RO EN
السلة فارغة

LEMNUL translucid, material cu masa scazuta, rezistenta sporita si aplicatii multiple

Indelung asteptata si anticipata revolutie pe segmentul materialelor de constructii este pe cale sa inceapa in perioada urmatoare, pe masura ce ritmul de inovare din domeniu se accelereaza de la o zi la alta. Daca ar fi mentionate doar dronele, realitatea virtuala si cea augmentata, BIM, managementul proiectelor etc., aceste elemente ar fi suficiente pentru a exprima, in mod convingator, orientarea actuala a domeniului analizat, precum si perspectivele pe termen mediu si lung. Atat cercetatorii intr-o maniera individuala de abordare, cat si institutiile de la nivel mondial care sunt deja consacrate prin prisma perseverentei cu care urmaresc obiectivul inovatiei, sunt pe cale sa propuna noi solutii si tehnologii, ce au capacitatea sa duca industria de profil catre nivelul urmator. Cu o intensitate fara precedent, de pilda, s-au manifestat evolutiile din domeniul betoanelor, dar si materialelor complementare acestora, iar progresele inregistrate au fost realmente agresive si cu impact hotarator asupra intregului sector de activitate.
 
Furnir natural cu indice ridicat de refractie, produs prin intermediul nanotehnologiilor
Lemnul translucid, dezvoltat de expertii din cadrul Institutului regal de tehnologie KTH - Suedia, poate fi folosit in viitor la realizarea ramelor de ferestre si a panourilor solare. Sistemul a fost creat prin extragerea furnirului din masa lemnoasa, urmata de procesarea acestuia prin intermediul nanotehnologiilor. Efectul acestor procesari este constituit de obtinerea unui produs care permite refractia partiala a radiatiei luminoase, avand o multitudine de aplicatii in domeniul constructiilor. Conform opiniei specialistilor care l-au creat, lemnul translucid reprezinta o solutie putin costisitoare, disponibila imediat si care poate fi incadrata fara probleme in categoria resurselor regenerabile. Materialul poate face obiectul unei productii de scara, putand fi testat de cei care doresc sa-i probeze caracteristicile. Din punct de vedere optic, transmitanta luminoasa ajunge la 85%, iar obscuritatea, la 71%. Performantele respective au fost obtinute prin indepartarea componentelor absorbante de lumina din structura furnirului si crearea unei nanoporozitati in celula lemnoasa, urmata de impregnarea acesteia cu metacrilat de metil prepolimerizat (PMMA), care constituie o substanta cu indice de refractie potrivit aplicatiei in cauza. Trebuie mentionat faptul ca de-a lungul proceselor descrise anterior, structura lemnului nu a avut de suferit. Proprietatile optice ale produsului pot fi reglate prin schimbarea fractiunilor volumice ale celulozei. Probabil ca elementul care a favorizat procesul de dezvoltare a solutiei respective a fost acela al sinergiei dintre lemn si PMMA, prin care se asigura o combinatie unica de masa scazuta si rezistenta sporita, recomandand produsul pentru utilizarea in cadrul imobilelor unde se impun exigente sporite in ceea ce priveste transmisia luminoasa.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter