RO EN
السلة فارغة

MMPS: 39 de oameni au murit in accidente de munca pe santiere, in anul trecut

In 2020, pe santierele din Romania au fost inregistrate accidente de munca soldate cu un numar total de 440 de accidentari, din care 39 mortale, potrivit unui raport al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale (MMPS). Numarul accidentatilor de pe santierele de constructii de cladiri a fost cel mai ridicat, cu 321 de incidente, din care 24 mortale, urmate de cele de lucrari speciale de constructii, cu 119 incidente, din care 7 mortale.
In industria constructiilor metalice si a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje si instalatii, anul trecut s-au inregistrat 168 de accidentari.
In total, in 2020 a fost inregistrat un numar de 4.375 de persoane accidentate, cu 24,8% mai putin decat in 2019, cand au fost inregistrate 5.822 de persoane accidentate. Indicele de frecventa (numarul de accidentati care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,81‰ pentru totalul persoanelor accidentate, in scadere cu 24,3% fata de nivelul din 2019, cand a fost 1,07‰, la nivel national.
Numarul deceselor inregistrate la locul de munca anul trecut s-a situat, la nivel national, la 143 de cazuri, in scadere cu 45,2% fata de nivelul din 2019, cand au fost inregistrate 261 de persoane accidentate mortal. Indicele de frecventa (numarul de accidentati mortal care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,03‰ pentru totalul persoanelor accidentate mortal, in scadere cu 40% fata de 2019, cand a fost 0,05‰, se mai arata in raportul MMPS.
Cu cei 24 de accidentati mortal, sectorul constructiilor de cladiri este responsabil de 16,8% din numarul total al deceselor la locul de munca din Romania, reprezentand sectorul cel mai riscant din acest punct de vedere.
Din punct de vedere regional, cele mai multe accidente de munca din 2020 s-au inregistrat in Bucuresti (1.080 accidentati, cu o pondere de 24,6% din total), Capitala fiind urmata de judetele Brasov (229 accidentati), Timis (217), Constanta (174), Prahova (162) si Maramures (141).
In Bucuresti s-au inregistrat si cele mai multe cazuri de accidente mortale (15), urmat de judetele Suceava (10 cazuri), Maramures (7) si Bihor, Bistrita-Nasaud, Neamt, Satu-Mare si Vrancea (cu cate 6 incidente fiecare).
Cele mai multe accidente au fost suferite de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (56% din total), in timp ce 70,7% din persoanele accidentate (3.090 de lucratori) au avut o vechime de pana in cinci ani la locul de munca.
Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca (35,2% din totalul accidentelor), caderile de la acelasi nivel/ de la inaltime (12,8%) si diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc. (14,4%).
 
Amenzi de 25 milioane de euro aplicate de Inspectia Muncii
In 2020, Inspectia Muncii a efectuat, in total, 66.818 controale si a sanctionat 15.594 de angajatori. In urma acestora au fost aplicate 23.421 de sanctiuni contraventionale, valoarea totala a amenzilor fiind de 123,43 milioane de lei (peste 25 milioane de euro).
"Depistarea cazurilor de munca nedeclarata reprezinta unul dintre obiectivele principale ale Inspectiei Muncii, avand in vedere ca masurile dispuse de catre inspectorii de munca si sanctiunile contraventionale aplicate, conduc la descurajarea practicarii muncii nedeclarate. (...) Din totalul actiunilor de control realizate in anul 2020 in domeniul relatiilor de munca, 95% au avut ca obiectiv depistarea si combaterea cazurilor de munca nedeclarata", se precizeaza in raportul MMPS.
Astfel, Inspectia Muncii a derulat, anul trecut, 61.230 de controale pentru depistarea muncii nedeclarate, in urma carora a sanctionat 3.454 de companii cu 3.565 de amenzi. Cele mai multe sanctiuni au fost aplicate pentru primirea la lucru a persoanelor fara incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, in ziua anterioara inceperii activitatii (2.413), dar si fara transmiterea raportului de munca in registrul general de evidenta a salariatilor cel tarziu in ziua anterioara inceperii activitatii (496).
Totodata, in urma controalelor, inspectorii au identificat 8.133 de persoane care lucrau ilegal, din care majoritatea (4.987) nu aveau forme legale de angajare.
Valoarea totala a amenzilor aplicate pentru munca nedeclarata a fost de 101,88 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter