RO EN
السلة فارغة

GEBERIT, revolutioneaza permanent domeniul obiectelor sanitare

Geberit Romania este unul dintre furnizorii prestigiosi din domeniul instalatiilor sanitare care a primit Trofeul EURO-Constructii la sectiunea „Sustenabilitate & CSR”, cu ocazia celei de-a treia editii a festivitatii de premiere ce urmat conferintei cu acelasi nume, organizate la finele lunii mai a.c. la Bucuresti. Pe plan mondial, grupul Geberit are 12.000 de angajati si a generat un volum de vanzari de 2,6 miliarde de franci elvetieni (CHF) in 2015. Reprezentanta locala a reusit sa se impuna ca un promotor activ al celor mai avansate tehnologii din domeniu, propunand permanent utilizatorilor solutii ce au o contributie evidenta la consolidarea caracteristicilor referitoare la dezvoltarea durabila, cresterea gradului de confort, concomitent cu imbunatatirea eficientei energetice.
 
Investitii masive in cercetare-dezvoltare
Produsele companiei elvetiene sunt recunoscute pentru inovatie, fiabilitate si sustenabilitate, Geberit oferind o garantie de 10 ani pentru rezervoarele incastrate si o asigurand o disponibilitate de 25 de ani pentru piesele de schimb ale acestora, dupa iesirea produselor din fabricatie. In ceea ce priveste inovatia, firma investeste constant in cercetare si dezvoltarea de noi solutii, doar in 2015 sumele alocate ajungand la peste 60 de milioane CHF. Drept recunoastere a meritelor deosebite, companiei i-au fost decernate in repetate randuri premiile RED DOT si IF Award pentru design de produs. Portofoliul de produse include, ca linii principale, solutiile sanitare (sisteme de instalare, rezervoare incastrate/aparente si mecanismele aferente, baterii si actionari pentru pisoare destinate spatiilor publice si semi-publice, rigole de scurgere pentru dusuri si sifoane pentru diferite aplicatii, toalete cu functii de bideu) si cele de tubulatura (sisteme de evacuare si drenaj pentru ape pluviale si menajere, retele de alimentare cu apa). In 2015, Geberit a finalizat procesul de achizitie a firmei Sanitec, completandu-si astfel portofoliul de produse cu o serie de obiecte sanitare precum vase de toaleta, lavoare, mobilier, cazi si cabine de dus.
 
Tehnologie sanitara din 1874
Istoria companiei este indelungata si incepe la 1874, cand Caspar Melchior Albert Gebert initia o afacere de familie in orasul elvetian Rapperswil. In 1905 fiul fondatorului, Albert Emil Gebert, a inventat si produs primul rezervor din lume destinat spalarii vasului de toaleta, realizat din lemn captusit cu plumb. In 1952 a fost promovat primul rezervor din plastic, iar acela a fost momentul de lansare a dezvoltarii globale, grupul Geberit extinzandu-se in toata lumea si ajungand astazi la prezenta in 100 de tari cu entitati proprii. De pe pozitia sa de lider european in sectorul produselor sanitare firma din tara cantoanelor a facut posibila aparitia asa-numitelor „bai design”, prin eliminarea instalatiilor aparente, fapt ce a permis arhitectilor sa configureze spatiile respective in conditii de maxima libertate. Hotelul Eiger din Grindelwald – Elvetia a fost prima cladire din lume in care in urma cu 52 de ani s-au instalat rezervoare incastrate marca Geberit, urmand, la scurt timp, o serie de cladiri de birouri, sedii de companii si hoteluri. Toate acestea au avut o contributie semnificativa la educarea publicului la momentul respectiv si constientizarea beneficiarilor in ceea ce priveste performanta unor asemenea solutii tehnice.
 
Lucrari complexe echipate cu sisteme Geberit
In Romania Geberit este prezent de 11 ani, fiind activ atat in proiecte imobiliare private, cat si publice. Printre obiectivele de referinta ce au beneficiat de produsele Geberit se numara: Teatrul National si Opera Nationala din Bucuresti, Arena Nationala, Grand Hotel du Bulevard, hotel Sheraton, hotel Novotel, centrele comerciale Promenada Mall, MegaMall, Palas Iasi, Iulius Mall si AFI Cotroceni, imobilele de birouri Bucharest One si Sky Tower, centrul de wellness Therme, Complex Stejarii, Caelia Residence Mamaia, precum si o serie de hale industriale, cum ar fi Daimler, Bosch, Pirelli, Continental, Egger, Dacia Renault, DeLonghi, Farmexim, Leoni, FM Logistic, Europolis P3 etc. Solutiile Geberit se adreseaza in aceeasi masura companiilor si clientilor finali, fiind distribuite in toate marile magazine de bricolaj si in showroom-urile specializate. In ultimii ani, cererea pentru rezervoarele incastrate a crescut considerabil, iar acest lucru s-a resimtit, in special, in vanzarile realizate in retelele de bricolaj. Strategia CSR este reflectata de proiectul derulat in august 2013, cand o echipa internationala Geberit formata din 10 ucenici a fost responsabila de instalarea tehnologiei sanitare la caminul social HOSPICE - Casa Sperantei din Bucuresti. Sponsorizarea a totalizat circa 200.000 de euro si a vizat, printre altele, montarea intregii retele de instalatii si produse sanitare pentru noua cladire, destinata persoanelor suferinde de boli in faze terminale.
 
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter