RO EN
السلة فارغة

Radulescu, BNR: Sistemul de impozite si taxe a devenit un adevarat "schweitzer"

Sectorul IT are printre cele mai mari venituri din economie iar pentru mine romane o enigma cum este posibil ca acest sector sa beneficieze de eliminarea impozitului pe venit, a declarat joi, Eugen Radulescu, director la Directia stabilitate financiara in cadrul Bancii Nationale a Romaniei.
Totodata, acesta a subliniat ca i se pare "nesanatos" si faptul ca pentru anumite industrii exista eliminarea cotei de de sanatate, astfel ca oamenii care lucreaza in acele industrii beneficiaza de asistenta sanitara pe buzunarul celorlalti.
Acesta a reafirmat ca una dintre cauzele pentru care Romania are un deficit bugetar mare este aceea ca se incaseaza putini bani, problema pe partea de colectare a veniturilor fiind ca sistemul de impozite si taxe a devenit un adevarat schweitzer.
"Sigur, in momentul in care noi avem 27% venituri bugetare in timp ce media Uniunii Europene este de fapt peste 40% este clar ca una dintre cauzele pentru care avem un deficit bugetar mare este acela ca incasam putini bani. Nu ca am cheltuit foarte multi, ci ca incasam prea putin din impozite si taxe. Iar calculele pe care le-a facut si Consiliul Fiscal, pe care le-am facut si noi, arata ca partea problematica aici este aceea de colectare a veniturilor. Iar colectarea veniturilor are o teribila problema din aceea ca sistemul de impozite si taxe a devenit un adevarat schweitzer. Sunt atatea scutiri, atatea bonificatii, ca sa le spun asa, de care beneficiaza unele industrii sau unii platitor de taxe, incat s-a ajuns sa existe mai multe categorii de de oameni. Sunt unii care platesc taxe, care datoreaza taxe si care le platesc si unii care nu mai datoreaza taxe. Iar unele dintre aceste iertaciuni, sa spunem, de taxe, sunt stridente si greu de explicat. Pentru mine ramane o enigma cum este posibil ca sectorul IT, care are cele mai mari venituri din economie, ma rog, poate nu cele mai mari intotdeauna, dar in orice caz, venituri foarte ridicate, sa beneficieze de eliminarea impozitului pe venit. Cum se poate asta? Oameni care castiga, cei mai multi dintre ei, 2.000, 3.000, 4.000 euro pe luna nu platesc impozit pe venit. Mi se pare destul de nesanatos si faptul ca pentru anumite industrii exista eliminarea cotei de de sanatate, CASS-ului. Deci, ce inseamna asta? Inseamna ca cei cateva zeci, daca nu sute de mii de oameni care lucreaza in acele industrii merg la si beneficiaza de asistenta sanitara pe buzunarul celorlalti", a spus Eugen Radulescu, care a participat la conferinta de presa pentru lansarea "Raportului asupra stabilitatii financiare editia 1/2023 (nr. 14 (24)/2023)".
El a subliniat ca masurile populiste genereaza disparitati fiscale.
"Niciodata nu este placut sa cresti impozitele. Niciodata. Totdeauna, atunci cand ti se da iti fata vaca, cand ti se ia iti moare vitelul. Aici vorbim in primul rand despre eliminarea disparitatilor fiscale pe care le genereaza masuri populiste, pentru ca nu se poate considera altfel. Tot auzim ca vor pleca IT-stii. Haida-de! Unde credeti ca exista impozite atat de mici in lumea larga incat vreunul dintre ei sa plece? Stiu cazuri de oameni care lucreaza in IT si care lucreaza pentru companii internationale. Slava Domnului ca n-au de ce sa stea in alte parti. Pot sa stea foarte bine si in tara noastra, unde aproape ca nu platesc impozite, in loc sa traiasca in vestul Europei, unde sunt taxati la sange. Ideea ca vor pleca IT-stii, pentru ca vor gasi locuri mai bune platite in strainatate, as vrea s-o vad si pe asta", a spus Eugen Radulescu, intrebat de jurnalisti daca este de dorit sa se umble la fiscalitate in acest an.
In context, Radulescu a aratat ca privilegiile fiscale nu sunt de dorit pentru ca doar dau impresia ca ajuta, cand in realitate nu ajuta.
"Pe partea aceasta de venituri avem dupa aceea minunea care se numeste microintreprinderi. Pai microintreprinderile care au venit de jumatate de milion de euro pe an, si o singura persoana poate sa aiba trei microintreprinderi, si poate sa aiba si sotia trei intreprinderi, si fiul trei intreprinderi, in asa fel incat ajungem la niste sume absolut incredibile de venituri care nu sunt taxate. Avem o mare multime de oameni care nu sunt salariati, sunt persoane fizice autorizate. De ce sunt persoane fizice autorizate? Pentru ca salariatii platesc aproape 50%, 48% sunt impozitele si taxele pe care le platesc, pe cand ceilalti platesc si ei 10%, 12%, 15%. Nu e in regula", a declarat Eugen Radulescu. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter