RO EN
السلة فارغة

BASF: Pozitie consolidata pe piata mondiala, dupa depasirea recesiunii

Concernul international BASF (cu sediul central in localitatea Ludwigshafen - Germania), unul dintre principalii furnizori internationali de materiale si substante chimice destinate utilizarii in multiple domenii de activitate (printre care si sectorul constructiilor), a comunicat rezultatele financiare aferente trimestrului al patrulea din 2010, precum si pe cele corespunzatoare intregului an fiscal precedent. Datele oficiale indica faptul ca, in intervalul octombrie - decembrie, cifra de afaceri a insumat 16,42 miliarde euro, fiind in crestere cu 24,7% fata de perioada similara din 2009. Marja profitului s-a mentinut constanta, depasind 16,5%, ceea ce a asigurat obtinerea unor venituri nete in valoare de peste 1,1 miliarde euro (+154%). La nivelul intregului exercitiu financiar, vanzarile au cumulat 63,87 miliarde euro, fiind cu 26% mai mari fata de incasarile din 2009, in vreme ce profitul s-a situat la nivelul de 4,55 miliarde euro (corespunzator unei rate de 17,4% si fiind cu 223% superior celui obtinut in anul anterior). Pe segmentul produselor chimice a caror utilizare vizeaza si segmentul constructiilor, cifra de afaceri din 2010 a totalizat 11,37 miliarde euro (+51,4%), pe cel al maselor plastice a insumat 9,83 miliarde euro, iar in ceea ce priveste solutiile functionale (ce includ mixturi pentru mortare, adezivi pentru constructii si sisteme de finisaj arhitectural) vanzarile au fost de 9,7 miliarde euro. Din punct de vedere regional, activitatea in Europa s-a imbunatatit cu 16%, incasarile din 2010 fiind de 35,2 miliarde euro, fapt ce demonstreaza capacitatea holdingului de a depasi rapid provocarile recesiunii. In ceea ce priveste America de Nord, vanzarile s-au majorat cu 41% (la 13,2 miliarde euro), in Asia/Pacific cu 46% (11,6 miliarde euro) si in regiunea America de Sud, Africa si Orientul Mijlociu cu 31% (3,8 miliarde euro). Informatii suplimentare, la www.basf.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter