RO EN
السلة فارغة

ASI: Situatia din domeniul securitatii la incendiu s-a imbunatatit usor in ultimii ani

In ultimii trei ani, respectiv de la incendiul de la clubul Colectiv, s-au inregistrat cresteri semnificative in activitatea proiectantilor si a verificatorilor, date de o explozie de lucrari de obtinere a avizului IGSU, ca urmare a noilor impuneri legislative. Totodata, beneficiarii au devenit mai "educati" in ceea ce priveste legislatia in domeniul securitatii la incendiu, datorita atat accesului la informatii mult mai facil in zilele noastre, cat si presiunii amenzilor date de Pompieri. Desi foarte sensibil, situatia din domeniu s-a imbunatatit, insa exista inca foarte multe probleme de rezolvat. Potrivit lui arh. Horia Mihai Nicolescu, presedintele Asociatiei pentru Securitatea la Incendiu (ASI), statul continua sa comita aceleasi erori, fara a parea sa inteleaga ca trebuie schimbate paradigmele fundamentale in acest domeniu.
Interviu cu arh. Horia Mihai Nicolescu (69 de ani), vicepresedinte al ASI si presedinte al grupului de firme Sigura, specialist cu o experienta de peste 45 de ani in arhitectura industriala, cercetare, proiectare si siguranta la incendiu.
 
- Care sunt aceste paradigmele fundamentale care trebuie schimbate?
- In primul rand, este necesara separarea clara a responsabilitatilor dintre cele doua zone: prevenirea (pana la aparitia incendiului) si interventia (dupa aparitia incendiului). In prezent, ISU acopera ambele zone, fiind intr-un evident conflict de interese, ceea ce ii altereaza grav performantele. Dupa Colectiv s-a imbunatatit vizibil doar partea de interventie dar IGSU tot nu a inteles inca ca mai important este sa nu apara incendii, accidente etc., care sa poata duce la victime! Mai importanta este prevenirea decat tratarea bolnavilor! Niciodata insa IGSU nu va putea gandi global, pentru ca este o structura conceputa pentru interventie si nu pentru prevenire. De asemenea, nici legislatia nu a inregistrat vreun progres; faptul ca se pun afise despre intrarea pe proprie raspundere in cladirile care nu au autorizatie de incendiu, indica cel mai clar limitarea de gandire a IGSU in aceasta problema. In Romania de azi, pentru a deveni competitivi cu bani putini, trebuie accentuate eforturile in domeniul masurilor operationale, fata de cele constructive si tehnice. Aceste masuri operationale sunt cele mai ieftine, se introduc numai dupa punerea in exploatare a cladirii si cer doar inteligenta si profesionalism din partea beneficiarului, toate acestea oferind maxima eficienta posibila a conceptului de securitate la incendiu aplicat in obiectiv.
 
- Cum a evoluat cererea de produse pentru protectia la incendiu, in acest context?
- Protectia la foc nu este o solutie "one size fits all", ci un cumul de solutii (instalatii/ protectii active si masuri organizatorice) care, daca sunt gandite si executate corect si coerent, pot asigura cel mai eficient grad de protectie la foc. Relevanta in acest sens este definitia NFPA data securitatii la incendiu, care marcheaza toti acesti factori: "Siguranta in caz de incendiu este perceputa astazi ca o serie de sanse si posibilitati care se ofera permanent celui care organizeaza aceste activitati, structurate intr-o tactica flexibila, cu abordare continua, pe toata durata de viata a unei cladiri, respectiv: proiectarea, executia, exploatarea si - in special - de-a lungul intregii perioade de timp in care un incendiu are loc". Desi in piata solicitarile pentru instalatii/ sisteme necesare pentru obtinerea autorizatiei ISU au crescut in ultimii ani, multe firme se gasesc in incapacitatea de a le implementa, dat fiind bugetul destul de mare necesar pentru acest tip de instalatii, cum sunt sprinklerele (care necesita rezervoare considerabile, grupuri de pompare, amenajari pentru camere ACS, grup electrogen) sau instalatiile de desfumare (cu ventilatoare si tubulatura rezistenta la foc, automatizari, grup electrogen). In plus, companiile se gasesc, de multe ori, chiar in imposibilitatea de a se alinia legislatiei datorita conditiilor imposibil de aplicat (recompartimentari complete, case de scari pentru evacuare improprii, distante insuficiente fata de cladirile alaturate etc.).
 
- La ce valoare aproximativa anuala estimati piata sistemelor de prevenire si securitate la incendiu?
- Este foarte greu de spus. In general, partea de protectie la incendiu pentru imobilele nou-construite variaza in functie de destinatia acestora. Pentru cele de locuinte colective care nu se incadreaza conform legislatiei ca fiind "cladiri inalte sau foarte inalte", nu sunt necesare sisteme speciale anti-incendiu. In cazul cladirilor de birouri, depozitelor de materiale, centrelor logistice etc. - care necesita atat protectie pasiva (vopsirea structurii de rezistenta cu vopsea termospumanta, etansarea trecerilor prin peretii cu rol de limitare a incendiului, protectia tubulaturilor etc.), cat si protectie activa (instalatii de sprinklere, desfumare, detectie si alarmare la incendiu), valoarea masurilor de securitate la incendiu pot ajunge pana la 25% din investitia totala in constructie. Astfel, valoarea pietei pentru sistemele anti-incendiu este strans legata de valoarea pietei de constructii noi non-rezidentiale. Tinand cont de acest criteriu si asumand o scadere a acestei piete in viitor (ca urmare a inaspririi conditiilor de creditare, a incetinirii dezvoltarii economice a Romaniei in contextul cresterii prea rapide a imprumuturilor externe etc.) este de asteptat ca valoarea acestei piete sa se diminueze, la randul sau.
 
- In ce actiuni este implicata asociatia si ce proiecte are stabilite pentru anul 2019?
- In 14 mai 2018, ASI a semnat un protocol de principiu cu asociatiile similare ARTS si ARISI privind o viitoare fuziune a celor trei asociatii din Romania, pentru a consolida cu buna credinta o asociatie puternica si reprezentativa la nivel national in domeniul securitatii la incendiu. De asemenea, aceasta miscare vizeaza si afilierea unica la organismele si organizatiile nationale si internationale (ASRO, EURALARM, etc.). In acest spirit, ASI a participat la Romanian Security Fair 2018, in baza unei invitatii ARTS, unde a prezentat materialele sale. In continuare, ASI - ca membra a ECEUFIRE (East-Central European Fire Protection Corporation) reprezentand Romania - va participa, pe 16-17 noiembrie 2018, la sedinta de coodonare a asociatiilor nationale, care va fi gazduita de SZPV - asociatia nationala din Slovenia - si va avea loc la Ljubljana. In tara, ASI continua actiunile sale de promovare a noutatilor tehnologice de ultima ora prin Scoala PROMETEU, in cadrul sesiunilor sale ordinare si extraordinare (cum sunt cortinele BACH - rezistente la fum si foc pana la 3 ore), este o prezenta activa la toate manifestarile de specialitate in Romania (Conferintele Euroconstructii, HSE, UAR, RSF s.a.), precum si in mass media, comentand cu profesionalism toate incendiile majore care au loc si prezentand puncte de vedere pertinente asupra situatiei acestui domeniu in Romania (cele mai recente luari de pozitie se refera la pericolul urias pe care il reprezinta azi lipsa de atentie cu care este tratata la noi problema sarpantelor din lemn a monumentelor istorice - vezi Palatul episcopal din Oradea, care a ars recent). Scoala PROMETEU a initiat o serie de colaborari cu organisme de prestigiu ale domeniului (precum reprezentanta din Romania a TUV - Austria), in cadrul carora va sustine cursuri de specializare in domeniul securitatii la incendiu. Primul dintre acestea a avut loc deja in octombrie 2018 si a avut ca subiect Directiva UE nr. 201434 - ATEX. In 2019, ASI va participa la Targul de specialitate "Feuertrutz" din Nüremberg (Germania) si va continua seria de succes a Sesiunilor Scolii PROMETEU.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter