RO EN
السلة فارغة

Schneider Electric: Solutii performante de protectie pentru sisteme fotovoltaice

 
Schneider Electric prezinta solutiile de protectie la suprasarcina si la scurtcircuit, pentru instalatiile fotovoltaice, a caror popularitate a crescut mult in ultimii ani, pe fondul eforturilor consumatorilor de a identifica surse alternative de energie electrica si a-si gestiona cat mai bine cheltuielile cu utilitatile.
Solutiile Schneider Electric sunt disponibile in doua variante - una in care elementele de protectie sunt disjunctoare (sau „sigurante automate”), iar cealalta in care elementele de protectie sunt separatori cu sigurante fuzibile.
Ambele tipuri de echipamente protejeaza instalatia fotovoltaica atat la suprasarcina, cat si la scurtcircuit. Diferenta este ca, in caz de defect, siguranta fuzibila trebuie inlocuita pentru a repune instalatia in functiune, pe cand la cea automata este suficienta o rearmare. Protectiile trebuie instalate impreuna cu un separator de sarcina, care va permite intreruperea circuitului pentru lucrari de intretinere.
Pe langa protectia la suprasarcina si scurtcircuit, Schneider Electric recomanda, de asemenea, instalarea unor descarcatoare, pentru a asigura protectia impotriva supratensiunilor de origine atmosferica. Descarcatoarele Schneider Electric sunt echipamente de curent continuu, dedicate instalatiilor fotovoltaice.
Un descarcator protejeaza instalatia in care este montat, pe o lungime a traseului de aproximativ 10 metri. In cazurile in care circuitul are o lungime mai mare de 10 metri, este recomandata instalarea unui descarcator suplimentar (sau a mai multor descarcatoare), astfel incat sa nu fie depasita aceasta distanta.
Cum majoritatea instalatiilor fotovoltaice - inclusiv traseele conductorilor - sunt in exterior, Schneider Electric recomanda cofretele Kaedra, cu grad de protectie IP65.
„Piata de instalatii fotovoltaice din Romania a cunoscut o crestere semnificativa in ultimii ani, fiind influentata de masurile de sprijin implementate de guvern, dar si de interesul crescut pentru energiile regenerabile,” spune X, functia la Schneider Electric. ”Compania noastra incurajeaza dezvoltarea acestei piete si ofera solutii performante si sigure pentru protectia instalatiilor. Pe termen mediu, implementarea unor surse alternative de energie si transformarea consumatorilor in prosumatori contribuie atat la reducerea semnificativa a costurilor finale cu utilitatile, cat la atingerea obiectivelor in materie de sustenabilitate.”
In ultimii ani, au fost implementate o serie de masuri de sprijin pentru dezvoltarea pietei energiei regenerabile, atat pentru persoane fizice cat si pentru persoane juridice. Ele au dat un impuls considerabil pietei instalatiilor fotovoltaice, facand din protectia acestora o prioritate.
Aceste masuri includ scheme de sprijin pentru energie verde, cote obligatorii de energie regenerabila, scheme de finantare pentru investitii in energie regenerabila, reducerea taxelor si impozitelor pentru proiecte de energie regenerabila etc.
Numai prin programul AFM Casa Verde Fotovoltaice, au fost aprobate in anul 2022, un numar de 42100 de dosare de finantare, prin intermediul carora fiecare dintre solicitanti a fost sprijinit cu suma nerambursabila de 20.000 RON pentru a instala astfel de sisteme. Pentru 2023, aceasta suma a crescut la 25.000 RON.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter