RO EN
السلة فارغة

C. Hazarian: Numai realizarea noului PUG poate da directia de dezvoltare a Capitalei

Am urmarit conferinta de presa a Primarului General in care a prezentat analiza Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism a PMB, referitoare la unele proiecte de urbanism, vechi de circa 1 an de zile, comisie care are rol consultativ.
Avizul cu care proiectele intra la vot in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, este avizul Comisiei de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din CGMB, cea compusa din Consilierii Generali.
O parte din ce a spus Primarul General mi se pare corect. Bucurestiul s-a dezvoltat destul de haotic, in ultimii 30 de ani, neexistand o strategie clara… Nu stiam de unde venim si spre ce ne indreptam. Ca au existat proiecte imobiliare care au afectat, in sens negativ, viata locuitorilor Capitalei, asta nu cred ca poate sa nege cineva, iar sperantele pe care o mare parte dintre locuitorii Capitalei si le-au pus in actualul Primar General (printre acestia ma numaram si eu…), scad cu zi ce trece si asta nu din cauza actiunilor lui, ci mai degraba din cauza lipsei lui de reactie.
Cu ce NU sunt de acord in ce a spus Primarul General?! Cu faptul ca TOTI cei care vin la Primaria Municipiului Bucuresti cu proiecte de urbanism sau la Consiliul General, vor derogari de la actualul Regulament de Urbanism. Gresit! Unii chiar NU vor, dar sunt obligati de normele actualului Regulament PUG 2000 (elaborat intre anii 1997-2000) practic Primarul General ne lasa sa credem ca toti cei care vor sa construiasca si au la baza documentatii de urbanism, sunt niste personaje care sufera de pacatul lacomiei…
Ce nu spune Primarul General si multi oameni care nu sunt de specialitate nu stiu, este ca sunt zone in Bucuresti, unde nu se poate trece la autorizare pentru construire direct, ci doar in urma realizarii unor documentatii de urbanism. Asa spune regulamentul… La fel si pentru terenurile mai mari de 3000 mp. La fel pentru cei cu terenuri intre 1500-3000 mp, pentru cei cu terenuri mici, dar cu forma neregulata (peste 150mp), aflati in Zonele Protejate. Toate aceste categorii de proprietari, daca vor sa construiasca, chiar si case pentru ei, nu o pot face, fara documentatii de urbanism de tip PUZ sau PUD, CHIAR DACA NU SOLICITA VREO DEROGARE (in sensul de o suplimentare a coeficientilor urbanistici). Pur si simplu, nu-si pot lua o autorizatie nici macar pentru o casa, daca nu fac documentatii de urbanism. PUD-urile din Zonele Protejate se analizeaza la PMB si sunt votate de catre CGMB, iar cele care nu sunt in Zonele Protejate, la primariile de sectoare si la consiliile locale de care apartin.
Problema este ca Primaria Municipiului Bucuresti a tinut toate aceste proiecte de urbanism blocate peste 1 an, PE TOATE, indiferent de natura proiectului de urbanism, pur si simplu, fara a le respinge (daca aveau indicii de nelegalitate sau devieri de la doctrina urbanistica) sau a le supune votului CGMB daca erau realizate corect si respectau legea, desi legea este foarte clara! Termenul legal este de 30 de zile de la iesirea din dezbaterea publica. Respectarea legii a devenit facultativa in PMB!
Am sa va spun ce asteptam eu personal de la Primarul General! O mai mare asumare a unor proiecte de urbanism de amploare! De continuarea Planului Urbanistic General, promis in campania electorala, campanie in urma careia a fost ales Primar General, iar tema urbanismului a fost una dintre cele mai importante atunci!!!
- La conferinta de presa, a uitat sa dea amanunte referitoare la acest proiect! Poate cel mai important din Capitala, pentru ca traseaza directiile de dezvoltare ale Capitalei!!!
- In campanie a acuzat administratia anterioara ca a blocat PUG-ul Capitalei, iar cand s-a vazut ales, a facut fix acelasi lucru!!! Era normal sa spuna ce are de gand, mai ales ca aceea conferinta de presa viza domeniul urbanismului! Convoci conferinta de presa pentru domeniul urbanismului dar nu pomenesti de cel mai important si mai asteptat proiect de urbanism al Capitalei?!!! Care e logica?
- Am vazut persoane care explicau ca aceasta analiza a proiectelor de urbanism a durat peste 1 an, pentru ca Consiliul General a votat tarziu (in luna septembrie 2021) Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism a PMB (CTATU)! GRESIT!!! CGMB a avotat CTATU, atunci cand Primarul General a facut propunerile, in aceeasi luna! Nu CGMB a intarziat constituirea CTATU si deci analiza proiectelor de urbanism, ci chiar Primarul General, facand propunerile pentru CTATU tarziu.
Motivul pentru care realizarea unui nou PLAN URBANISTIC GENERAL este foarte important este ca el face reglementari la nivelul intregului oras (exceptie facand Zonele Protejate) si traseaza (cum am mai spus) directiile de dezvoltare, iar cel aprobat in anul 2000 (PUG 2000) este unul invechit, in care in centrul Capitalei, inca mai sunt zone cu functiunea INDUSTRIE. Pai daca se apuca vreunul dintre proprietari acum sa faca industrie in centrul orasului, credeti ca ne va fi bine?!!! Eu cred ca NU! In urbanismul modern, industria este scoasa in afara orasului! Cu cat e mai poluanta, cu atat este amplasata mai departe de aglomerarile urbane!
Noi ne-am intors la reglementarile PUG, care reactiveaza Zonele Industriala din zona centrala si semicentrala!
Atata a putut actuala administratie PMB, anul acesta, din pacate… Poate la anu’… cine stie?!
Partea si mai nefericita este ca nu da atributii Viceprimarilor, lucru care daca s-ar intampla, s-ar dinamiza activitatea in PMB, in sensul bun al cuvantului. Ii cunosc pe ambii Viceprimari si va garantez ca sunt oameni muncitori, capabili si dedicati acestui oras, pe care il iubesc, dar cat timp vor fi blocati de Primarul General, activitatea lor nu va fi pe masura capacitatilor lor! Incearca ei sa produca miracole, cu mainile legate de dorinta de control total al actualului Primar General!
Cele mentionate de mine mai sus, sunt verificabile si desi angajatii PMB nu au curajul sa spuna adevarul, pentru a nu-si pierde slujbele, ei stiu ca ce am scris mai sus este adevarat!
 
Un material de Constantin Hazarian, Consilier General - Presedintele Comisiei de Urbanism CGMB la Primaria Municipiului Bucuresti

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter