RO EN
السلة فارغة

FMS: Cladirile de birouri si convietuirea cu Covid-19. Ce va fi diferit?

In numai cateva zile multi dintre noi va trebui sa ne intoarcem la munca in birourile pe care le-am abandonat acum opt-noua saptamani. Stim acum ca, cel putin pentru urmatorul an, COVID-19 nu va putea fi eradicat si nu toata lumea va fi imuna. Totusi, uneori va fi necesar sa venim la birou si sa lucram. Dar oare cum vor functiona lucrurile? Cum va arata convietuirea noastra cu COVID-19 in cladirile de birouri?
Acestea sunt intrebari la care pot raspunde, dintr-o anumita perspectiva, companiile de managementul facilitatilor. Prin specificul activitatii echipele acestor companii sunt alcatuite din specialisti cu experienta in amenajarea, intretinerea si adaptarea tuturor tipurilor de spatii din cladirile de birouri pentru a respecta cerintele legislatiei in vigoare.
Principiul de baza este sa va asigurati ca distanta recomandata pentru siguranta sanitara, de circa doi metri, este in permanenta respectata.
Acest lucru se poate realiza prin intermediul distantarii birourilor, prin instalarea de semnalizari vizuale, cum ar fi cercuri desenate pe podea in jurul fiecarui birou pentru ca oamenii sa nu se apropie prea mult unii de altii. Desigur, multe companii vor alege sa functioneze in schimburi pentru a mentine numarul de persoane din spatii de birouri la un nivel minim.
De asemenea este importanta marcarea fluxurilor de sens unic de deplasare in spatiile de birouri sau pe culoare. Puteti utiliza sageti pe podea, pentru ca oamenii sa mearga pe fluxuri unidirectionale in jurul biroului.
In acest mod simplu de implementat si eficient prin rezultate putem schimba comportamente foarte inradacinate si modul in care lucram in spatiile de birou.
Se pot instala senzori in birouri, care sa monitorizeze miscarile angajatilor prin intermediul telefoanelor mobile smart. Acesti senzori permit companiei sa verifice eficacitatea propriului design interior dar si daca oamenii respecta fluxurile unidirectionale sau nu. Dar sunt aceste masuri suficiente? Cu siguranta nu.
Intrebarea ramane daca un spatiu-tampon de doi metri este sau nu intr-adevar suficient pentru a preveni raspandirea unui virus la fel de contagios ca COVID-19. Virusul poate trai pe suprafete zile intregi si poate pluti timp de trei ore in aer, putand sa infecteze persoanele care il respira.
COVID-19 a propagat rapid telemunca, iar sedintele s-au mutat asadar in mediul online. Totusi, odata cu relaxarea treptata a masurilor restrictive virusul pune pe tapet subiectul pericolelor ignorate ale aerului de birou recirculat.
Eforturile de a tine oamenii la distanta unii de altii pot ajuta pentru o scurta perioada de timp, dar probabil ca nu e suficient in spatiile mari, in care stau multe persoane timp de opt ore, in special spatii care sunt slab ventilate cum este situatia unele cladiri mai vechi de birouri.
Din pacate majoritatea sistemelor HVAC din cladirile de birouri nu aduc prea mult aer proaspat de afara. In schimb, recircula aerul existent in interior, care este un amestec de dioxid de carbon provenit de la exhalatiile noastre, substante chimice din materialele de constructie si decorare si, bineinteles, agenti patogeni aerieni.
Filtrarea aerului este probabil cel mai importat lucru in perioada urmatoare in spatiile de birouri. In cladirile de birouri se pot instala sisteme de filtrare a aerului extrem de performante.
In plus, pe termen scurt, convietuirea cu COVID-19 va determina multe companii sa achizitioneze solutii suplimentare de filtrare a aerului pentru a se asigura ca in interior aerul este cat mai sanatos. Pe termen lung se vor proiecta cladiri cu un standard ridicat privind nornele de asigurare a unui aer curat de calitate superioara.
Ca masura de prevenire, in fiecare dimineata, angajatilor li se poate solicita sa fie de acord sa li se masoare temperatura, si de asemenea, sa isi acopere biroul cu o coala de hartie de protectie. La sfarsitul zilei, hartia este aruncata, ceea ce ar putea contribui la atenuarea raspandirii de COVID-19 pe suprafetele biroului.
Pe de alta parte, companiile si proprietarii de cladiri de birouri vor agrea cu companiile de management al facilitatilor tot setul de procese de curatenie si dezinfectare a spatiilor de birouri, din care unele se vor derula de cateva ori si pe timpul zilei, nu numai noaptea. Iata de ce politicile de clean desk si tidy office vor deveni esentiale pentru a fi implementate si respectate cu strictete in perioada urmatoare.
Toate acestea ne vor schimba perspectivele si asteptarile cu privire la modul in care vom lucra in viitor. Un lucru insa ramane - vom dori in continuare sa iesim din casa si sa socializam. Iar atunci cand vom fi la birou, vom dori sa fim intr-un mediu cat mai sigur.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter