La zece ani de la criza financiara, Uniunea Europeana demonstreaza ca a invatat foarte putin despre cum sa actionezi impreuna si sa iei masuri paneuropene de combatere a crizei si de sustinere a economiei. Negocierile lungi dintre marile economii din sud versus cele din nord, cu Banca Centrala Europeana (BCE) prinsa la mijloc intr-o pozitie incomoda, nu numai ca nu contribuie la sustenabilitatea economiei europene per ansamblu, ci alimenteaza, exact ca in criza precedenta, apetitul speculativ al pietelor pentru datoriile publice ale economiilor care reprezinta verigile slabe ale Uniunii. Totusi, de data aceasta, UE nu este chemata sa salveze o economie mica, precum cea a Greciei, ci pe cea de a treia si respectiv a patra dintre cele mai mari economii ale sale, Italia si Spania, care reprezinta aproximativ 3,5 trilioane de euro din PIB-ul sau.Cum blocajul cauzat de pandemie pare sa fie abia la mijlocul primului val, expertii se straduiesc sa-i inteleaga impactul economic si durata, in timp ce FMI estimeaza ca efectele asupra economiei vor fi comparabile cu cele ale Celui de-al Doilea Razboi Mondial. In ciuda recentei crize financiare din UE, care a dus la o criza politica si existentiala, in care scenariul predominant era Grexit-ul, iar rezultatul neasteptat s-a dovedit a fi Brexit-ul, statele membre au recurs din nou la strategii nationale de management al crizei si de redresare economica, iar institutiile europene incearca in zadar sa-si demonstreze existenta.
Statele membre nordice resping ideea euro-obligatiunilor - care ar presupune un mecanism de mutualizare a datoriei prin punerea impreuna a datoriilor nationale si emiterea in comun a unor obligatiuni - si au refuzat propunerea BCE de a infiinta o banca de active toxice la nivelul Uniunii Europene, care sa gestioneze un al doilea val de credite neperformante. In timpul crizei financiare din ultima decada, un mesaj similar din partea UE a generat scanteia care a impins pietele de capital sa faca speculatii privind datoria publica a tarilor cu economii mai vulnerabile si a creat in sudul Europei o criza financiara extinsa, care s-a transformat intr-o amenintare a insesi existentei monedei unice europene si chiar a fundatiei Uniunii Europene. Rezultatul a fost planul de salvare a Greciei, in urma caruia PIB-ul tarii a scazut cu 30%, situatie comparabila doar cu economiile falimentare precum cea a Libiei si a Siriei, iar datoria statului a ajuns la aproape 200% din PIB, nivel care, dupa cum s-a vazut, nu era nici viabil, nici gestionabil.
Dar ce este diferit de aceasta data?
In primul rand, Italia si Spania au vazut cum a esuat planul de salvare a Greciei, sub coordonarea Mecanismului de Stabilitate Europeana (MSE) si a FMI, care s-a bazat doar pe politici de austeritate. Italia a declarat de mai multe ori ca nu va apela la un plan de salvare gestionat de MSE, de teama conditiilor impuse de Troika, similare cu cele impuse Greciei. De data aceasta, Italia si Spania sunt prea mari ca sa esueze si ca sa fie „disciplinate” printr-un plan de salvare fortat.
In al doilea rand, aceasta nu este doar o criza financiara, ci este rezultatul unei crize de sanatate si umanitare. Lipsa solidaritatii din partea statelor membre a alimentat un puternic sentiment anti-UE in tarile cel mai puternic lovite. In Italia, sentimentul anti-UE a crescut de la 26% in noiembrie la 49% in martie.
In al treilea rand, aceasta noua criza vine la scurt timp dupa Brexit si in contextul unei instabilitati politice pe fondul cresterii populismului in Italia, in Franta si in tarile din estul Europei si nu pare sa genereze solidaritate in randul statelor membre, ci dimpotriva. De data aceasta, UE este deja prea fragila pentru a rezista in fata unui nationalism in crestere.
In al patrulea rand, BCE si-a folosit deja cea mai mare parte din munitie, reducand dobanzile la cele mai mici niveluri si injectand bani in piata la niveluri record. Rezerva sa de fonduri nu este impresionanta, asadar pietele nu par sa simta efectele interventiei sale. Declaratii precum „BCE va face orice e nevoie” nu mai au acelasi rezultat ca acum zece ani.
De data aceasta, o dezintegrare controlata a UE sau transformarea sa intr-un simplu acord comercial si abandonarea monedei unice devin un scenariu realist, nu doar un instrument speculativ pentru piata. Probabilitatea acestui scenariu este imposibil de determinat, dar, dupa Brexit si razboiul comercial SUA-China, cine mai poate spune ce este probabil?
Un material de opinie de Dimitrios Goranitis, Partener servicii de risc si reglementare, Deloitte Romania
