3 milioane de euro, ceea ce constituie o contracţie de 12,2%. Profitul operaţional s-a menţinut însă aproximativ la valoarea din anul precedent (31,4 milioane de euro), iar indicatorul comenzilor aflate în curs de execuţie (backlog) a rămas la un nivel ridicat (peste un miliard de euro). Pe segmentul de construcţii, a fost consemnat un regres explicabil, dată fiind valoarea foarte ridicată a perioadei de referinţă, când grupul a derulat o serie de proiecte majore. În aceste condiţii, încasările au fost de 327,1 milioane de euro, în scădere cu 24,2%, printre cauzele declinului remarcându-se utilizarea scăzută a capacităţilor din Germania şi schimbările de proiect care au avut loc în Orientul Mijlociu. Managementul Bauer speră să compenseze aceste scăderi în partea a doua a anului, optimismul bazându-se pe lucrările deja contractate în Germania, Anglia şi Extremul Orient. Pe segmentul de utilaje, compania a urmat trendul puternic ascendent al pieţei, astfel încât vânzările au sporit cu 0,6% ajungând la 372,1 milioane de euro. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în sectorul echipamentelor specializate în realizarea fundaţiilor. Prognozele pentru întregul an indică o valoare a încasărilor de 1,8 miliarde euro şi un profit operaţional plasat în jurul valorii de 90 milioane euro. În România, Bauer realizează lucrari de fundatii, pereti de sprijin, ancorare, consolidare a terenului si deţine o poziţie competitivă puternică graţie folosirii unor tehnologii avansate, cum ar fi jet grouting, piloti ductili sau mixed in place. În 2016, cifra de afaceri raportată de sunbsidiara locală a fost de 5,6 milioane de lei, iar în 2017 aceasta s-a situat la 0,25 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter