RO EN
السلة فارغة

Utilaje de inalta clasa tehnologica, impuse pe piata de Elumatec Romania

 
Ruxandra Achim (39 de ani)
Functia/firma: administrator al Elumatec Romania;
Studii: Facultatea de Chimie, Universitatea Bucuresti;
Experienta profesionala: 12 ani in domeniul echipamentelor pentru executia de ferestre/usi;
Hobby: calatorii, muzica. 

Societatea Elumatec GmbH & Co KG, cu sediul central in localitatea Mühlacker-Lomersheim (din Germania), a fost infiintata in anul 1928. Firma are 620 de angajati si detine subsidiare si reprezentante comerciale in 40 de tari de pe intregul mapamond. Activitatea de comercializare este derulata prin intermediul unei echipe formate din 150 de specialisti. In 2007, cifra de afaceri a holdingului a depasit 100 milioane de euro, iar pentru anul in curs se preconizeaza o crestere de circa 10% a veniturilor totale, la nivel de grup. 

Gama de utilaje promovate este extrem de diversa si include: masini pentru debitat, freze, utilaje de sudura, echipamente pentru debavurare, mese de montaj, precum si linii CNC, centre de prelucrare etc. Subsidiara locala activeaza pe piata de profil din anul 1999, fiind unul dintre principalii furnizori pentru mai mult de 300 de companii partenere. Biroul central se afla in Bucuresti, iar din cei zece angajati, cinci sunt ingineri de service si doi repezentanti de vanzari, care deruleaza activitati specifice, la nivel national. Gama de produse comercializate este diversa, incluzand linii de mica productivitate (ce permit realizarea a 20 ferestre/schimb) si echipamente cu o capacitate de pana la 360 de ferestre/schimb.

Crestere permanenta a livrarilor

Segmentul de piata pe care actioneaza reprezentanta Elumatec in Romania a evoluat in fiecare an, observandu-se o majorare a vanzarilor de echipamente performante (roboti industriali, linii de mare productivitate) in detrimentul celor simple (solicitate, mai ales, de firmele care au demarat de curand afaceri cu tamplarie). "Astfel, se constata o crestere a cererii de echipamente complexe, care duc la eficientizarea activitatii producatorilor de ferestre/usi. De exemplu, avem parteneri care achizitioneaza linii automate de ultima generatie. Aceste echipamente asigura o mare productivitate si, impreuna cu alte utilaje specifice (cum ar fi centrele de prelucrare), pregatesc conditiile de maximizare a eficientei economice de ansamblu. De asemenea, prin implementarea acestor strategii, au fost create conditiile necesare de competitivitate, pentru a indeplini atat exigentele beneficiarilor, cat si pe cele normative, impuse de integrarea Romaniei in structurile Uniunii Europene (este vorba, in principal, despre standardul de produs SR EN 14351-1, care precizeaza caracteristicile de performanta obligatorii pentru ansamblurile de ferestre termoizolante). Pe acest fond, in 2007, am obtinut o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, in crestere cu 30% fata de rezultatele financiare din anul anterior. Ca urmare a promovarii constante a produselor Elumatec, am reusit sa obtinem o cota de piata semnificativa, la nivel national. Utilajele furnizate se inscriu pe trendul descris anterior, ingloband tehnologii de ultima generatie, cu un grad ridicat de automatizare. Astfel, estimam ca, in 2008, va fi consemnata o noua majorare a vanzarilor. Multe companii din bransa au achizitionat, deja, prin Elumatec Romania, roboti industriali moderni, care permit cresterea eficientei si sporirea calitatii tamplariei, prin eliminarea erorilor determinate de interventia factorului uman", declara Ruxandra Achim, director al societatii.

Liniile automate, in atentia producatorilor

In concordanta cu principiul realizarii unor masini cu performante ridicate, exclusiv in Germania, precum si cu cel al orientarii proceselor de cercetare/dezvoltare in functie de solicitarile partenerilor, o echipa profesionista de ingineri experimentati imbunatateste permanent gama de produse disponibile, implementand in mod constant inovatii. Pe parcursul mai multor decenii, a fost acumulat know-how in domeniul prelucrarii profilelor, fapt care asigura companiei o pozitie dificil de concurat. Principalul rezultat al acestei strategii consta in lansarea pe piata a unei mari diversitati de modele, insotite de accesoriile necesare. “O retea globala de vanzari si service ne aduce mai aproape de clienti, increderea acestora in produsele noastre dovedind calitatea utilajelor Elumatec. Un alt aspect care ne avantajeaza din punct de vedere competitiv este reprezentat de prestarea serviciilor de optimizare a fluxului de fabricatie. Astfel, specialisti romani si germani studiaza cererea fiecarui partener si ii propun acestuia dotarea de care are nevoie, proiectand totodata intregul flux tehnologic”, subliniaza Ruxandra Achim. Din gama centrelor de prelucrare a sistemelor din PVC cu armatura instalata, firma promoveaza modelul SBZ 608/19, avand o capacitate de procesare de 100 - 120 u.f./schimb. Profilele pot avea lungimi de pana la 4 m, utilajul oferind posibilitatea de incarcare simultana a 10 repere. "Dupa debitare, fiecare element este marcat cu un cod de bare. Ulterior, acesta este citit de sistemul computerizat al centrului de prelucrare, in functie de informatiile furnizate robotul executand prelucrarile corespunzatoare. Utilajul poate efectua intreaga serie de operatii necesare. Precizia procedeelor este controlata prin intermediul unui software specializat, care functioneaza in mod sincronizat cu programul de fabricatie a tamplariei. Prin cuplarea a doua centre SBZ 609 la un centru de debitare SBZ 610/03 rezulta o linie care poate produce pana la 240 de unitati in 8 ore. Adaugand la acest ansamblu inca un echipament SBZ 609, se poate ajunge la o capacitate maxima de 360 de unitati in 8 ore. Pentru realizarea unei linii complet automate, punem la dispozitia beneficiarilor linii CNC de sudare si debavurare, care includ utilaj de sudura la 4 capete, statie de evacuare cu conveior, instalatie automata de rotire si masina CNC pentru debavurare, alaturi de echipamentele de montaj final (mese automate de instalare a feroneriei la toc si cercevele, unitati de asamblare si control etc.). Firma noastra produce si centre de prelucrare destinate procesarii sistemelor din aluminiu si otel. Cel mai performant model al seriei este reprezentat de SBZ 151, utilaj cu comanda pe 5 axe, care debiteaza, cherteaza si prelucreaza profilele din aluminiu pentru tamplarie sau pereti cortina. Un alt model din aceasta gama este SBZ 140 (cu 4 axe), care executa numai prelucrari ale profilelor, fara debitare, astfel incat firmele care au achizitionat deja o masina de debitat la doua capete pot recurge la instalarea SBZ 140, in vederea cresterii capacitatii. Astfel de centre tehnologice sunt utilizate si in alte scopuri, pentru debitarea si prelucrarea de subansambluri si componente pentru industria de masini. Trebuie mentionat faptul ca toate aceste centre de prelucrare atat pentru aluminiu, cat si pentru PVC, confera  o foarte mare precizie de executie, marind astfel calitatea produsului finit”, detaliaza administratorul firmei.

Standardele comunitare impun retehnologizarea

Reteaua locala de distributie a societatii este bine conturata, dintre clientii care au achizitionat de-a lungul timpuliui linii automate Elumatec de mare capacitate, distingandu-se: Izotec Group - Piatra Neamt, Far-Est Windows - Bucuresti, Aconova - Gherla, Mar & Pet - Draganesti (Prahova), Madrugada - Oradea, Termoplast - Roman, TMD Deriva Grup - Timisoara, Technoplast - Cluj-Napoca, Ghetur - Constanta, Send '92 - Pitesti si Thermodesign - Bucuresti. Printre firmele ce au procurat utilaje performante pentru prelucrarea profilelor din aluminiu, se afla: Alusystem - Timisoara, Everest - Bucuresti, Flexxelf - Bucuresti, Reflex Fatade - Bucuresti, Sibelius - Suceava, Proinvest Group - Pascani, Melcret-AT - Galati etc. "Conform aprecierilor noastre, aproximativ 15% din societatile implicate in fabricarea tamplariei termoizolante au in dotare echipamente cu comanda numerica. Preconizam ca, in perioada urmatoare, producatorii de ferestre/usi vor opta pentru achizitia de linii performante, in vederea retehnologizarii, pentru a face fata exigentelor impuse de normativul european de ferestre, care prevede atestarea conformitatii dupa efectuarea FPC (controlul productiei fabricii). Totusi, companiile ce nu dispun de fonduri pentru investitii vor fi obligate sa se orienteze spre domeniul montajului sau sa-si restructureze activitatea. Referitor la dificultatile intampinate in desfasurarea activitatii, dupa integrarea Romaniei in structurile UE, nu ne-am mai confruntat cu obstacole deosebite. Aceasta se datoreaza si strategiei de marketing adoptate, care impune optimizarea relatiilor de parteneriat", concluzioneaza Ruxandra Achim.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter