RO EN
السلة فارغة

TERAPLAST: Proiecte europene pentru perfectionarea fortei de munca

 
Compania Teraplast a incheiat, recent, implementarea celui de-al doilea program de instruire cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Obiectivele proiectului au vizat cresterea gradului de informare a angajatilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca si imbunatatirea sigurantei la locul de munca, prin cunoasterea riscurilor si a masurilor de prevenire. "Rezultatele obtinute in urma aplicarii acestor masuri sunt vizibile in cadrul companiei. Angajatii constituie una dintre cele mai importante resurse ale unei companii si stim ca, numai daca avem o echipa performanta, vom reusi sa ne realizam obiectivele comerciale", a declarat Stefan Bucataru, director general al Teraplast. Trebuie reamintit faptul ca, la sfarsitul lunii aprilie a.c., compania a finalizat proiectul de profesionalizare a fortei de vanzari, pentru reusita in afaceri performante si competitive. In prezent, se mai afla in derulare un alt program ce vizeaza instruirea personalului implicat in conducerea companiei, prin implementarea unui sistem de management orientat inspre imbunatatirea continua a proceselor. Valoarea totala eligibila a celor trei proiecte depaseste 1,6 milioane de lei, din care suma nerambursabila este de 1,17 milioane lei. Informatii suplimentare, la www.teraplast.ro
 
 
 
 
 
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter