RO EN
السلة فارغة

BestJobs: Unul din doi romani considera ca economia trebuie repornita cu orice risc

Desi durata si gravitatea epidemiei de Covid-19 sunt marcate de un grad ridicat de incertitudine, jumatate dintre angajatii romani care au raspuns la un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs considera ca intoarcerea la birou in aceasta vara este o masura buna, pentru ca economia trebuie repornita cu orice risc. 28,4% nu vad necesara revenirea la birou pentru ca lucreaza bine si de acasa, in timp ce 13,5% considera inca prea riscanta o astfel de masura.
Mai mult de jumatate dintre respondentii la sondajul BestJobs (57%), care lucreaza acum de acasa, se asteapta sa se intoarca la birou in lunile mai si iunie, in functie de evolutia epidemiei de Covid-19 si de masurile care vor fi anuntate de autoritati, iar 8% spun ca nu se mai intorc, ci vor continua sa lucreze de acasa. Alti 11,2% dintre intervievati considera ca revenirea la birou ar fi lipsita de riscuri abia spre finalul anului, in timp ce 4% vad acest lucru posibil mai degraba anul viitor.
Printre principalele temeri pe care le au angajatii odata cu intoarcerea la birou se numara posibilitatea de a lua virusul Covid-19 (49%), dificultati in reintegrarea in atmosfera de birou (8%) sau dificultati mai mari in comunicarea cu colegii (3,7%). Totusi, 44,7% dintre respondenti nu au nicio emotie in acest sens.
Angajatii vor dezinfectanti si masti cand se intorc la birou
In ceea ce priveste masurile de precautie pe care ar trebui sa le ia companiile, cei mai multi dintre angajati spun ca ar trebui sa existe dezinfectanti la dispozitia tuturor (78%) si sa fie impartite masti si manusi intregii echipe (68,5%). De asemenea, e necesar sa fie curatate foarte bine birourile in fiecare zi dupa terminarea programului (65,8%) si sa fie reasezate birourile astfel incat sa fie distante mai mari intre angajati (60,6%). Respondentii la sondajul BestJobs cred ca e nevoie si de o modificare a programului de lucru pentru a fi evitate orele de varf (41,3%), iar la birou ar trebui sa vina, in prima faza, doar o parte din angajati (37,6%).
In cazul in care compania la care lucreaza nu ar lua masuri de siguranta, 40,6% dintre angajati si-ar cumpara singuri materialele de protectie, 36% ar cere conducerii respectarea normelor, in timp ce 10% dintre respondenti spun ca si-ar da demisia, iar alti 8% afirma ca si-ar reclama angajatorul la autoritati.
Intrebati cat de mult cred ca va mai dura epidemia de Covid-19, cei mai multi dintre angajatii chestionati (34,3%) vad o epidemie ciclica, care va reveni in fiecare primavara si toamna, iar 27% sunt de parere ca va dura mai mult de un an. De asemenea, 21,4% dintre ei considera ca starea actuala mai dureaza inca jumatate de an, in vreme ce 17,4% dintre cei intervievati au indicat intre o luna si trei luni.
Sondajul a fost efectuat in perioada 20 aprilie - 4 mai 2020, pe un esantion de 1.042 de utilizatori de internet din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter