RO EN
السلة فارغة

SP: Redresarea aprovizionarii determina primele scaderi ale cotatiilor la polimeri

In luna iunie a.c., o combinatie dintre o cerere slaba si imbunatatirea ofertei a dus la o scadere suplimentara a preturilor la termoplasticul standard european, in pofida modificarilor nesemnificative ale costurilor monomerilor, arata un raport recent al Sustainable Plastics. Preturile poliolefinelor au inregistrat cele mai mari reduceri. Evolutiile cotatiilor polietilenei PE si polipropilenei PP nu au avut nicio legatura cu decontarea costurilor monomerului. Nivelul de referinta al etilenei s-a stabilizat, iar propilena a scazut cu 10 euro/tona. Preturile LDPE s-au diminuat la randul lor cu 170 euro/tona, iar cele la LLDPE au cu 150 euro/tona. In ceea ce priveste HDPE, corectia negativa a fost de 150 euro/tona, in vreme ce preturile pentru omopolimeri si copolimer PP au suferit o contractie de 200 euro/tona. In cazul polistirenului, cotatiile s-au ajustat usor, dupa ce pretul de referinta al monomerului de stiren a crescut cu 16 euro/tona. Similar s-a intamplat si in cazul PVC-ului rigid, insa pentru cel flexibil valorile au scazut, ca urmare a costurilor mai mici ale plastifiantilor. Preturile polietilenei tereftalate PET au sporit in luna iunie, dupa o crestere de 75 euro/tona a pretului de referinta al paraxilenului. Cu toate acestea, un volum in crestere al materialelor importate mai ieftine a limitat avansul la 40 euro/tona. Analiza mai arata ca cererea de poliolefine a fost deosebit de slaba, insa si alte clase de polimeri au inregistrat volume de vanzari mai mici decat ar fi de asteptat in mod normal. Procesatorii au adoptat o abordare prudenta, avand in vedere cresterea incertitudinii economice, a costurilor energiei si a inflatiei. Cumparatorii s-au abtinut, de asemenea, sa faca achizitii suplimentare, deoarece preturile sunt pe un trend ascendent, ce ar putea continua si in iulie. Evolutia sectorului constructiilor a fost slaba, iar incertitudinea economica a cantarit foarte mult si pe pietele de ambalaje si de bunuri de larg consum. Situatia aprovizionarii s-a imbunatatit in toate sectoarele de produse de la inceputul verii, deoarece mai multe fabrici de productie au  intrat din nou in functiune, dupa o perioada de intreruperi. In perspectiva, tendintele releva o imagine mixta. Preturile polietilenei si polipropilenei sunt in scadere in urma reducerilor, iar in cazul poliolefinelor cotatiile sunt supuse unei presiuni suplimentare din cauza importurilor si a cererii mai scazute. Preturile PVC-ului sunt, de asemenea, sub presiune din cauza scaderii costului etilenei si a vanzarilor sezoniere mai mici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter