Preturile volatile actioneza ca o frana pentru planurile de dezvoltare ale firmelor

Redresarea economiei dupa perioada pandemica reprezinta un subiect complex aflat intr-o continua evolutie determinata de criza sanitara si transformarile induse de aceasta, inclusiv prin accentuarea unor vulnerabilitati pre-existente si crearea de noi frictiuni pe piete.

Stim cu totii ca in aceasta perioada incertitudinea este termenul care defineste cel mai bine mediul in care se fac estimari sau se realizeaza planuri pentru viitor. Totodata, suntem intr-o situatie ce reclama un raspuns solidar care sa combata efectele crizei, dar si sa consolideze structura economiei si tesutul social. Natura amenintarii cu care ne confruntam evidentiaza foarte clar ca nicio tara nu va fi pe deplin ferita de virus pana cand nu se va reusi asigurarea sigurantei sanitare la nivel global, ceea ce din pacate este intr-adevar foarte dificil, nu doar din perspectiva efortului financiar, ci mai ales pentru ca necesita schimbare de mentalitati si depasirea unor bariere culturale. Succesele locale de vaccinare nu vor fi suficiente pentru a proteja tarile in mod individual de potentiale focare ulterioare, in special in cazurile de noi variante, la fel cum in multe tari situatia nu este omogena nici macar din perspectiva regionala (a se vedea experienta recenta a Spaniei).

Cu toate ca la inceputul verii aveam motive de optimism, evolutiile din ultimele zile ne arata ca virusul ramane un adversar redutabil si surprinzator. Deja apar tot mai vizibile semnele unui nou val pandemic, valul al patrulea, care era estimat ca s-ar putea manifesta mult mai tarziu, la inceputul toamnei. In tari precum Franta, Israel, Cipru sau China statistica zilnica a cazurilor de noi infectari cu coronavirus sugereaza ca deja valul patru este prezent. Intrebarile de maxima actualitate sunt care va fi amplitudinea acestui val si daca efortul de vaccinare de pana acum este suficient pentru a-i diminua amplitudinea de manifestare. Ingrijorarea este fireasca avand in vedere gradul mai ridicat de contagiozitate al variantei Delta a virusului. Continua asadar cursa contracronometru pentru imbunatatirea ratei de vaccinare, singura solutie care reduce in ansamblul populatiei incidenta riscului de a dezvolta forme grave ale bolii, permitand pastrarea unui nivel mai redus al restrictiilor de activitate si de circulatie.

Dificultatile create de evolutia pandemiei se suprapun peste o serie de provocari deja existente care afecteaza viata persoanelor si mersul economiei, precum imbatranirea populatiei, cresterea poluarii, migratia, tensionarea mediului geopolitic, amplificarea inegalitatii. Acestea fac si mai complicata gasirea de solutii si gestionarea resurselor necesare pentru implementarea lor. Traim asadar o perioada cu multe riscuri, atat pe termen scurt, cat si mediu. Una dintre intrebarile chinuitoare este daca acestea vor conduce in viitorul previzibil la o criza economica de mari dimensiuni, care sa urmeze crizei pandemice?

Pornind de la aceasta intrebare apar altele legate de modul in care autoritatile statale raspund pentru a o preintampina apeland la pachete de sustinere economica fara precedent. Ajungem din nou la nevoia de solidaritate intre tari, pentru ca anvergura fara precedent a masurilor de sustinere a unei redresari economice rapide genereaza datorii uriase, care nu vor putea fi gestionate favorabil fara o crestere sustenabila globala si de lunga durata, scenariu greu de imaginat daca multe dintre economiile lumii raman in urma.

 

Situatie actuala de incertitudine este generata in principal de evolutia greu de previzionat a pandemiei, dar este sporita si de modul in care celelalte provocari amintite anterior vor transforma societatea si economia: criza climatica, criza demografica din majoritatea statelor dezvoltate, problema migratiei, cresterea accelerata a datoriilor, pericolul inflatiei, reasezarea echilibrelor geopolitice, modificarea structurii tesutului social si erodarea clasei de mijloc, simultan cu cresterea inegalitatii, semnalele de re-emergenta a amenintarilor teroriste si dificultatea controlului armelor si substantelor periculoase in contextul nevoii protejarii libertatilor individuale etc.

Dincolo de aspectele pragmatice, toate acestea genereaza si reactii emotionale importante pentru mersul economiei, deoarece influenteaza comportamentele consumatorilor si ale mediului de afaceri (investitorilor). Intr-o analiza sintetica a principalelor amenintari la adresa economiei, care au fost comentate in spatiul public, putem identifica zece provocari care afecteaza intensitatea si durata revenirii economice.

 

1. Stoparea degradarii mediului si tranzitia catre o economie mai putin poluanta care necesita costuri ridicate in multe sectoare de activitate (care se vor transmite in final asupra consumatorilor si vor exercita presiuni inflationiste), investitii majore si o potentiala reasezare a pietei muncii. Din fericire, obiectivele climatice genereaza si oportunitati de dezvoltare. Inovarea, digitalizarea, adaptarea proceselor au devenit parghii pentru companiile de succes care au gasit solutii de a se adapta la restrictiile impuse de lupta impotriva pandemiei dezvoltand servicii si produse noi sau adaptate conditiilor curente de pe piata.

 

2. Persistenta amenintarii cresterii somajului (in multe economii dezvoltate) sau a unei reasezari anevoioase a pietei muncii. Atat schimbarile tehnologice, adaptarea economiei la obiectivele climatice, cat si modificarile structurale induse de criza pandemica determina reduceri importante de locuri de munca in unele domenii (in urma diminuarii activitatilor respective sau a automatizarii si digitalizarii proceselor).

Aceasta implica nevoia de reconversie profesionala si absorbtie a fortei de munca astfel disponibilizate in domeniile aflate in dezvoltare, lucru de foarte multe ori dificil mai ales pentru persoanele aflate aproape de varsta de pensionare. In multe jurisdictii, piata muncii este prea rigida pentru a facilita o astfel de ajustare rapida care ar fi atat in beneficiul angajatilor cat si al competitivitatii si cresterii economice. Totodata trebuie mentinut un echilibru intre nevoia de flexibilitate si cea de protectie a angajatilor vulnerabili. Pe termen lung, pentru un buget public deja impovarat, va fi intotdeauna mai eficienta o cheltuiala (pe termen scurt) pentru sustinerea reconversiei profesionale (care in viitor ar conduce indirect la cresterea incasarilor din taxe pe activitatea economica generata de angajatul reconvertit profesional) decat una pe termen lung pentru protectie sociala. In plus, efortul sustinerii cheltuielilor de reconversie poate fi impartit intre stat si viitorul angajator printr-un parteneriat corect si transparent.

 

3. Saracirea populatiei, la nivel global. Conform unui raport al Bancii Mondiale din octombrie 2020, tendinta de crestere a saraciei inregistrata in anul 2020, ca efect al crizei pandemice, se mentine si in 2021, iar numarul persoanelor afectate de acest flagel va spori cu o valoare cuprinsa intre 115 si 150 milioane. Anterior, in ultimele trei decenii, singura alta crestere a numarului global de persoane afectate de saracie provocata de o criza s-a consemnat pe parcursul crizei asiatice (atunci numarul persoanelor afectate de saracie extrema a crescut cu 18 milioane in 1997 si cu alte 47 milioane in 1998). Inainte de pandemie, rata saraciei extreme urma un trend descendent pe termen lung si se anticipa ca ar fi urmat sa scada cu 7,9% in 2020.

Efectele economice ale aparitiei si propagarii noului virus au condus la o inversare nefavorabila a acestui trend, astfel ca noile estimari ale ratei de saraciei extreme se plaseaza intre 9,1% si 9,4% din populatia lumii in acest an. Saracirea populatiei, accelerata cu precadere in anumite zone ale globului ca efect nu doar al pandemiei ci si al conflictelor militare sau etnice locale ori a unor factori specifici zonali, poate conduce printre altele la amplificarea fenomenului migratiei ce aduce cu sine intreg tabloul de efecte economice si sociale, pozitive si negative, de la o extrema la alta.

 

4. Inegalitatea intre nivelurile de dezvoltare economica a statelor lumii devine o problema in adoptarea masurilor de redresare economica. Trebuie utilizate programe flexibile care sa tina seama de recuperarea decalajelor existente, care s-au accentuat pe perioada crizei. Efectele economice ale pandemiei s-au manifestat neomogen, inclusiv in interiorul granitelor nationale, ca urmare a structurii diferite a nucleelor economice regionale. Ca de fiecare data in timpul unei crize, cel mai mult au avut de pierdut zonele deja aflate in urma din perspectiva dezvoltarii economice, cu acces mai dificil la finantare, mai putin diversificate pe tipuri de activitati, cu grad mai redus de inglobare a tehnologiilor moderne si orientate preponderent catre activitati ce implica un grad mai mare de interactiune. Cresterea inegalitatii reduce potentialul de recuperare economica post pandemica deopotriva pentru ca mentine un nivel de subutilizare a factorilor de productie in zonele afectate, plafoneaza cererea potentiala si blocheaza resurse publice.

 

5. Pietele de capital sunt in continuare decuplate de evolutia economiei reale. Combinatia de ampli stimuli fiscali si monetari necesara pentru a sustine prin masuri active economia si pentru a combate efectele socului pandemic a alimentat in continuare cresterea preturilor activelor financiare (ce putea fi observata inca anterior crizei), iar nivelul in continuare redus al dobanzilor reale (de cele mai multe ori negative) a intretinut comportamentele de cautare a randamentelor mai ridicate oferite de investitiile speculative (de asemenea pre-existent), reducand aversiunea la risc a majoritatii categoriilor de investitori. Totodata, desi socul pandemic initial a generat o prabusire a preturilor actiunilor, optimismul cu privire la efectul favorabil al masurilor de suport asupra performantei companiilor listate a facut ca indicii bursieri sa recupereze rapid si chiar sa consemneze, in multe cazuri, noi maxime istorice. In anul 2020, economisti celebri precum Robert Shiller sau Paul Krugman au afirmat ca evolutiile bursiere din anul respectiv, caracterizate prin cresterea preturilor actiunilor sunt dificil de explicat doar prin elementele fundamentale ale analizei bursiere.

Riscul pe care il induce decuplarea de fundamentele evolutiei pietei de capital este acela ca o spargere a bulei speculative ar putea conduce la cresterea brusca si masiva a aversiunii la risc cu efecte simultane de scadere a lichiditatii (care asa cum am vazut in toate crizele este vitala pentru functionarea economiei), de reducere a investitiilor, de crestere a primelor de risc (deci a costului datoriilor) si, intr-o oarecare masura (mai mult in tari dezvoltate cu traditie bursiera indelungata), de afectare a avutiei nete a populatiei (ceea ce influenteaza negativ comportamentul de consum si capacitatea de mentinere a serviciului datoriei - deci o potentiala crestere a creditelor neperformante).

 

6. Avantul spectaculos al pietei criptoactivelor accentueaza riscurile la adresa stabilitatii financiare, pentru ca o eventuala spargere a bulei speculative pe acest segment s-ar putea propaga rapid la nivelul pietei de capital, interconexiunile dintre cele doua fiind tot mai importante, alimentate atat de factori comportamentali, cat si de fluxuri economice reale (de exemplu, portofoliile semnificative de active financiare traditionale detinute de emitentii de stable coins). Piata insuficient reglementata a criptoactivelor reprezinta deja un pericol prin nivelul mare de volatilitate si prin opacitatea mecanismelor pentru investitorii obisnuiti. Este evident faptul ca aceasta piata a oferit castiguri fara justificare economica, iar fenomenul comunicarii prin social media amplifica atractivitatea acestor instrumente, ele aparand ca adevarate motoare ale imbogatirii imediate. Multi dintre cei care investesc in criptoactive nu inteleg continutul acestora si riscurile la care se expun. Si ceea ce este cel mai important, confunda utilitatea economica si sociala a tehnologiilor care stau la baza criptoactivelor cu valoarea economica a acestora. In vreme ce tehnologiile isi dovedesc deja eficienta si aplicabilitatea in multe domenii ale economiei reale si chiar ale sistemului financiar (cresterea rapiditatii tranzactiilor, reducerea costurilor, securitate sporita, reducerea erorilor umane etc.), activele in sine au, in cele mai multe cazuri, doar valoarea efemera si subiectiva care rezulta din interactiunea cererii cu oferta pe piata, fara a avea fundamentul unor fluxuri financiare viitoare provenind din profituri economice reale. Unii economisti afirma ca ne aflam in fata unui joc piramidal si in final, in momentul la care bula se va sparge, chiar a unui joc cu suma nula, respectiv suma profiturilor realizate de-a lungul timpului de vanzatori va fi echivalenta cu pierderea celor care se vor afla in posesia acestor active la momentul (ipotetic) al crahului. Autoritatile de reglementare financiara sunt preocupate de riscurile pentru consumatori si potential pentru sistemul financiar in ansamblu generate de criptoactive, dar crearea unui cadru adecvat de supraveghere a acestora este inca in stadiu incipient.

 

7. Reapar la orizont perspective de amplificare a volatilitatii preturilor. Cresterea masei monetare in economiile dezvoltate ca urmare a injectiilor de lichiditate ale bancilor centrale, cresterea consumului imediat dupa relaxarea restrictiilor alimentat de eliberarea unei parti din economiile suplimentare realizate de o parte a populatiei in perioada de lock-down si de impulsul fiscal pozitiv, coroborate cu rigiditatea de ajustare a ofertei din cauza blocajelor in lanturile de aprovizionare sunt elemente ce au un puternic impact asupra preturilor din economie. Dincolo de discutiile privind persistenta sau caracterul tranzitoriu, de estimarile privind amplitudinea si durata puseului de crestere a preturilor (pe anumite segmente ale pietei, la nivel global), a structurii si naturii exogene sau endogene a factorilor care o genereaza, aceasta este totusi o realitate incontestabila a perioadei actuale.

Revenirea fenomenului inflationist, deocamdata aparent temporara, se observa inclusiv in tari din Europa Centrala si de Est: Polonia sau Ungaria se confrunta deja cu evolutii ascendente ale preturilor care au generat ajustari de politici. Spre exemplu, in Ungaria guvernul a intervenit pentru a incerca sa impiedice o scumpire a materialelor de constructii si a impus o taxa de 90% pe profitul rezultat din vanzarile unor categorii de materiale si resurse peste preturile de referinta stabilite.

Desi este probabil ca bancile centrale din tarile dezvoltate vor mentine o politica monetara relaxata in perioada urmatoare, pentru a nu afecta recuperarea economica post pandemica, cresterea volatilitatii preturilor ramane un factor negativ pentru firme pentru ca reduce predictibilitatea privind evolutia viitoare a afacerilor si poate constitui o frana pentru investitii, chiar daca finantarea acestora ramane ieftina si facila (dat fiind nivelul redus al dobanzilor reale). Am fi tentati sa credem ca, prin flexibilitatea pe care bancile centrale importante o arata fata de evolutia pe termen scurt a inflatiei (mentinand un cadru monetar stimulativ - in esenta dobanzi reduse si lichiditate ridicata), conditiile raman foarte favorabile pentru mediul de afaceri.

Totusi, acest element de impredictibilitate pe care il presupune un mediu de preturi volatile este de asteptat sa actioneze ca o frana pentru planurile de dezvoltare ale firmelor, intr-un moment in care acestea sunt foarte importante nu doar pentru recuperarea post pandemica, ci si pentru adaptarea la obiectivele climatice, la progresul tehnologic si la modificarile structurale ale economiei. Pe scurt, ecuatia din prezent a inflatiei conduce practic spre alegerea raului mai mic si nu ofera din pacate o solutie in totalitate pozitiva pentru mediul de afaceri.

 

8. Datoria publica globala creste la un nivel istoric. Ca urmare a crizei pandemice, a necesitatii de raspuns imediat, dar si a situatiei economice in general, in cazul anumitor state, datoria publica a cunoscut o crestere semnificativa. Datele publicate de FMI in octombrie 2020 arata ca masurile guvernamentale pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei au totalizat 12 trilioane USD, ceea ce reprezinta circa 12% din PIB-ul global. Datoria publica a crescut pe tot parcursul anului 2020 pentru a sustine aceste masuri. Conform actualizarii datelor de catre FMI in aprilie 2021, tarile Uniunii Europene aveau in medie o datorie bruta de peste 90% din PIB in 2020, in crestere cu 10% fata de 2019. Totodata, datoria globala era de 98% din PIB la sfarsitul anului 2020, comparativ cu 84% in aceeasi perioada din 2019.Si in Romania datoria publica totala a crescut considerabil de la declansarea crizei pandemice, fiind foarte aproape de pragul de 50% din nivelul PIB estimat pentru 2021, fata de 35,3% din PIB in 2019. Si componenta de datorie publica externa a crescut, inclusiv ca pondere in datoria externa totala, ajungand in mai 2021 la aproximativ 45% din aceasta si aproape 25% din PIB estimat pentru anul curent, comparativ cu 17,5% din PIB in 2019.

Nivelul ridicat al datoriei publice reprezinta una dintre cele mai importante limitari ale politicilor guvernamentale, dupa cele privind nivelul veniturilor, rigiditatea cheltuielilor si capacitatea administrativa. O datorie publica crescuta expune bugetul public deopotriva la riscul de dobanda, cat si la riscul valutar, desigur in mod diferit in functie de structura pe valute a datoriei. In contextul perspectivelor de majorare in viitor (chiar daca nu imediat sau pe termen scurt) a nivelului dobanzilor reale, povara in crestere a serviciului datoriei ar putea restrange spatiul de manevra al politicilor fiscale ceea ce limiteaza capacitatea de interventie a guvernelor pentru contracararea unor crize viitoare sau pentru ameliorarea unor deficiente structurale. Totodata, un serviciu al datoriei in crestere rapida ar putea necesita o majorare a fiscalitatii, ceea ce este dificil de orchestrat fara a afecta economia si bunastarea populatiei. Intr-o astfel de situatie, pentru cresterea veniturilor bugetare ar trebui, de exemplu, vizate mai intai imbunatatirea reala a colectarii, taxarea suplimentara a bunurilor de lux, a jocurilor de noroc si a obiceiurilor nesanatoase de consum - alcool, tutun etc.

 

9. Tranzitia spre o mai mare diversificare si localizare a lanturilor globale de aprovizionare. Inchiderea frontierelor si intarzierile de expediere ca urmare a pandemiei au perturbat furnizarea de bunuri si servicii catre firme. Am observat cu totii in perioada care a urmat socului pandemic initial cum trendul de globalizare a fost afectat temporar si a lasat loc pentru mai multa localizare a lanturilor de aprovizionare ca raspuns la cresterea costurilor si a riscurilor in relatiile comerciale transfrontaliere, cel putin pentru anumite categorii de produse de importanta strategica. Economiile incearca sa stimuleze productia locala pentru a satisface cererea interna, cu mai putine perturbari ale lantului de aprovizionare generate de limitarea circulatiei marfurilor si a persoanelor. Rezultatele studiilor stiintifice recent publicate ce investigheaza potentialele castiguri date de localizarea lanturilor de aprovizionare, din perspectiva unei reduceri a vulnerabilitatii fata de socurile externe, nu au ajuns deocamdata la o concluzie unanima. Este clar ca globalizarea are merite din perspectiva eficientei costurilor si a competitivitatii prin raportul pret/calitate, dar la fel de evidente au fost si efectele nocive ale sincopelor in aprovizionarea transfrontaliera constatate efectiv in perioada de debut a pandemiei. Ca in multe alte situatii, probabil ca cea mai potrivita este calea de mijloc. Deocamdata, este o realitate faptul ca producatorii tind sa-si diversifice mai mult lanturile de aprovizionare prin concentrarea atentiei asupra partenerilor aflati "mai aproape de casa" sau a altor inlocuitori regionali. Uneori, un cost mai mare este pretul platit pentru reducerea dependentei de furnizori externi aflati la mare distanta. Asa cum si cresterea stabilitatii financiare (prin analogie) presupune costul mentinerii unor rezerve mai mari de resurse financiare proprii si de lichiditate.

Pentru economie in ansamblu un grad mai mare de localizare a retelelor de aprovizionare reprezinta o oportunitate dar si un risc (de crestere a costurilor - indirect a inflatiei - si de reducere a competitivitatii externe - deci de deteriorare a balantei comerciale). Pentru a evita riscul si a fructifica oportunitatea ar fi nevoie de import de tehnologie, digitalizare, automatizare, extindere si de imbunatatire a infrastructurii de transport de marfa, o mobilitate mai mare a fortei de munca si un nivel mai bun al aptitudinilor practice ale acesteia etc. In aceste demersuri e nevoie de o sincronizare foarte buna a politicilor publice cu eforturile mediului de afaceri.

 

10. Desfasurarea campaniei de vaccinare la nivel global. Pe fondul pandemiei COVID-19, vaccinurile au fost dezvoltate cu o viteza record. Incepand cu 5 aprilie 2021, existau deja 13 vaccinuri aprobate, 291 de studii in curs si aproximativ 104 vaccinuri candidate pentru obtinerea avizelor de punere pe piata. Din perspectiva coordonarii de politici la nivel international, provocarea imediata este modul in care tarile bogate si cele sarace pot colabora pentru a creste si mai ales a uniformiza ratele de acoperire a vaccinului in cat mai multe tari posibil. Programul COVAX (un efort international coordonat de OMS pentru a furniza vaccinuri natiunilor sarace) si problemele cu care se confrunta in prezent arata ca o astfel de coordonare internationala este posibila, dar totodata si plina de dificultati.

Potrivit The Economist, nivelul veniturilor unei tari se va dovedi a fi principalul factor determinant al procurarii vaccinului. Tarile dezvoltate au contractat cea mai mare parte a productiei de vaccinuri si spera sa atinga un nivel adecvat de imunizare a populatiei pana la finele anului curent. Pentru tarile in curs de dezvoltare (cu venituri medii) orizontul de timp pentru realizarea acestui obiectiv se prelungeste pana la jumatatea anului viitor, in vreme ce economiile mai sarace vor avea acces mai larg la resurse de vaccinare probabil abia din 2023.

Desi procesul de globalizare probabil a franat in 2020, economiile lumii raman serios interconectate prin canalul schimburilor comerciale, astfel ca in general este greu de imaginat cresterea semnificativa pe termen lung a bunastarii populatiei unei tari in izolare fata de ceea ce se intampla la nivel global, chiar si in tari mai putin dezvoltate sau mai indepartate. Majoritatea economiilor lumii sunt economii deschise pentru care mediul extern reprezinta o variabila importanta a dezvoltarii. De aceea, efortul global de vaccinare si mai ales solidaritatea internationala sunt aspecte ce nu pot fi ignorate si a caror evolutie nefavorabila lasa loc unor riscuri exogene semnificative.

La aceasta se adauga si perspectiva interna, a conditionalitatilor endogene fata de progresul campaniilor de vaccinare. Aici credibilitatea institutiilor reprezinta un factor important pentru participarea voluntara a populatiei la efortul de vaccinare. La fel ca si in cazul realizarii unor reforme structurale dureroase (cu costuri semnificative pentru populatie), pentru succesul campaniilor de vaccinare este nevoie de leadership autentic, atat personal, cat si la nivel de institutii. Este importanta mobilizarea, implicarea energica si altruista, a tuturor personalitatilor si a modelelor comportamentale imbratisate de fiecare dintre categoriile de varsta, de nivel al veniturilor, statut social, educatie etc. Mai ales in aceasta etapa a pandemiei in care pentru tarile europene vaccinurile sunt disponibile tuturor celor care doresc sa se imunizeze, succesul national al campaniilor de vaccinare este mai mult decat o problema de resurse financiare si organizare, este, in principal, un test al credibilitatii institutiilor si a liderilor precum si al mobilizarii elitelor societatii civile in interesul pe termen lung al comunitatilor din care fac parte.

 

Desi Romania are in prezent una dintre cele mai ridicate rate de crestere economica si implicit o recuperare rapida a pierderilor (nominale) de output provocate de pandemie, aceasta nu inseamna ca economia se va afla la finele acestui an intr-o forma mai buna comparativ cu cea anterioara declansarii crizei sanitare. O parte importanta a cresterii vine pe fondul efectului de baza dat de raportarea la scaderile din trimestrul I 2020, iar o mare parte din deficientele structurale pre-existente s-au adancit. In acest context, cel putin la capitolul sustenabilitate nu am progresat foarte mult, iar un eventual nou soc extern nu ne-ar gasi intr-o pozitie mai buna. De aceea, este in continuare necesar sa nu pierdem din vedere nevoia de a fructifica oportunitatile momentului pentru a creste robustetea economiei.

Din aceasta perspectiva, principalele oportunitati privind recuperarea economica tin de masurile ce trebuie luate pentru a realiza consolidarea fiscala. Altfel spus, trebuie sa gestionam foarte bine banii si sa gasim metode pentru a creste incasarile la bugetul de stat.

Avansul digitalizarii in multe sectoare private ale economiei trebuie urmat indeaproape de digitalizarea administratiilor fiscale si a controlului vamal pentru a tine pasul cu acest progres al mediului privat (statul nu trebuie sa risipeasca din castigul de operativitate si eficienta adus de digitalizare in economia privata) si a aduce la lumina cat mai mult din economia subterana. Mai multa digitalizare in companiile publice si administratie inseamna mai putina coruptie, mai multe resurse pentru programele guvernamentale, mai mult respect pentru cetatean si pentru mediul privat, mai multa transparenta. Atunci cand cautam surse noi de finantare poate trebuie sa regandim sistemul de impozitare pentru industria jocurilor de noroc (largind baza de impunere) sau sa descurajam (prin taxare) consumul de produse care afecteaza sanatatea.

Infrastructura, de altfel prioritate a dezvoltarii Romaniei, reprezinta in continuare un punct sensibil al discutiei privind redresarea. Finantarea realizarii de autostrazi si imbunatatirii infrastructurii feroviare pentru transportul de marfuri (astazi viteza medie de deplasare a trenurilor de marfa de 15 km pe ora!) reprezinta necesitati dar si oportunitati de dezvoltare.

La nivel european avem doua prioritati majore pentru alocarea fondurilor de dezvoltare: agenda digitala si agenda economiei verzi. Chiar zilele acestea a intrat in dezbaterea publica un document nou "Fit for 55", ce constituie un pachet larg de actiuni pentru o restructurare profunda tinand cont de obiective sporite de crestere a utilizarii energiei regenerabile si a eficientei energetice, precum si crearea in UE a unui nou sistem pentru comercializarea cotelor de emisii pentru cladiri si transport rutier, deoarece emisiile din sectorul constructiilor nu au scazut, iar cele din domeniul transporturilor au crescut in mod constant.

Pachetul "Fit for 55" isi propune sa includa sectorul transporturilor si pe cel al constructiilor in procesul de decarbonizare. Intrucat cele doua sectoare reprezinta respectiv 22% si 35% din emisiile de carbon ale UE, decarbonizarea acestora este esentiala pentru atingerea obiectivelor climatice. Aceste doua sectoare sunt deopotriva extrem de importante pentru economia Romaniei. Asa cum am vazut, la noi sectorul constructiilor a fost unul dintre cele care au sustinut economia in perioada de varf a crizei sanitare, dar care se estimeaza ca ar putea cunoaste o incetinire si o reducere a contributiei viitoare la PIB prin raportare la situatia din 2020. Despre importanta strategica a sectorului transporturilor s-a scris si s-a vorbit foarte mult, la fel si despre avantajele geografice de care el se bucura in Romania. De aceea, pachetul "Fit for 55", daca este insotit de surse de finantare stimulative, poate fi o noua oportunitate pentru Romania la iesirea (speram!) din criza pandemica, pentru dezvoltarea si transformarea durabila a economiei.