RO EN
السلة فارغة

ManpowerGroup: Angajarile in constructii vor stagna pana in luna septembrie 2020

Perspectivele de angajare in constructii sunt nule in aceasta vara, angajatorii din sector prognozand ca recrutarile de personal vor stagna inclusiv in trimestrul al treilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca. Perspectivele de angajare din sectorul constructiilor se reduc, astfel, in trimestrul al treilea, cu 24% fata de trimestrul anterior si cu 19% comparativ cu aceeasi perioada din 2019.
Activitatea de angajare din constructii se aliniaza trendului general de pe piata fortei de munca, sectorul fiind afectat, la randul sau, de impactul pe care il are pandemia de Covid-19 asupra intregii economii.
Astfel, potrivit sondajului ManpowerGroup, activitatea de angajare in Romania se prabuseste din cauza crizei coronavirus, iar persoanele aflate in cautarea unui loc de munca in Romania se pot astepta la un climat de angajare intunecat in trimestrul urmator. Angajatorii raporteaza o previziune neta de angajare in scadere cu 14% in trimestrul al treilea, fiind cea mai slaba de la lansarea sondajului, din ultimii 12 ani. Perspectiva este cu 34% sub nivelul trimestrului al doilea din 2020 si cu 26% sub aceeasi perioada din 2019, mai arata sondajul.
Angajatorii au fost, de asemenea, intrebati cand se asteapta sa revina la nivelul de angajare pre-Covid-19, iar rezultatele arata ca majoritatea angajatorilor romani (63%) prognozeaza sa revina pana in luna aprilie 2021.
 
Comparatii la nivel regional
Angajatorii din cele sapte regiuni din Romania prognozeaza restrangeri de personal pentru trimestrul urmator. Planurile de angajare slabesc in toate cele opt regiuni in comparatie cu trimestrul precedent si scad in sapte regiuni, in comparatie cu perioada similara a anului trecut. Perspectivele de angajare din trei regiuni - Bucuresti-Ilfov, Sud si Sud-Est - sunt cele mai slabe raportate de la inceputul sondajului.
Cea mai puternica piata a fortei de munca este anticipata in regiunea Sud-Vest (+10%) care slabeste cu 8% fata de trimestrul anterior, dar se consolideaza cu 3% anual.
Cele mai slabe previziuni regionale, de -26%, sunt raportate in doua regiuni. In Bucuresti-Ilfov, angajatorii raporteaza un colaps privind sentimentului de angajare unde sunt raportare scaderi abrupte de 46% si 45% fata de trimestrul al doilea din 2020, respectiv fata de aceeasi perioada a anului trecut. In regiunea Sud, intentiile de angajare slabesc cu 42% in comparatie cu trimestrul precedent si cu 40% fata de perioada corespunzatoare din 2019.
 
Comparatii la nivel de sectoare de activitate
Angajatorii din cinci dintre cele sapte sectoare de activitate din Romania se asteapta ca activitatea de angajare sa slabeasca in trimestrul urmator. Intentiile de angajare scad in toate cele sapte sectoare de activitate in comparatie atat cu trimestrul anterior, cat si fata de perioada similara a anului trecut. In patru dintre cele sapte sectoare, perspectivele de angajare sunt cele mai slabe raportate vreodata - sectoarele Finante si servicii de afaceri, Alte servicii, Hoteluri si restaurante si Comert cu ridicata si cu amanuntul. Se preconizeaza ca intentiile de angajare sa se imbunatateasca intr-un singur sector in urmatoarele trei luni, angajatorii din sectorul Industrie prelucratoare raportand o previziune de +4%. Cu toate acestea, perspectivele de angajare slabesc cu 16% si 22% fata de trimestrul al doilea din 2020, respectiv fata de acceasi perioada a anului anterior.
Cele mai intunecate planuri de angajare sunt raportate in sectorul Hoteluri si restaurante, unde angajatorii prevad un un climat de angajare sumbru, cu o Previziune de -51%. Sentimentul de angajare din sector sector slabeste cu 75% si 64% fata de trimestrul trecut, respectiv in comparatie cu anul anterior.
Angajatorii din sectorul Comert cu ridicata si cu amanuntul raporteaza, de asemenea, restrangeri de personal, raportand o previziune -26%, care slabeste cu 48% trimestrial si cu 54% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
 
Activitatea de angajare, estimata sa revina in aprilie 2021
"In ultimele 3 luni am asistat cu totii la cea mai importanta schimbare din piata muncii, la intreruperi fara precedent ale activitatilor, unele sectoare fiind grav afectate de epidemia Covid-19. Dupa cum era de asteptat, piata muncii a resimtit efectele masurilor si restrictiilor impunse de statele din intreaga lume privind oprirea raspandirii infectiei cu coronavirus. Previziunile de angajare in Romania au scazut la cel mai mic nivel de cand s-a lansat studiul nostru pentru prima data, in urma cu 12 ani. Rezultatele studiului pentru Romania reflecta impactul crizei Covid-19 asupra economiei. Angajatorii din sectorul Hoteluri si restaurante raporteaza o Previziune de -51%, fiind cea mai slaba inregistrata vreodata. Mai mult decat atat, observam cum rezultatele studiului reflecta si faptul ca angajatorii din sectorul Industriei prelucratoare, au nevoie in continuare de roluri esentiale pentru a mentine fabricile in functiune, acestia preconizand intentii de angajare pentru perioada iulie-septembrie, raportand o previziune de +4%. Cu toate acestea, toate sectoarele se confrunta cu mari provocari, dar acum trebuie sa ne pregatim pentru o revenire in siguranta la locul de munca", comenteaza Nuno Gameiro, Director Regional Europa de Sud-Est al ManpowerGroup.
Specialistul mai precizeaza ca "in Romania, 63% dintre angajatori se asteapta sa revina la nivelul de angajare pre-Covid-19 pana in aprilie anul viitor. Angajatorii stiu ca revenirea va fi graduala, impactul inca se resimte si planurile de angajare sunt in consecinta - dar acest lucru va fi crucial pentru redresarea economiei. Pe termen lung - speram ca dupa aceasta criza vom avea un viitor al lumii muncii mai flexibil, mai virtual, mai increzator si care sa permita oamenilor sa imbine mai bine munca si activitatile de acasa. Pe de o parte, vedem ca tendinta a companiilor, interesul pentru servicii flexibile privind forta de munca, iar pe de alta parte, cei aflati in cautarea unui loc de munca care ar trebui sa fie pregatiti pentru oportunitati de munca, training, deoarece va fi esential pentru ei sa castige experienta profesionala, sa se pregateasca si sa dobandeasca noi abilitati, iar acum acest lucru este mai important mai mult ca oricand pentru a le asigura angajarea pe termen lung".
 
Comparatii in functie de dimensiunea organizatiei
Angajatorii din cele patru categorii de organizatii clasificate dupa dimensiune prevad restrangeri de personal pentru trimestrul urmator. Datele ManpowerGroup arata ca cel mai slab ritm de angajare este asteptat de angajatorii din organizatii de dimensiuni medii, care raporteaza o previziune de -17%, in timp ce organizatiile mari raporteaza cea mai rezilienta previziune, de -8%. Angajatorii din micro-organizatii, dar si cei din firmele mici prevad, de asemenea, o slabire a activitatii de angajare, raportand previziuni de -10%, respectiv de -9%.
 
Comparatii internationale
Studiul ManpowerGroup pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020 dezvaluie faptul ca angajatorii prevad restrangeri de personal in 35 din cele 43 de tari si teritorii analizate in perioada pana la sfarsitul lunii septembrie 2020.
In comparatie cu cel de-al doilea trimestru al anului 2020, in 42 din cele 43 de tari si teritorii analizate se preconizeaza planuri privind restrangeri de personal, si o piata a fortei de munca stagnanta intr-una.
Angajatorii din toate cele 43 de tari si teritorii raporteaza un sentiment mai slab de angajare in comparatie cu aceasta perioada in urma cu un an. Cel mai puternic ritm de angajare este anticipat in Japonia, India, SUA, China si Taiwan, in timp ce angajatorii din Singapore, Costa Rica, Columbia, Peru si Africa de Sud prognozeaza cele mai slabe piete ale fortei de munca.
In Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), angajatorii formuleza intentii de angajare in doua dintre cele 26 de tari pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020, si preconizeaza restrangeri privind numarul total de angajati in 24 de tari. Intentiile de angajare slabesc in toate cele 26 de tarii EMEA, atat fata de trimestrul anterior, cat si fata de perioada similara a anului trecut.. Cele mai puternice piete ale fortei de munca din regiune sunt asteptate in Croatia si Germania, in timp ce cele mai slabe planuri de angajare sunt raportate in Africa de Sud, Slovacia, Romania si Marea Britanie.
In comparatie cu aceeasi perioada in urma cu un an, angajatorii din toate cele 43 de tari si teritorii analizate raporteaza intentii de angajare mai slabe. Cele mai puternice intentii de angajare sunt raportate de angajatorii din, Japonia, India, Statele Unite, China si Taiwan, in timp ce angajatorii din Singapore, Costa Rica, Columbia, Peru si Africa de Sud, raporteaza cele mai slabe perspective de angajare.
***
Sondajul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca a fost derulat pe un esantion de 426 de angajatori romani, parte dintr-un panel de peste peste 34.000 de angajatori din 43 de tari si teritorii. Intervievarea a fost realizata in circumstantele exceptionale ale focarului Covid-19, in cursul lunii aprilie. Rezultatele sondajului pentru trimestrul al treilea al anului 2020 sunt de natura sa reflecte impactul situatiei de urgenta globale si stagnarea economica din multe tari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter