RO EN
السلة فارغة

Ascendis: 6 din 10 angajati primesc zilnic sarcini de la mai multi sefi sau colegi

Sase din zece angajati din corporatiile din Romania sustin ca primesc zilnic sarcini de la mai multi sefi sau colegi, pe diverse canale de comunicare, arata rezultatele celei de-a treia editii a studiului de piata ”Agile la puterea RO”, realizat de grupul Ascendis, liderul pietei de training si consultanta in domeniul dezvoltarii organizationale. Cercetarea a fost realizata pe un esantion de peste 250 de de lideri din companiile din Romania in perioada decembrie 2022 - martie 2023.
”Companiile au nevoie urgenta de o structurare corecta a sarcinilor pe care le primesc angajatii pe diverse canale. Transmiterea sarcinilor de la un angajat la altul este o reteta pentru esec, pentru ca se pierd informatii pe traseu si de multe ori nimeni nu urmareste progresul si rezultatele. Atunci cand cerintele vin de la mai multe persoane din organizatie, de multe ori echipele il vor deservi pe <cel care tipa mai tare>, iar acest lucru nu este mereu in interesul companiei”, a declarat Sorin Sfirlogea, consultant Agile in cadrul Ascendis.
O alta problema identificata in cadrul studiului este legata de constrangerile pe care le au angajatii atunci cand vor sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu. Un procent de 34% dintre respondenti spun ca efectuarea sarcinilor de lucru depinde foarte des sau chiar zilnic de munca efectuata de alti colegi, ceea ce are un impact negativ asupra rezultatelor muncii, astfel ca valoarea generata de eforturile lor este foarte scazuta.
Alocarea unui angajat pe mai multe proiecte este o alta problema intalnita in companii, pentru ca poate duce la epuizare si la reducerea productivitatii. Un procent de 45% dintre respondenti sustin ca, in organizatia lor, un angajat este implicat, in medie, in 2-3 proiecte simultan, iar 24% dintre respondenti sustin ca numarul de proiecte per angajat variaza intre 3 si 5, mai arata rezultatele studiului Ascendis.
”Liderii ar trebui sa ia in considerare impactul atat asupra angajatului, cat si asupra clientului. Acestia ar trebui sa recunoasca faptul ca supraincarcarea unui angajat cu mai multe proiecte poate duce la consecinte negative, inclusiv la o satisfactie mai scazuta a angajatului si la o calitate redusa a muncii, ceea ce, in cele din urma, poate avea un impact direct asupra experientei clientului”, a mai explicat Sorin Sfirlogea.
O abordare mai concentrata, in care angajatii sunt repartizati pe unul sau doua proiecte simultan, le va permite sa se concentreze si sa livreze o munca de inalta calitate, intr-un cadru optim. Angajatii suprasolicitati sunt mai predispusi la stres, nemultumire si implicare redusa, ceea ce duce la scaderea moralului si la cresterea fluctuatiei de personal.
Grupul Ascendis, fondat in 1997, a avut venituri de peste 10 milioane euro in 2022, in crestere cu 35% fata de anul 2021. Grupul este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building si evenimente corporate, consultanta, servicii de evaluare, coaching, studii de piata), Code of Talent (programe de microlearning in parteneriat cu compania Co-Factor), Ascendis Moldova, Ascendis Ucraina si Ascendis Serbia. Divizia de consultanta Agile a fost infiintata in cadrul Ascendis in urma cu cinci ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter