RO EN
السلة فارغة

BNR injecteaza bani in piata pentru a sustine finantarea bancilor si a statului

Dupa depasirea, la finele lunii martie 2020, a varfului tensiunilor generate de criza COVID-19 pe piata financiara interna, obiectivul imediat al BNR a fost pastrarea stabilitatii recastigate si asigurarea lichiditatii necesare finantarii in bune conditii a sectorului public, firmelor si populatiei. In acest scop, BNR a sporit considerabil volumul operatiunilor repo efectuate pe baze bilaterale (al caror stoc mediu zilnic a ajuns in perioada 1 aprilie-15 mai 2020 la aproximativ 13 miliarde lei) si a initiat, continuand apoi, cumpararea de titluri de stat de pe piata secundara (stocul lor insumand la mijlocul lunii mai 3,1 miliarde lei). Amploarea acestor infuzii de lichiditate este reliefata si de faptul ca in luna februarie a.c. BNR a efectuat operatiuni de absorbtie de lichiditate, media zilnica fiind de cca 3 miliarde de lei. Dupa ajustarea descendenta consemnata ca reactie la reducerea de la 2,50 la suta la 2,00 la suta a ratei dobanzii de politica monetara, cotatia ROBOR3M a coborat de la 3,24 la suta (20 martie a.c.) la 2,61 la suta (23 martie a.c.), iar apoi la 2,44 la suta (15 mai a.c.). In acelasi timp, cursul de schimb leu/euro si-a atenuat fluctuatiile, osciland intr-un interval restrans (de 0,4 la suta), cu implicatii favorabile asupra serviciului datoriei in valuta si a costului importurilor, precum si asupra asteptarilor privind evolutiile macroeconomice.
Pe acest fond, in perioada 1 aprilie-15 mai, Ministerul Finantelor Publice a lansat cu succes pe piata primara interna a titlurilor de stat un numar de 14 emisiuni, in valoare totala de circa 11 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise, mai cu seama cele din prima parte a lunii mai. Cotatiile de referinta de pe piata secundara a titlurilor de stat si-au accentuat miscarea descendenta de la debutul lunii aprilie pana in prezent. Astfel, in cazul maturitatilor de pana la 1 an, acestea au revenit recent in preajma valorilor prevalente anterior izbucnirii turbulentelor pe piata financiara internationala. Cele aferente maturitatii de 10 ani au ramas cu doar 0,5 puncte procentuale deasupra nivelurilor inregistrate in prima decada a lunii martie, iar in raport cu luna decembrie 2019, aceste cotatii au scazut cu 0,15 puncte procentuale. Pe segmentul primar al pietei titlurilor de stat avansul randamentelor medii acceptate la cele mai recente licitatii fata de perioada imediat premergatoare declansarii tensiunilor financiare s-a redus la circa 0,5 puncte procentuale in cazul titlurilor cu maturitate reziduala de aproximativ 11 ani (randament de 4,77 la suta) si la 0,25 puncte procentuale in cazul celor pe 5 ani (3,82 la suta).
Pentru perioada urmatoare, obiectivul imediat al Bancii Nationale a Romaniei ramane asigurarea lichiditatii necesare finantarii cheltuielilor statului si economiei reale in conditii de stabilitate relativa a cursului de schimb a leului si de reducere graduala si sustenabila a ratelor de dobanda. Vom urmari evolutia situatiei sanitare si a masurilor intreprinse de autoritati in scopul adoptarii deciziilor adecvate. Raportul asupra inflatiei corespunzator trimestrului I al anului curent va fi dat publicitatii la sfarsitul acestei luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter