RO EN
السلة فارغة

BestJobs: 20% dintre romani vor sa-si schimbe total cariera in contextul Covid-19

Putin peste 20% dintre angajatii romani care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun ca iau serios in calcul sa-si schimbe domeniul de activitate din cauza efectelor pandemiei de Covid-19, fiind inclusiv dispusi sa o ia de la zero in cariera. Aproape un sfert dintre respondenti spun ca se vad nevoiti sa faca primii pasi catre o noua cariera intrucat domeniul sau compania pentru care lucreaza sunt puternic afectate de contextul economic actual si tot atatia spun ca vor sa lucreze intr-un domeniu mai sigur. Cei mai multi dintre acestia lucreaza, in prezent, in domenii precum vanzari, productie, turism sau transporturi.
Desi perspectivele salariale raman, in continuare, principalul criteriu in functie de care cei mai multi angajati romani isi aleg un nou job, siguranta domeniului de activitate si rezistenta acestuia la socuri externe, cum este si pandemia de Covid-19, au devenit prioritare in acest context pentru 70% dintre respondentii la sondajul BestJobs. Alti 42% se orienteaza in cariera si in functie de beneficiile extrasalariale, dar, in acelasi timp, conteaza si posibilitatea de a avea mult timp liber (37%), sau de a putea lucra remote (34%). 
Prin urmare, pentru a se simti in siguranta intr-un domeniu sau job nou, peste 26% dintre angajati considera ca este obligatoriu sa aiba posibilitatea sa lucreze de acasa, un sfert exclude complet pozitii in domenii precum HoReCa, puternic afectate de efectele pandemiei, iar 22% considera mai sigure joburi in domenii sau companii strans conectate la mediul online. 
 
IT-ul, armata si sanatatea, considerate cele mai sigure
Domeniile considerate de respondentii la sondajul BestJobs cel mai putin afectate de criza sanitara actuala sunt IT si telecomunicatii (54,7%), armata, paza si protectie (37,8%), medicina si sanatate (37,6%), dar si call center si suport clienti (35,2%). La polul opus, se afla sportul, arta si divertismentul (5,6%),  serviciile de infrumusetare (7,5%) sau turismul si alimentatia (8%). 
Cand vine vorba despre ce pasi vor sa faca sau au facut deja in directia reconversiei profesionale, cei mai multi dintre cei chestionati afirma ca experienta de pana acum le permite sa faca o trecere usoara, fara sa o ia de la zero (41,3%), alti 33,3% spun ca invata pe parcurs, 18,3% au facut sau vor face cursuri online/offline, iar 7% se vor pregati si vor invata singuri ceea ce au nevoie inainte de angajare.
Sondajul a fost efectuat in perioada 1-10 iulie 2020, pe un esantion de 1.282 de utilizatori de internet din Romania. 
***
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 18 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare. Cu un numar de peste 2,5 milioane de profesionisti conectati la piata muncii si peste 25.000 de joburi active in orice moment, atat in tara, cat si in strainatate, BestJobs creeaza conexiuni intre toti cei care vor sa gaseasca un job mai bun si angajatorii care cauta noi talente. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter