RO EN
السلة فارغة

CEFIC: Protectionismul comercial afecteaza activitatea industriei chimice din UE

Consiliul european al industriei chimice - CEFIC - se asteapta la un avans modest, de numai 1,5%, al productiei chimice la nivelul Uniunii Europene atat in 2018, cat si in 2019. Evolutia este similara celei din anul precedent, insa mult mai volatila, in special pe fondul unei conjuncturi economice internationale destul de nefavorabile. Sectoarele care vor avea cea mai buna dinamica vor fi cele ale polimerilor, produselor speciale, respectiv substantelor chimice de consum. Revenind la motivele care stau la baza acestui scenariu destul de pesimist, expertii CEFIC arata ca trendul de crestere al statelor din Europa Occidentala a decelerat vizibil la inceputul acestui an, dupa un trimestru patru din 2017 care a fost de-a dreptul extraordinar. De asemenea, multi parteneri comerciali ai tarilor comunitare s-au confruntat cu o diminuare a cererii, daca ar fi mentionati doar SUA, Japonia si Brazilia. De asemenea, rezultatele financiare ale industriilor care reprezinta principalii clienti ai producatorilor europeni de substante chimice s-au depreciat vizibil in raport cu anul precedent, pentru 2018 fiind prognozata in acest domeniu o crestere de numai 2,5%, net inferioara cotei de 3,5% raportate in 2017. Aceasta incetinire, manifestata inclusiv in sectorul constructiilor si in cel al ingineriei mecanice si electrice va constitui o constanta pe termen scurt, avand in vedere ca pentru 2019 previziunile indica un spor de numai 1,5%. Este posibil ca toate acestea sa fie inclusiv un efect al politicilor comerciale protectioniste din perioada actuala, care s-ar putea sa stopeze cererea de produse din UE si sa duca la o majorare a preturilor. Datorita lantului de valori integrat la nivel international si orientarii sale puternice catre export, industria analizata sustine puternic strategiile de liberalizare a comertului, depunand eforturi consistente in acest sens pe langa autoritatile comunitare responsabile de stabilirea tratatelor de schimb cu diverse state ale lumii.  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter