RO EN
السلة فارغة

CINVEN: Fondul britanic de investitii a preluat grupul Chryso

Fondul britanic de investitii Cinven a preluat producatorul francez de produse chimice pentru constructii Chryso de la cel mai vechi fond de capital din Franta, LBO France. Compania achizitionata deruleaza afaceri in tara noastra prin intermediul subsidiarei Chryso Romania, societate activa la nivelul tuturor segmentelor pietei de aditivi pentru beton, in special in sectorul prefabricatelor. Firma, cu sediul in localitatea Aricestii Rahtivani (judetul Prahova), a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri de 10,7 milioane de lei, in crestere cu 21,5% fata de nivelul din 2015.
La nivel de grup, Chryso si-a triplat cifra de afaceri in ultimii zece ani, devenind lider al pietei internationale de produse chimice pentru constructii, cu o prezenta activa in 70 de tari si 20 de filiale, in intreaga lume. Compania lucreaza cu aproximativ 1.000 de angajati, avand, de asemenea, o retea internationala de distribuitori si detinatori de licente, patru centre de cercetare-dezvoltare, 27 de unitati de productie si 23 de laboratoare locale.
"In ultimii trei ani, compania noastra a cunoscut transformari semnificative si si-a consolidat prezenta in zonele cu economii emergente, prin achizitia unor afaceri locale cu potential ridicat si infiintarea unor noi subsidiare", a declarat Thierry Bernard, presedinte si CEO al grupului Chryso.
Astfel, in intervalul 2014-2016, producatorul francez a preluat companiile Concrete Solutions Technologies - Sri Lanka (devenita Chryso Lanka Pvt Ltd), Betongkemi AB - Suedia (Chryso Nordic AB), Corrotech Qatar (Chryso Golf) si Philprime Global Corporation - Filipine si a infiintat subsidiarele Chryso Hydipco - Algeria si Chryso Eastern Africa - Kenya. Totodata, la finele anului trecut, grupul a achizitionat, simultan, in Franta, companiile Moderne Methode si Beton Academy, care a permis crearea unei oferte unice pentru betonul decorativ. Beton Academy detine un centru de pregatire certificat pentru tehnicile de aplicare, precum si o gama variata de produse dedicate pietelor de constructii noi si restaurari.
In paralel, Chryso si-a completat si dezvoltat componenta industriala, prin contructia a trei unitati de productie in Marea Britanie, Algeria si in Turcia (la Adana).
Tot ca strategie de dezvoltare, in ultima perioada, Chryso a lansat mai multe grupe de produse inovatoare, precum superplastifiantii pentru beton din seria Chryso Optima 1000 si activatorii pentru ciment Chryso AMA EL 100.
Conducerea grupului Chryso a precizat ca va continua sa inoveze si sa se dezvolte pe piata internationala a produselor chimice pentru constructii si sub umbrela Cinven.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter