RO EN
السلة فارغة

KADRA continua sa inoveze si aduce noi solutii de automatizare pentru usi si porti

KADRA, compania cu cea mai mare experienta in furnizarea de solutii automatizate pentru cai de acces de pe piata din Romania (27 de ani), contribuie in mod constant la proiecte care redefinesc fata oraselor, schimba experienta de viata si imbunatatesc calitatea interactiunii locuitorilor lor. Prin toate solutiile propuse, KADRA ofera nu numai proiecte cu un aspect armonios estetic, ci si alte doua avantaje de necontestat: siguranta si confort.
Unul dintre acestea este Piata Sudului, un proiect finalizat de curand, pentru care KADRA a furnizat usile principale de acces in incinta. Cele doua usi rotative Record Blasi, alese de furnizorii KADRA pentru a deservi afluenta de comercianti si cumparatori, au fost considerate cea mai buna alegere pentru acest tip de cladire, utilata cu sisteme de ventilatie performante, care sa asigure confortul celor care vand sau tranziteaza piata. Usile alese permit astfel un acces simplu, comod si in conditii de maxima siguranta pentru vizitatorii cu cumparaturi, asigurand, in egala masura, o buna izolare termica a mediului interior.
„Ne bucuram de fiecare data sa participam la proiecte care schimba fata orasului si modernizeaza experienta locuitorilor, oferindu-le totodata confort si siguranta. Suntem placut surprinsi de afluenta de reactii pozitive ale celor care locuiesc in zona si-si fac zilnic cumparaturile de acolo si ne bucuram sa fi contribuit si noi la reconfigurarea acestei constructii de referinta pentru acest habitat”, spune Andreea Strugaru, director de marketing si co-fondator KADRA. In plus, usile rotative implementate la Piata Sudului ofera tuturor celor care intra si ies din cladire posibilitatea evitarii atingerii de orice obiect, clanta, maner, reducand astfel riscul contaminarii cu posibili microbi sau virusi, crescand gradul de siguranta si igiena pentru cetateni. „Perioada pe care o traversam impune de la sine o atentie sporita la respectarea normelor de siguranta si igiena, insa pentru noi aceasta a fost si este o prioritate asupra careia ne-am concentrat inca de la bun inceput. La KADRA lucram permanent pentru a adapta cele mai bune solutii nevoilor clientilor nostri, avand o preocupare speciala pentru spatiile unde solutiile automate de acces pot avea un impact simtitor asupra calitatii vietii”, completeaza Andreea Strugaru.
Piata Sudului a intrat acum mai bine de un an si jumatate intr-un amplu proces de renovare si modernizare. Lucrarile au fost finalizate de curand, iar noua piata a fost inaugurata pe 11 august. Constructia este una impozanta, de 6.000 de metri patrati, cu toate facilitatile necesare desfasurarii unui comert modern. Investitia totala comunicata de Primaria sectorului 4 s-a ridicat la peste 10 milioane de euro si a presupus tranformarea intregii zone a Pietei Sudului (constructia care adaposteste piata, spatii verzi, parcare).
Cu o experinta de 27 de ani pe piata din Romania, KADRA ofera solutii tehnice integrate de constructie si management al cailor de acces. Inca din 1993, cand au pus pe picioare compania in Cluj-Napoca (la vremea aceea se numea Aluterm), cei trei fondatori KADRA si-au dorit sa aduca inovatia in sistemele automate de acces si in Romania. Radu Opris, Andreea Strugaru si Monica Sagmar au fost motivati de dorinta schimbarii, iar la 27 de ani distanta, dupa mii de proiecte finalizate, KADRA continua sa inoveze si sa vina cu cele mai bune solutii de automatizare a usilor si portilor, de management al parcarilor sau de sisteme automate de evacuare a fumului. Multe dintre solutiile de acces oferite de KADRA de-a lungul acestor ani au reprezentat adevarate premiere si au fost deschizatoare de drumuri pentru piata din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter