RO EN
السلة فارغة

WIENERBERGER: Stabilizare a afacerilor din Romania

Afacerile din Romania ale grupului austriac Wienerberger s-au stabilizat anul trecut, in pofida mentinerii unui nivel scazut al volumului lucrarilor de constructii rezidentiale noi, pentru care este necesar consumul de caramida. Totusi, potrivit raportului financiar anual al companiei, "datorita implementarii unor masuri strategice, precum concentrarii activitatii pe lansarea si comercializarea de produse noi din gamele premium si, in special, pe sistemele ce sporesc eficienta energetica a cladirilor (precum blocurile de caramida cu proprietati sporite de termoizolare), s-a consemnat o usoara majorare a profitului in Romania si Bulgaria. Nu in ultimul rand, procedeele de diminuare a costurilor, ce au acum o noua structura, au dus la sporirea rentabilitatii". Cu toate acestea, nivelul scazut al vanzarilor corporatiei s-a remarcat in toata regiunea Europei de Est, veniturile acestui segment din cadrul grupului diminuandu-se, in 2012, cu aproape 8% fata de exercitiul financiar precedent, pana la 314,2 milioane de euro. Singura piata est-europeana pentru care s-au raportat cresteri a fost reprezentata de cea din Federatia Rusa, unde – cu toate ca in ultimul semestru din 2012 s-a constatat o ponderare a cererii – filiala locala a raportat o imbunatatire vizibila a veniturilor si profitabilitatii, pe baza cresterii cantitatilor comercializate si ajustarii pretului in sens pozitiv. In acest an, Wienerberger a finalizat procedurile de preluare a producatorului de elemente de tubulatura din material plastic, Pipelife, cu activitati si pe piata interna a constructiilor. Astfel, Pipelife Group a fost integrat cu succes in divizia de tubulatura si sisteme de pavare a Wienerberger, impreuna cu Steinzeug-Keramo (tevi din materiale ceramice) si Semmelrock Group (implicat in activitati pe piata pavelelor din beton). Procesul de integrare completa a Pipelife (care in mai 2011 a inceput sa coordoneze si afacerile departamentului de tubulatura al holdingului francez Alphacan) a fost incununat de succes, avand un aport deosebit la cifra de afaceri a intregului grup.
Previziuni prudente pentru anul in curs
In ansamblu, anul trecut vanzarile Wienerberger au consemnat o crestere de 23%, pana la 2,35 miliarde euro, datele disponibile pentru intervalul octombrie-decembrie 2012 indicand, de asemenea, o evolutie optima, de 40%, la 611 milioane de euro. "Rezultatele finale ale Wienerberger au fost influentate de mai multi factori extrem de importanti, cum ar fi: scaderea vanzarilor si profitului diviziei europene de caramizi si tigla, pe fondul unui declin al pietei continentale de constructii;  consolidarea initiala a Pipelife, care a avut drept efect o contributie solida la cifra de afaceri; reluarea modesta a activitatii pe segmentul imobilelor rezidentiale noi in SUA etc. Preluarea Pipelife si expansiunea in consecinta pe alte segmente de afaceri ne-a permis pe tot parcursul lui 2012 sa ne stabilizam castigurile operationale in cadrul holdingului si sa cream o baza industriala mai larga pentru a asigura dezvoltarea sustenabila a Wienerberger pe termen scurt, mediu si lung. Mai mult, continuam neabatut aplicarea planului de restructurare a diviziei principale (sisteme de caramizi si tigle), care, pana la finele lui 2014, trebuie sa duca la economii de 50 milioane de euro (din punct de vedere al costurilor), anul trecut fiind atinsa tinta de 14 milioane de euro", a declarat Heimo Scheuch, CEO al grupului austriac. Pentru exercitiul financiar in curs, conducerea holdingului si-a propus sa inregistreze o crestere substantiala a cifrei de afaceri si profitului, concomitent cu o consolidare a cailor de reintoarcere la rentabilitate. Trebuie astfel precizat ca in 2012 indicatorul EBITDA operational (profitul inainte de achitarea taxelor) a consemnat o sporire nesemnificativa, de 2%, ajungand la 246 milioane de euro si, din cauza rezultatelor precare ale diviziei de caramizi, precum si pe fondul inregistrarii unor costuri nerecurente de 43 milioane de euro specifice programului de restructurare, pierderea neta s-a cifrat la 41 milioane de euro. Practic, pentru 2013 se are in vedere un indice EBITDA operational de 280 milioane de euro, chiar si in lipsa oricarui semnal de revenire a pietei europene de caramida. Rezultatul este posibil mai ales ca afacerile diviziei de tevi si pavele se vor dezvolta in continuare, pe o baza solida. Se asteapta si ca sectorul imobilelor rezidentiale noi din SUA sa se inscrie din nou pe un trend ascendent, iar Wienerberger isi va focaliza atentia asupra generarii de lichiditati si cresterii organice. Comentand noua strategie de afaceri, Heimo Scheuch a explicat ca „previziunile pentru divizia europeana de caramida si tigla sunt limitate ca acuratete, din cauza incertitudinii caracteristice pietelor relevante. Intrevedem provocari suplimentare ale mediului de afaceri in Europa si o fluctuatie a cererii de materiale de constructii, ceea ce inseamna ca sunt posibile noi deprecieri ale rezultatelor financiare ale diviziei pe care speram sa le putem compensa printr-o reducere a costurilor cu 18 milioane de euro. Departamentul de tubulatura si pavele ar trebui sa aiba o contributie pozitiva de 30 milioane de euro, pe fondul sporirii cifrei de afaceri a Pipelife si majorarii de o amploare redusa ce se remarca in prima jumatate a anului in curs. Deocamdata, mai remarcam o crestere a vanzarilor Wienerberger North America, stimulata de tendinta pozitiva a segmentului locuintelor din SUA”. In ceea ce priveste lichiditatile, oficialul corporatiei a mai aratat ca vor fi luate toate masurile posibile in vederea stimularii cresterii acestui indicator, inclusiv prin adaugarea unei sume estimate la 100 milioane de euro in urmatorii patru ani, rezultate din vanzarea sau dezvoltarea unor active ce nu fac parte din afacerea de baza. Informatii suplimentare, la www.wienerberger.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter