Masurile de stimulare fiscala de o magnitudine nemaiintalnita luate de statele dezvoltate in lupta cu pandemia Covid 19 au indus, in statele emergente, iluzia ca legile economice pot fi suspendate si ca, la urma urmei, exista “pranz gratuit” (free lunch), pentru care sa nu plateasca nimeni, nici in prezent, nici in viitor.Insufletiti de aceasta iluzie, oamenii de afaceri romani au solicitat Guvernului accesarea unui pachet de asistenta financiara de 30 miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone si repornirea economiei.
Aceasta propunere este facuta prin mimetism (“daca altii pot sa o faca, noi de ce nu am putea?”), dar nu tine seama de urmatoarele aspecte:
1. Ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum Romania.
Daca oamenii nostrii de afaceri ar citi cu atentie orice propunere referitoare la relaxari fiscale si monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea ca autoritatile au grija sa sublinieze ca respectivele propuneri au sens in economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franta), dar in nici un caz nu sunt recomandate economiilor emergente.
Aceasta diferenta de abordare se datoreaza faptului ca pietele sunt dispuse sa tolereze niveluri de indatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100 la suta din PIB pentru guverne si de peste 300 la suta din PIB pentru toate sectoarele), in timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranta sunt pe la jumatate.
Aceasta abordare duala a pietelor are urmatoarele explicatii:
- Pentru creditori este importanta nu atat datoria unui stat in sine, cat balanta dintre datorii si creante. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totala de peste 300 la suta din PIB, dar are creante de incasat de la restul lumii chiar mai mari decat aceasta cifra, astfel incat, per total, este creditor net. In timp ce Romania, chiar daca are o datorie totala (externa plus toate sectoarele interne) de numai circa 120 la suta din PIB, dar foarte putine creante de incasat de la restul lumii, se afla in situatia de debitor net;
- Pentru creditori este importanta avutia (neta de datorii) acumulata intr-un stat, care poate fi lichidizata si utilizata pentru achitarea unui nou credit. Astfel, state precum Franta, Germania, Italia, Marea Britanie au avutii nete (net worth) echivalente cu de cate 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe - dar nu toate - au fost mari puteri coloniale. In Romania, avutia (neta de datorii) se ridica la circa 1,4 PIB-uri (aceasta tara a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel incat capacitatea ei de a rambursa un eventual credit- mamut este mult mai mica.
2. Statele dezvoltate insele vor plati un cost exorbitant pentru extravagantele fiscale din prezent.
Deja economistii lor se gandesc la modalitati neortodoxe de reducere a datoriilor uriase ce vor rezulta: reprimare fiscala (adica plata de catre stat a unor dobanzi sub nivelul pietei, pentru o perioada lunga de timp si tinerea dobanzilor bancare sub nivelul inflatiei), o crestere semnificativa a inflatiei care sa erodeze datoria contractata in termeni nominali, iertari masive de datorii (generatoare de hazard moral, intrucat ii penalizeaza pe buni-platnici) etc.
Nici macar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui sa plateasca pentru consumatia din prezent.
Cu atat mai mult, aceasta concluzie este valabila pentru statele emergente, precum Romania. Mai mult decat atat, aducerea de putere de cumparare, prin imprumuturi, din viitor in prezent - in numele depasirii crizei - va ridica si problema echitatii inter-generationale. Deja generatia tanara este chemata sa se sacrifice pentru a-i proteja pe varstnici in contextul pandemiei; adaugati la aceasta costul urias al programelor de mediu care vor fi implementate in urmatoarele decenii si, deasupra tuturor, adaugati costul dobanzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculeaza astazi si pe care tot generatia tanara de acum va trebui sa le achite: nu e cam mult?
3. Pentru ca aceasta este esenta problemei: majoritatea fondurilor de ajutorare vor veni sub forma de imprumut si nu sub forma de granturi.
Este adevarat ca, Comisia Europeana va renunta, anul acesta, la solicitarile de cofinantare, diminuand astfel efortul bugetar al statelor recipiente. Si la fel de adevarat este ca se vor crea fonduri europene care vor avea caracteristici de granturi. Dar sumele cu adevarat importante vor veni sub forma de imprumuturi, purtatoare de dobanda si cu conditionalitati atasate.
Este suficient sa observam dificultatile de accesare a unor noi imprumuturi de catre Italia, care este un stat important, membru al zonei euro, lovita puternic de pandemie, cu un deficit bugetar sub 3 la suta in anul trecut si cu o datorie publica mare, dar detinuta in cea mai mare masura de cetatenii si firmele autohtone (adica posibil de rostogolit la infinit).
La ce tratament preferential ar putea sa spere Romania, care nu este un stat important la nivelul UE, nu este membru al zonei euro, a fost lovita moderat de pandemie, a avut un deficit bugetar de peste 4 la suta in 2019, iar datoria publica - chiar daca este mica - este detinuta in proportii semnificative de non-rezidenti (care pot cere oricand onorarea ei)?
4. Daca ne uitam la pachetele de ajutorare ale economiei implementate de state comparabile cu noi, constatam urmatoarele:
in Polonia, cea mai mare parte a pachetului de circa 10 la suta din PIB este constituita din garantii de stat, care este posibil sa nu fie activate niciodata.
In Ungaria, o mare parte a pachetului este reprezentata de masuri care au fost deja implementate cu ani in urma. Altminteri, masurile efective luate pentru sprijinirea economiei nu difera prea mult in Romania fata de celelalte doua state.
5. Prin relaxarea fiscal pro-ciclica inceputa in vara anului 2015 si continuata pana la sfarsitul anului trecut, Romania si-a epuizat toata munitia pe care ar fi putut sa o utilizeze in conditii de criza.
Pentru ca una este sa vii de la un surplus bugetar de 1 la suta din PIB la un deficit de 3 - 4 la suta din PIB, precum Germania sau Bulgaria (da, Bulgaria!), si alta este sa vii de la un deficit de 4,3 la suta din PIB la un deficit de 7 la suta din PIB (fara a lua in calcul aplicarea legii pensiilor). La ce fel de clementa se poate astepta Romania din partea Comisiei Europene, in aceste conditii? A trecut relativ neobservat faptul ca, zilele trecute, statele membre ale UE au votat in unanimitate declansarea Procedurii de deficit excesiv la adresa Romaniei. Fapt care arata doua lucruri: ca Pactul de Stabilitate si Crestere nu a fost ingropat (“frate, frate, dar branza e pe bani”) si ca, chiar si statele dispuse sa fie indulgente cu Romania nu au putut inchide ochii la enormitatea cifrei de deficit (obtinut in vremuri de crestere economica).
6. S-ar putea aduce in discutie un sprijin din partea FMI, similar celor 13 miliarde euro luate cu imprumut in 2010. Numai ca este important a se cunoaste faptul ca Fondul nu sprijina prin programele sale recapitalizarea companiilor, ci acorda imprumuturi statelor cu scopul finantarii in conditii preferentiale ale deficitelor externe. Chiar presupunand ca s-ar putea obtine o derogare in acest sens, chiar crede cineva ca FMI va acorda bani fara conditionalitati stricte de reformare a finantelor si a sectorului real al economiei? Iar o prima conditionalitate pe care ar putea sa o ceara - pe buna dreptate - Fondul, ar fi de a vedea ca sectorul privat din Romania capitalizeaza firmele pe care le detine la nivelul minim solicitat de Legea 31/ 1990. Conform unor calcule, necesarul de capitalizare suplimentara respectiva s-ar ridica la circa 30 miliarde euro, adica suma solicitata in prezent de sectorul privat sub forma de pachet de asistenta financiara.
7. Nici chiar convingerea - improbabila - a Comisiei si a Fondului de a trata cu ingaduinta Romania nu ar fi suficienta, fara o convingere asemanatoare a agentiilor de rating si a pietelor.
Iar aici, credibilitatea Romaniei atarna de un fir de par, tara fiind situata pe ultima treapta a investment grade si orice retrogradare insemnand intrarea in categoria junk (“gunoi”). Pentru ca aceasta retrogradare sa nu se intample, agentiile de rating vor vrea sa vada inca de anul acesta vointa pentru reducerea in perspectiva a deficitului bugetar, nicidecum masuri care sa adauge la acesta in viitor.
In concluzie, orice largire a deficitului sau a datoriei intreprinsa in prezent in numele combaterii crizei va lungi perioada de reajungere la normal in perioada post-criza, va mari costurile atasate si va amplifica reformele care vor trebui facute.
In acest context, Guvernul ar face bine sa reziste apelurilor de imitare necritica a practicilor din tarile dezvoltate, chiar daca acest lucru este dificil intr-un an electoral. Opozitia ar trebui sa isi infraneze impulsurile de a supralicita orice masura economica, deoarece s-ar putea ca votul popular sa o aduca la guvernare in niste conditii economice la a caror toxicitate ea, Opozitia, sa fi contribuit din plin.
Organizatiile patronale straine existente in Romania (Consiliul Investitorilor Straini, Amcham etc) ar face bine sa tempereze elanul colegilor din patronatele romane, aducandu-le argumente de genul celor de mai sus.
Iar patronatele romane ar trebui sa aiba grija ce isi doresc: s-ar putea sa se indeplineasca.
Un articol de Valentin Lazea, economist-sef al Bancii Nationale a Romaniei
