Deloitte: Cresterea intermedierii financiare sustine dezvoltarea economiei reale

Uniunea Bancara a fost raspunsul zonei euro la criza financiara din 2010. Pentru tarile din zona euro, a devenit evident ca stabilitatea sectorului bancar este cruciala pentru bunul mers al economiei si al societatii si ca sistemele nationale de supraveghere au fost adesea inadecvate sau lipsite de independenta. Prin urmare, au aparut riscuri sistemice si competitia la nivelul sectorului bancar a fost distorsionata, iar cei care ar fi trebuit sa primeasca credite nu aveau acces la ele, ceea ce a afectat economia locala.

Asadar, Autoritatea Bancara Europeana (European Banking Authority - EBA) a creat un cadru unic de supraveghere (Supervisory Review and Evaluation Process - SREP) si Banca Centrala Europeana (BCE) a infiintat o autoritate unica de supraveghere (Single supervisory mechanism - SSM) pentru toate bancile din zona euro si pentru subsidiarele lor. In cele din urma, a infiintat o autoritate unica de rezolutie (Single Resolution Board - SRB) si o schema de garantare a depozitelor pentru a controla situatiile in care bancile nu-si mai pot indeplini obligatiile, in vederea protejarii intereselor contribuabililor. Din 2014, SSM si SRB au pornit intr-o misiune curajoasa si intruziva de a revizui toate bancile de importanta sistemica din zona euro si de „actualiza” standardele de supraveghere, ceea ce a dus la conflicte destul de dese cu creditorii, auditorii, autoritatile nationale de supraveghere si guvernele. Rezultatul a fost un sector bancar in zona euro care acum se bucura de o mai buna capitalizare, de un portofoliu de credite mult mai sanatos si de capacitatea de a preveni viitoare crize. Pe langa beneficiile evidente pentru economiile locale si pentru natiuni, Uniunea Bancara a imbunatatit reputatia intregului sector bancar in randul investitorilor externi, al pietelor globale de capital si financiare, ceea ce a crescut profitabilitatea sectorului.

Uniunea Bancara permite tarilor din afara zonei euro sa devina membre pe baza solicitarii lor exprimate in mod voluntar. Asadar, de ce ar trebui Romania sa ia in calcul in acest moment optiunea de a solicita sa devina membru?

Inainte de toate, este important ca Romania sa aiba un loc la masa la care se hotaraste viitorul reglementarii sectorului bancar european. Pana acum, in calitatea sa de simplu observator, Romania a implementat reglementarile europene in domeniul bancar, intr-un mod nediferentiat. Brexit-ul a modificat felul in care tarile din afara zonei euro influenteaza reglementarile din sectorul bancar european. Acesta este principalul motiv pentru care Suedia analizeaza varianta de a participa la Uniunea Bancara inainte de a adopta moneda euro. De ce sa fii doar cel caruia i se aplica reglementarile europene, cand ai sansa de a le influenta intr-un mod de pe urma caruia poate beneficia economia ta si cand le poti da bancilor tale oportunitatea de a participa la consultari similare impreuna cu omologii lor? Aceasta ar trebui sa fie tratata ca o chestiune de interes national, la fel cum Romania participa in mod direct la elaborarea legislatiei europene.

Mai mult, Romania ar avea sansa de a-si uniformiza sectorul bancar. Timp de mai bine de zece ani, piata bancara romaneasca a fost dominata de jucatori din zona euro, asadar a fost supravegheata in mod indirect de BCE si de autoritatile de supraveghere din Austria, Grecia, Italia si Franta. In ultimii cativa ani, odata cu preluarea pozitiei de lider de piata de catre Banca Transilvania, se observa o diferentiere intre bancile din zona euro, supravegheate de BCE, si bancile cu actionari locali, supervizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Desi reglementarile privind sectorul bancar sunt uniforme la nivelul UE, apar tot mai des ingrijorari privind deciziile arbitrare in domeniu. In Romania, aceasta diferentiere este mai evidenta decat oricand si ridica semne de intrebare cu privire la asigurarea unui climat concurential corect. Indiferent daca aceasta abordare arbitrara este perceputa ca favorizand bancile internationale sau pe cele locale, rezultatul este acelasi: scaderea interesului investitorilor fata de sectorul bancar dintr-o tara care are o nevoie evidenta si un obiectiv clar de a spori gradul de intermediere financiara. Absenta unei piete de capital dezvoltate in Romania face ca imprumuturile bancare sa fie principala sursa de finantare pentru a asigura cresterea, asadar sustinerea creditarii este cruciala.

Daca Romania ar deveni membru al Uniunii Bancare, bancile de aici ar avea avantajele de care se bucura cele din zona euro. Un raport independent de supraveghere a unei banci romanesti, care sa nu ridice nicio umbra de tratament preferential, este deseori folosit de pietele globale ca un prim pas intr-un proces de due diligence. Daca entitatea de supraveghere este perceputa ca fiind independenta, riscul inerent este perceput ca fiind mai mic si, prin urmare, creste probabilitatea ca o banca romaneasca sa aiba acces in conditii mai bune la capital si la piete financiare internationale. Astfel, bancile romanesti si-ar putea asigura conditii de finantare mai bune si noi investitori si, prin urmare, ar creste creditarea si ar penetra mai rapid o parte mai mare a economiei locale. Sa luam un exemplu real: care este acum apetitul investitorilor pentru o banca greceasca sau portugheza si care ar fi acesta, daca bancile din aceste doua tari nu ar fi supravegheate de BCE? Aceeasi logica se aplica si in ceea ce priveste capacitatea bancilor romanesti de a stabili colaborari cu banci din alte tari sau de a consolida relatii pe termen lung cu asa-numitele „banci corespondente”. In plus, desi Banca Centrala Europeana este un supervizor dur si intruziv, este si foarte experimentat si transparent. Isi face publice in fiecare an prioritatile, ajutand jucatorii din domeniu sa isi stabileasca strategiile prioritare. In acelasi timp, isi indeplineste rolul de supraveghere in linie cu Supervisory Review and Evaluation Process, nepermitand devieri si asigurandu-se ca toate bancile sunt tratate in mod egal. Pe deasupra, BCE aplica regula proportionalitatii, facand diferentierea intre bancile de importanta sistemica si bancile mai putin importante, si are o abordare bazata de risc, protejand bancile mai mici de supraveghere excesiva si rasplatind bancile care isi gestioneaza foarte bine riscurile.

Insa cel mai mare beneficiu pentru contribuabilii romani ar fi garantarea existentei unui sistem de supraveghere independent si adecvat. Una dintre principalele concluzii la nivelul tarilor UE in urma crizei financiare a fost ca sistemul de supraveghere era deseori partinitor, fie din cauza familiaritatii intre banca si supraveghetor, a acceptarii status quo-ului, a interventiilor politice sau uneori a coruptiei. Toate tarile au avut scapari in acest sens. Asadar, BCE a creat acest sistem de supraveghere bancara si a eliminat pe cat posibil riscurile mentionate mai sus. Asa-numita Echipa Comuna de Supraveghere (Joint Supervisory Team - JST) are in componenta persoane care nu prezinta conflicte de interese si care folosesc instrumente si procese specifice pentru a-si exercita rolul. In plus, toti membrii echipei sunt foarte des inlocuiti, pentru a evita crearea unor relatii apropiate intre ei si o banca. De asemenea, membrii echipei de supraveghere sunt verificati astfel incat sa aiba relatii de independenta atat fata de banci, cat si fata de debitori.

In concluzie, una dintre prioritatile strategice ale Romaniei este, fara indoiala, cresterea gradului de intermediere financiara ca mijloc de a sprijini dezvoltarea economiei reale, simultan cu asigurarea protectiei consumatorilor si a platitorilor de taxe. Uniunea Bancara a dovedit ca poate avea rezultate foarte bune in acest sens. Avand in vedere eficienta BNR in demersul de supraveghere, data de istoricul exemplar, intrarea Romaniei in Uniunea Bancara ar fi insotita de dezavantaje minime, iar beneficiile ar fi mari, in sensul obtinerii unei pozitii de influenta in formularea cadrului de reglementare in UE.